Aluniţele au fost multă vreme semne de frumuseţe, dar ele pot deveni şi o problemă gravă de sănătate. Pentru că este deja cunoscut faptul că aluniţele se pot transforma în cancer de piele, mai exact melanom, o tumoră agresivă şi cu prognostic deloc încurajator, daca nu este tratată în timp util.
Pe de altă parte, ele pot fi inestetice sau pot cauza disconfort atunci când sunt agăţate sau traumatizate, adesea fiind luată în calcul opţiunea de a le îndepărta. Domnul doctor Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog în cadrul Clinicii Hebra Dermatologie, explică avantajele şi dezavantajele tratamentului chirurgical şi al celui laser – două din opţiunile cele mai comune de tratare a aluniţelor.
Termenul de „aluniţă” este folosit pentru a descrie leziuni aflate la suprafaţa pielii, de cele mai multe ori de culoare brună. Deşi cele mai multe dintre ele sunt de obicei inofensive, în ziua de astăzi există o incidenţă crescândă a cancerului de piele, fapt pentru care este recomandat un control regulat al acestor excrescenţe.
“Pe lângă riscul de a dezvolta această temută boală, un alt motiv pentru care multe persoane ajung la dermatolog pentru îndepărtarea aluniţelor este localizarea acestora în zone vizibile sau în care sunt agăţate şi se pot infecta şi sângera considerabil. Ajunşi în acest punct, este nevoie de un diagnostic clinic foarte ferm pentru a decide tipul aluniţei şi modalitatea de înlăturare, atunci când acest lucru este necesar sau dorit. Dermatoscopia sau analiza microscopica «în viu» a aluniţelor va oferi detalii importante şi de multe ori diagnostice pentru leziunile pielii”, explica domnul doctor Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog.
Metoda chirurgicală
Înlăturarea aluniţelor se face, în mod tradiţional, chirurgical, sub anestezie locală. În acest caz se poate opta pentru o excizie chirurgicală, urmata de plasarea de fire de sutură sau cauterizare.
Principalul avantaj al acestei proceduri este acela că aluniţele suspecte pot fi trimise pentru examen histopatologic – standardul de aur în diagnosticul leziunilor pielii. Un dezavantaj, însă, este că excizia chirurgicală şi chiar şi cauterizarea se pot complica cu cicatrici care pot fi inestetice în unele cazuri. Cu toate acestea, excizia chirurgicală rămâne metoda cea mai sigură de abordare a aluniţelor care trebuie înlăturate.
“În cele mai multe cazuri va rămâne în urmă o cicatrice fină, însă rezultatul estetic depinde de experienţa şi aptitudinile medicului, de tehnica folosită şi de localizarea aluniţei. Spre exemplu, zona feţei are tendinţa de a se vindeca foarte bine, iar alte locuri, cum ar fi spatele, coloana vertebrală sau locurile în care pielea este mai expusă la frecare se vindecă mai greu. Un factor important este, desigur, şi modul în care pacientul are grijă de zona operată”, atenţionează specialistul dermatolog.
Laserul
Aparatura LASER reprezintă una dintre cele mai noi opţiuni de îndepărtare a aluniţelor şi tinde să devină preferată datorită preciziei şi riscului minor de a lăsa în urmă cicatrici.
Această aparatură acţionează în 2 moduri: fie prin intermediul unui fascicul luminos care ţinteşte pigmentul din aluniţă şi îl distruge, lăsând neafectată sau puţin afectată pielea din jur, fie printr-un fascicul care ţinteşte apa din ţesuturi, distrugând atât aluniţa, cât şi pielea din imediata vecinătate. În ambele cazuri, aluniţa este înlăturată total, iar rezultatul cosmetic final este superior exciziei chirurgicale sau chiuretajului şi cauterizării.
După efectuarea procedurii se poate reveni imediat la rutina obişnuită, deoarece acest tip de tratament nu are, de obicei, efecte secundare şi, dacă există, acestea pot include umflături şi sensibilitate minoră în zonă, care vor dispărea în câteva zile.
“Principalul dezavantaj al acestei proceduri este că, din păcate, nu va exista o confirmare histopatologica a tipului de aluniţă. Un alt risc – înlăturarea neadecvată cu aparatura LASER a unei aluniţe cu potenţial malign sau care este, de fapt, un melanom inaparent, situaţie deloc rara, poate avea consecinţe dezastruoase, cu răspândirea celulelor canceroase. Este important ca dermatologul care operează aparatura LASER să aibă experienţa şi cunoştinţele necesare în diagnosticul clinic şi dermatoscopic al diverselor aluniţe înainte de a se decide tratamentul LASER”, atenţionează domnul doctor Laurenţiu Vlădău, specialist dermatolog.
Indiferent de metoda aleasa, în următoarele zile după intervenţie, în zona în care aluniţa a fost îndepărtată se va forma o crustă, care urmează să cadă de la sine. Zona în cauză va prezenta o culoare mai închisă pentru câteva zile, perioadă în care poate fi mascată cu ajutorul machiajului. De asemenea, este extrem de importantă protejarea ei de lumina soarelui, de preferat cu SPF 50+.
Foto:123rf.com
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.