Coma: cauze, diagnostic şi tratament

Coma este un sindrom clinic care presupune degradarea totală sau parţială a stării de conştienţă, survenită pe fondul unor evenimente traumatice la nivelul creierului – cum ar fi edemul cerebral, comoţia cerebrală, hematomul subdural, hemoragia intracraniană, accidentul vascular, tumori  etc. – sau poate fi indusă de echipa medicală, cu scopul de a conserva funcţiile vegetative.

În timpul comei, persoana respectivă este conectată la aparate care susţin funciile vitale, nu răspunde la stimuli exterior, nici măcar la durere, dar este vie şi arată ca şi cum ar dormi profund.

În funcţie de cauză, pacientul poate sta în comă de la câteva zile până la câteva săptămâni. Însă există şi situaţii când acesta intră în stare vegetativă, iar şansele de a se trezi din comă sunt mult mai mici.

Coma: simptome

Semnele şi simptomele comei sunt:

• Pierderea cunoştinţei şi a motilităţii voluntare
• Lipsa sensibilităţii (persoana nu reacţionează la stimuli dureroşi)
• Bătăi neregulate ale inimii

Potrivit National Institutes of Neurological Disorders and Stroke, o persoană aflată în comă poate prezenta uneori grimase faciale sau poate reacţiona la anumiţi stimuli prin plâns sau râs.

De altfel, noi studii arată că unele gesturi ale persoanelor apropiate – ţinutul bolnavului de mână, vorbitul cu acesta – sau un anumit cântec ori un parfum preferat ar putea constitui stimulente senzoriale pentru cei aflaţi în comă. Tehnicile de imagistică prin rezonanţă magnetică au arătat că astfel de stimulente pot determina schimbări în activitatea cerebrală, care sugerează faptul că persoana în comă ar putea auzi şi înţelege ceea ce se petrece în jurul ei.

Tipuri de comă

Există mai multe tipuri de comă, în funcţie de cauza care stă la baza acesteia:

Comă toxic metabolică – se manifestă prin confuzie şi /sau delir, iar cauzele includ diverse infecţii sau insuficienţa anumitor organe

Comă anoxică determinată de traumatisme cerebrale – este determinată de privarea creierului de oxigen şi este cauzată de un atac de cord, traumatism cranian, înec, asfixie, supradoză de droguri, otrăvire.

Stare vegetativă prelungită (SVP) – persoana nu răspunde la niciun fel de stimul şi este în comă de mai mult de 21 de zile. În această etapă funcţionează doar structurile cerebrale inferioare, care asigură funcţionarea organelor (respiraţie, digestie, circulaţie, excreţie etc.). Cortexul cerebral este complet nefuncţional în SVP şi regenerarea neuronilor cerebrali este imposibilă.

Pseudocoma (sindromul „locked-in” – închis în interior) – se caracterizează prin tetraplegie, diplegie facială şi anartrie, dar pacientul este conştient şi musculatura ochilor este funcţională – el poate comunica doar prin clipire sau prin mişcări palpebrale. Principalele cauze ale acestui sindrom sunt cele de natură vasculară: tromboză ocluzivă, hemoragie, traumatisme, accidente vasculare etc.

Moarte cerebrală – constă în încetarea ireversibilă a tuturor activităţilor vitale ale creierului, dar funcţionarea celorlalte organe poate fi asigurată prin mijloace artificiale. În acest stadiu, pacientul este considerat decedat, iar aparatele la care este conectat doar produc aparenţa vieţii.

Comă indusă – presupune inducerea stării de inconştienţă temporară prin intermediul unor medicamente specifice, pentru a reduce funcţia creierului în scopul protejării acestuia. Se apelează la această procedură în cazul în care durerea este greu de controlat şi funcţiile vitale sunt suprasolicitate. Prin coma controlată, funcţia creierului este redusă la minimum şi, implicit, scad toate celelalte funcţii ale organismului (metabolismul, consumul de oxigen etc.).

Cauze

Peste 50% dintre persoanele care intră în comă suferă în prealabil un traumatism cranio-cerebral sau prezintă diverse afecţiuni care perturbă circulaţia sângelui la nivelul creierului.

Printre cauzele comei amintim:

• Traumatismele cranio-cerebrale – pot duce la hemoragie şi hipertensiune intracraniană (exemple: accidente rutiere, lovituri, căderi de la înălţime)
• Inflamaţia creierului (encefalita) – cauzată de lipsa de oxigenerare a creierului, dezechilibre electrolitice sau hormonale
• Hemoragie intracraniană – cauzată de anevrism cerebral, hipertensiune intracraniană, tumori cerebrale
• Accident vascular cerebral
• Hiperglicemie sau hipoglicemie
• Privarea de oxigen a creierului (hipoxia cerebrală) – cauzată de numeroase afecţiuni şi situaţii medicale, precum: stop cardiac sau respirator, leziuni cerebrale, asfixie, înec, infecţii pulmonare, strangulare, accident vascular cerebral, hipotensiune arterială etc.
• Abces cerebral – cauzat de infecţii bacteriene (streptococice, stafilococice), fungice sau parazitare, boli congenitale cardiace, infecţia cu HIV, transplantul de organe, meningită, encefalită
• Intoxicaţii – monoxid de carbon, fum, crize severe de astm, exces de alcool, supradoză de droguri
• Crize frecvente de epilepsie

Diagnostic

În vederea depistării cauzei comei, medicul va evalua istoricul medical şi familial al pacientului, va efectua teste de sânge, analize imagistice şi examene neurologice. Pentru că persoana comatoasă nu se poate exprima şi nu este conştientă, medicul se va baza pe relatările persoanelor apropiate. Acestea trebuie să îi spună medicului ce simptome avea pacientul înainte de a intra în comă, ce alte probleme medicale avea, dacă obişnuia să consume alcool sau droguri, ce tratamente urma.

Ulterior, medicul va testa reflexele pacientului la stimuli şi va dispune efectuarea unor analize de sânge care pot indica eventuale semne ale intoxicării cu diverse substanţe, nivelul electroliţilor, a glicemiei şi a hemoglobinei, precum şi statusul lipidic.

În cazul suspectării unei infecţii sau a unei afecţiuni a sistemului nervos central, medicul poate  recomanda o puncţie lombară. Tomografia computerizată, imagistica prin rezonanţă magnetică şi electroencefalografia sunt teste imagistice care ar putea depista eventualele traumatisme la nivelul creierului.

Scorul Glasgow: util pentru a evalua pacienții în comă

Scorul Gladgow sau scala de comă Glasgow este un instrument utilizat de către echipele medicale pentru a evalua starea de conștiență a unei persoane aflate în comă. În funcție de anumiți parametri, medicii pot aprecia dacă starea unei persoane se îmbunătățește sau se deteriorează. Criteriile care sunt luate în calcul sunt:

• deschiderea ochilor: 1 înseamnă că ochii nu se deschid, 4 înseamnă că se deschid spontan
• răspunsul verbal la o solicitare: scorul 1 înseamnă „fără răspuns”, 5 înseamnă „răspuns imediat”
• mișcări voluntare la o solicitare: 1 înseamnă lipsă de mișcare, 6 înseamnă răspuns prompt la o solicitare

Coma: tratament şi prognostic

Tratamentul depinde de cauza care stă la baza apariţiei comei. De exemplu, dacă se constată o intoxicaţie alcoolică, insuficienţă renală, crize de hiper- sau hipoglicemie, otrăvire, infecţii etc., tratamentul va consta în aplicarea măsurilor necesare în astfel de situaţii (spălături gastrice, restabilirea nivelului glicemiei, dializă, administrarea de antibiotice etc.).

Dacă inflamaţia creierului este cauza comei, se poate recurge la trepanare, pentru diminuarea presiunii intracraniene. De asemenea, intervenţia chirurgicală este necesară în cazul în care cauza comei este reprezentată de o tumoră cerebrală sau de un hematom subdural care determină hemoragie sau hipertensiune intracraniană.

Uneori, cauza comei este tratată şi pacientul îşi recapătă parţial sau integral funcţiile vegetative, dar sunt şi situaţii când leziunile cerebrale sunt severe şi ireversibile, existând riscul ca pacientul să rămână cu dizabilităţi permanente sau chiar să intre în moarte cerebrală.

Prognosticul este variabil, în funcţie de fiecare situaţie medicală. Şansele de recuperare depind de cauza comei, de succesul tratamentului aplicat şi de timpul în care pacientul a stat în comă – prognosticul este extrem de rezervat dacă pacientul stă în comă mai mult de 21 de zile.

Surse: webmd.com, mayoclinic.org, medicalnewstoday.com

Articol actualizat în 2022.