Coxartroza este artroza soldului. Boala artrozica inseamna degenerarea cartilajului ce acopera extremitatile osoase din articulatie, asociata sau nu cu alte modificari locale ale oaselor, ligamentelor si membranei ce inveleste la interior articulatia (numita sinoviala).
Cartilajul este un strat de tesut elastic si alunecos care permite miscarea usoara a capetelor osoase in articulatie. Initial apar neregularitati ale suprafetei cartilajului si mici fisuri. Ulterior acestea se adancesc si bucati din cartilaj se desprind, lasand suprafetele osoase descoperite. Osul va suferi la randul sau modificari, suprafata extremitatii sale se va deforma iar membrana sinoviala se va ingrosa. Acest ansamblu de modificari conduce la deteriorarea functionalitatii articulatiei afectate.
Variatii (tipuri de coxartroza):
Coxartroza primara apare la pacienti cu varsta mai mare de 60 de ani la care articulatia soldului a fost normala in copilarie si la varsta adultului tanar.
Coxartroza secundara apare la pacienti mai tineri la care insa exista factori de risc ce favorizeaza degradarea prematura a articulatiei soldului.
Durerea ce apare la nivelul articulatiei soldului in timpul mersului, la urcat trepte sau alte activitati ce implica aceasta articulatie este principalul simptom.
Durerea se poate resimti la nivelul fesei, coapsei sau chiar genunchiului. In cazurile avansate durerea este prezenta si in repaus iar mersul devine schiopatat.
Dimineata si la reluarea miscarii dupa o perioada de inactivitate se poate resimti redoarea articulara (“intepenirea”) care dispare dupa cateva miscari.
Pacientul poate percepe uneori aparitia unor zgomote (pocnituri) in timpul miscarilor (aceste zgomote sunt numite cracmente) iar in stadiile mai avansate senzatia ca “se freaca os pe os”.
Mobilitatea articulatiei se reduce treptat astfel incat pacientul afectat nu mai poate executa miscarile soldului cu aceeasi amplitudine, resimtind blocare inainte de a putea efectua complet miscarea.
Principala investigatie necesara pentru confirmarea diagnosticului si stabilirea stadiului in care se afla afectiunea este radiografia de bazin.
Aceasta va pune in evidenta modificari specifice: ingustarea spatiului articular (prin erodarea cartilajului), comprimarea si deformarea osului in imediata vecinatate a cartilajului, aparitia unor excrescente osoase numite osteofite (asa numitele “ciocuri”).
Pentru detalii suplimentare (necesare in special inainte de o interventie ortopedica) se poate recurge la examinarea prin rezonanta magnetica nucleara, tomografie computerizata sau ecografie musculoscheletala. Pentru evaluarea starii generale a pacientului si identificarea altor afectiuni ce pot influenta evolutia sub tratament, medicul poate recomanda efectuarea unor analize de laborator.
Diagnosticul este formulat dupa examinarea clinica a pacientului si confirmat prin efectuarea radiografiei de bazin.
Obtinerea si mentinerea greutatii corporale in limitele normale este un obiectiv important. Pacientul poate practica mersul pe jos in ritm alert 30 de minute zilnic, ciclismul, inotul si exercitiile de kinetoterapie pentru mentinerea mobilitatii articulatiei si intarirea grupelor musculare care o stabilizeaza.
Va evita mersul pe teren accidentat, statul prelungit in picioare si manipularea de greutati pe distante lungi. In stadiile avansate ale bolii va utiliza un baston pentru sprijin in mers, pe care il va purta de partea opusa soldului afectat.
Tratamentele medicamentoase se adreseaza in special durerii. Se foloseste paracetamolul iar in cazurile care nu raspund la acest tratament se utilizeaza antiinflamatoare non-steroidiene, cu actiune mai puternica impotriva durerii dar si cu posibile efecte adverse asupra stomacului si/sau cardiovasculare. Din acest motiv antiinflamatoarele vor fi administrate la recomandarea medicului, pe durate cat mai scurte posibil.
O alta linie de tratament o reprezinta preparatele medicamentoase sau suplimentele alimentare cu actiune lenta asupra articulatiilor. Acestea contin de obicei combinatii de extracte vegetale. Efectul lor se instaleaza incet, dupa mai multe saptamani de administrare, dar este de regula mentinut pentru mai multe luni dupa intreruperea tratamentului.
Injectiile intraarticulare reprezinta o alta modalitate de tratament. Pentru articulatia soldului injectiile se administreaza de obicei sub control ecografic. Se utilizeaza solutii/suspensii de acid hialuronic care lubrefiaza articulatia si usureaza functionarea acesteia.
O metoda moderna de tratament care insa se adreseaza numai primelor trei stadii ale bolii este terapia cu ser autolog. Pacientului i se recolteaza sase flacoane de sange dintr-o vena de la cot iar acest sange este apoi prelucrat in laborator prin incubare la 37 grade ceea ce determina celulele albe sa produca si sa elibereze substantele care combat inflamatia si repara tesuturile. Apoi prin centrifugare se obtin sase seringi a cate 3 ml de ser ce va contine concentratii mari din aceste substante cu care organismul isi vindeca ranile in mod natural. Serul va fi injectat in articulatia pacientului, fara niciun adaos de substante straine. Efectele terapiei aplicate cazurilor selectionate se mentin pentru aproximativ doi ani.
Stadiile avansate ale bolii beneficiaza de tratament ortopedic (protezare).
Evolutia naturala a bolii este catre reducerea progresiva a mobilitatii soldului, durere permanenta si incapacitatea de a desfasura activitatile zilnice fara ajutor. Din acest motiv este foarte important ca pacientul sa se adreseze unui medic de la primele semne de boala.
Profilaxia se poate realiza prin evitarea factorilor de risc mentionati mai sus, in special obezitatea si sedentarismul.
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.