Acneea vulgara este o afectiune cutanata cronica, caracterizata de infundarea si/sau inflamatia deschiderilor la piele ale glandelor sebacee, mai ales in zona fetei si toracelui, frecventa in randul persoanelor tinere (adolescentilor).
Cauzele acneei sunt multiple, la baza stand componenta genetica. Pe scurt, mecanismul de formare a leziunilor de acnee presupune urmatoarea secventa de factori:
• hipersecretia de sebum, influentata mai ales de hormonii androgeni (masculini)
• blocarea glandelor sebacee prin acumularea de celule moarte si sebum cu formarea microcomedoanelor (puncte albe sau negre)
• eliberarea de factori inflamatori
• prezenta unei bacterii, Propionobacterium Acnes, anaeroba, care determina inflamatie; ea se regaseste in conditii normale in foliculii pilosi, dar devine agresiva la anumite persoane predispuse.
Alaturi de acesti factori implicati direct in mecanismul acneei, intervin si altii care pot declansa, agrava afectiunea.
Factorii hormonali: androgenii influenteaza la varsta pubertatii, indiferent de sex, secretia de sebum; la fel sarcina sau contraceptivele pot accentua leziunile de acnee.
Medicamentele pot determina acnee: corticosteroizii, litiu, antiepileptice, iodurile.
Hiperplazia congenitala de suprarenala, prezenta ovarelor polichistice influenteaza prin hipersecretia de hormoni androgeni.
Unele produsele cosmetice, prin efectul de blocare/acoperire a glandelor sebacee, genereaza cosuri; frictiunea, iritarea mecanica, chiar si transpiratia agraveaza acneea.
Expunerea intensa la soare/ultraviolete are doua consecinte: la unele persoane linisteste leziunile de acnee, la altele determina un nou puseu de acnee; indiferent de acest efect, expunerea la ultraviolete imbatraneste pielea si creste riscul cancerelor cutanate.
In ceea ce priveste alimentatia, dieta bogata in carbohidrati (fainoase, dulciuri) care determina un exces de secretie de insulina, influenteaza prin lantul hormonal, aparitia leziunilor de acnee; date relativ putine sustin si implicarea lactatelor in formarea leziunilor de acnee.
Alimentatia bogata in grasimi nu influenteaza acneea; la fel, lipsa igienei, nu determina leziuni de acnee, insa poate duce la suprainfectarea leziunilor prezente; igiena in extrem, spalarea agresiva a fetei, utilizarea produselor de gomaj, lotiunilor tonice in mod excesiv pot inrautati leziunile de acnee.
Acneea este frecventa in randul populatiei tinere; in ultimul timp, varsta de aparitie a leziunilor de acnee a coborat in contextul pubertatii preoce, probabil influentata de alimentatia nepotrivita, bazata pe carbohidrati. 80% din populatie se confrunta la un moment dat in viata cu leziuni de acnee; 5% dintre noi avem acnee si dupa varsta de 45 de ani.
Acneea se caracterizeaza prin doua tipuri de leziuni:
• leziuni inflamatorii: papule (leziuni rosii, dureroase), pustule (leziuni cu continut alb) sau noduli
• leziuni noninflamatorii: puncte negre (comedoane deschise) si puncte albe (comedoane inchise
La nivelul zonelor predispuse, adica fata, torace, umeri putem intalni in egala masura ambele tipuri de leziuni; numarul leziunilor, procesul inflamator asociat, dicteaza gravitatea acneei.
Acneea se diagnosticheaza prin examinare directa, nu necesita teste specifice. In cazul tulburarilor hormonale, mai ales la femei, se recomanda o serie de analize care sa excluda hipersecretia de testosteron. In cazul femeilor, aparitia brusca a acneei poate fi asociata si cu prezenta sindromului de ovare polichistice. In aceste cazuri, pe langa eruptiile acneice, femeile se mai pot confrunta cu hirsutism si cu menstruatii neregulate. De obicei, sindromul ovarelor polichistice se depisteaza ecografic si prin analize de sange.
Este orientat in functie de severitatea si tipul leziunilor de acnee si vizeaza factorii implicati in formarea cosurilor. El ar trebui sa reduca secretia de sebum, sa limiteze blocarea glandelor sebacee, sa reduca agresivitatea bacteriei propionobacterium si inflamatia.
In formele usoare de acnee se prefera tratamentul local cu retinoizi, antibiotice (clindamicina, eritromicina), peroxid de benzoil.
Pentru a reduce riscul rezistentei la antibiotic se folosesc combinatii intre substantele enumerate anterior. Cea mai mare parte a produselor folosite sensibilizeaza pielea la soare si pot irita usor, necesitand in paralel protectie solara si creme reparatorii specifice.
Antibioticele, peroxidul de benzoil vizeaza mai ales leziunile inflamatorii, in timp ce retinoizii sunt folositi pentru leziunile retentionale de tipul comedoanelor; tot ei reduc secretia de sebum. Alte substante utilizate in tratarea acneei sunt acidul azelaic, acidul salicilic, dapsona etc.
Tratamentul sistemic se administreaza in formele moderat-severe si severe de acnee; se utilizeaza antibiotice in doze mici, antiinflamatorii, contraceptive orale si retinoizi.
In paralel cu acestea, in ingrijirea acneei, se pot utiliza peelinguri cu acid salicilic, glicolic, fototerapie, dermabraziune sau laser fractionar; extragerea comedoanelor imbunatateste aspectul pielii, dar nu influenteaza evolutia afectiunii.
Necontrolata, acneea se poate complica cu cicatrici inestetice care sunt dificil de corectat; unele leziuni au risc de suprainfectare.
Totodata, impactul psihologic este semnficativ, acneea antreneaza depresie, anxietate, izolare sociala. De aceea este foare importanta discutia cu medicul dermatolog, corecta informare privind tratamentul potrivit, evolutia sub tratament, efectele adverse ale terapiei si asteptarile pacientului.
Tratamentul necesita rabdare, imbunatatirea nu apare rapid, iar eficacitatea lui, limitarea efectelor adverse locale (iritatie, descuamare, inrosire) sunt determinate de aplicarea corecta, conform recomandarilor.
Ingrijirea corecta a pielii, curatarea cu geluri blande, demachierea, evitarea cosmeticelor care genereaza acnee, limitarea expunerii la soare, evitarea manipularii leziunilor sunt parte a ingrijirii tegumentelor predispuse la acnee.
Surse: www.nhs.uk, www.aad.org
Articol actualizat in 2022.
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.