Chistul hidatic (hidatoza): cauze, simptome, tratament

Chistul hidatic (hidatoza): definiţie

Hidatoza sau echinococcoza este o boală parazitară cauzată de infecţia cu larvele viermelui Echinococcus granulosus (E. granulosus), a cărui gazdă este, de regulă, câinele, dar care poate fi transmis şi la om, prin ingerare accidentală (sol, apă sau alimente infestate, fecalele animalului infectat). Aceste larve se localizează de regulă la nivelul ficatului (în 50-70% din cazuri), ducând la apariţia unor chisturi, numite chisturi hidatice, care pot ajunge la dimensiuni de 5-10 centimetri şi, în anumite cazuri, se pot extinde şi în alte zone ale corpului (splină, plămâni, rinichi, oase, creiere etc.).

Chisturile hidatice care se rup şi dau simptome provoacă o serie de complicaţii severe, ameninţătoare de viaţă, motiv pentru care tratamentul trebuie instituit cât mai prompt. Acesta poate consta fie în drenarea chistului hidatic, fie în eliminarea acestuia pe care chirurgicală.

Conform datelor statistice, se estimează că hidatoza afectează peste un milion de oameni la nivel mondial, din toate zonele lumii, dar cu precădere în zonele rurale.

Chistul hidatic (hidatoza): simptome

Chistul hidatic poate fi asimptomatic în primă fază. Însă, pe măsură ce acesta creşte în dimensiune, proces care poate dura de la câteva luni până la câţiva ani, apar şi manifestările:

• Dureri abdominale
• Greaţă
• Vărsături
• Tuse cronică
• Durere în piept
• Respiraţie scurtă
• Scădere neintenţionată în greutate
• Slăbiciune musculară
• Lipsa poftei de mâncare
• Febră
• Colorarea în galben a tegumentului şi a albului ochilor

În cazul în care chistul hidatic se rupe, pot apărea reacţii alergice severe (febră crescută, crize de astm, urticarie, eozinofilie) şi există chiar riscul de deces, ca urmare a şocului anafilactic.

Alte complicaţii ce pot surveni ca urmare a ruperii unui chist hidatic sau pur şi simplu a prezenţei acestuia sunt: infecţiile, colangita, episclerita, peritonita, hipertensiunea portală, sindrom Budd-Chiari, eroziune vasculară, ciroză hepatică etc.

Chistul hidatic (hidatoza): cauze

Cauza hidatozei este infecţia cu larvele de Echinococcus granulosus, un vierme care poate infecta câinii, vulpile, oile etc. Acesta este eliminat prin materiile fecale şi poate supravieţui timp de câteva luni în sol, păşuni şi apă. Trebuie menţionat însă că omul se poate infecta doar prin contactul cu solul contaminat cu fecalele animalului infectat, prin atingerea animalului infectat (pupatul pe bot, atingerea acestuia, apoi ducerea mâinii murdare la gură) sau consumul de apă infestată. De asemenea, hidatoza nu se transmite de la un om la altul, ci numai de la animalul-gazdă.

În circa 70% din cazuri, larvele se localizează la nivelul ficatului, dar pot migra şi în alte zone, precum plămânii, splina, creierul, ochii etc.

Chistul hidatic (hidatoza): diagnostic

Principala metodă de diagnostic a chistului hidatic este ultrasonografia, completată ulterior de tomografie computerizată sau imagistică prin rezonanţă magnetică. Anumite anomalii – prezenţa unor anticorpi – pot fi depistate şi cu ajutorul testelor de sânge. De multe ori, chistul hidatic este asimptomatic şi poate fi descoperit întâmplător, cu ocazia unei ecografii abdominale de rutină.

Chistul hidatic (hidatoza): tratament

Există patru opţiuni de tratament în ceea ce priveşte chistul hidatic, care pot fi combinate sau utilizate singular, în funcţie de particularităţile fiecărui caz:

• Drenarea chistului hidatic sub ghidaj ecografic (puncţie, aspiraţie, injecţie, reaspiraţie)
• Intervenţie chirurgicală clasică (este cea mai indicată metodă, dar prezintă şi anumite riscuri) sau laparoscopică (riscul de recurenţă este însă mai crescut)
• Tratament cu antiparazitare sau/şi, dacă este cazul, cu chimioterapice
• Monitorizarea evoluţiei bolii

Chistul hidatic (hidatoza): prevenţie

Hidatoza este o boală parazitară care poate fi prevenită. Deparazitarea periodică a animalelor (cel puţin de 4 ori pe an), igiena riguroasă a abatoarelor, spălarea fructelor şi a legumelor proaspete înainte de consum, spălarea frecventă a mâinilor şi evitarea contactului direct cu animalele (în special cu botul animalului) sunt principalele măsuri care pot reduce riscul de infecţie.

Autor: Paula Rotaru

Surse: who.int, health.gov, nhs.uk