Hiperhidroză: tratament

Transpiraţia, deşi este un mecanism propriu corpului nostru prin care îşi asigură controlul temperaturii poate fi foarte supărătoare atunci când este prezentă în exces, condiţie denumită hiperhidroză.

Cât de neplăcute sunt palmele ude când ne strângem mâna sau axilele umede cu vestimentaţia imprimată de transpiraţie? Ambele situaţii pot fi corectate cu metodele de tratament actuale, astfel impedimentul social creat de excesul sudoral este înlăturat.

Ȋn mod fiziologic transpiraţia este declanşată de doi factori principali: căldura, care induce transpiraţia la nivelul frunţii şi se se împrăştie spre regiunile inferioare ale corpului şi emoţiile, precum teamă, jenă, nervozitate etc. ce conduce la transpiraţia „rece” care începe la nivelul palmelor, plantelor (talpile), axilelor şi ulterior cuprinde alte zone ale corpului.

Simptome de hiperhidroză

Cum se manifestă hiperhidroza sau hipersudoraţia?

Hiperhidroza este cel mai frecvent focală (localizată), rar generalizată, cuprinzând aproximativ întreg corpul.

Forma localizată de boală este caracterizată prin transpiraţia abundentă la nivel axilar, palme, plantele picioarelor (tălpile), frunte. În acest caz, cel mai frecvent implicate în declanşarea excesului sudoral sunt emoţiile pozitive sau negative (anxietate, furie, frică, încantare etc.) sau chiar stresul generalizat.

Pacientul cu hiperhidroză descrie prezenţa transpiraţiei excesive, cu aspect „ud” al zonei/zonelor, implicând frecvent şi vestimentaţia. Acuzele de ordin subiectiv, disconfortul fizic creat, ce expune expune persoana afectată unui stres emoţional, sunt cele care aduc pacientul la medic. Toate aceste lucruri conduc la alterarea deopotrivă a activităţii ocupaţionale, profesionale dar şi a celei zilnice, de rutină.

Cauzele transpiraţiei excesive

Frecvent este idiopatică (fără cauză exact precizată) dar poate apărea şi în anumite boli sau consecinţă a consumului anumitor medicamente. Această patologie nu este datorată unor modificări obiective ale glandelor sudoripare din zonele afectate ci unei hiperfuncţii a acestora (funcţionarea în exces), mai evidentă cu ocazia stimulilor declanşatori ai transpiraţiei, precum căldura şi emoţiile.

Diagnosticul de hiperhidroză

În această boală, diagnosticul se stabileşte anamnestic (în urma discuţiei cu pacientul) şi prin examinarea clinică directă a zonei afectate. În scop diagnostic, dar şi pentru iniţierea terapiei, se determină o hartă sudorală, de culoare neagră, după tratarea zonei cu iod şi pudră de talc.

Tratamentul pentru hiperhidroză

În tratamentul acestei probleme s-au încercat, de-a lungul timpului, mai multe terapii locale, utilizând clorura de aluminiu, talc, iontoforeza cu soluţie salină de apă, dar cu o ameliorare nu foarte importantă şi deloc susţinută.

O atitudine teraputică importantă cu o reducere marcantă o reprezintă tratamentul local cu toxină botulinică, hipersudoraţia reducându-se până la dispariţie. Efectul local al acesteia este reprezentat de reducerea eliberării acetilcolinei din terminaţiile nervoase simpatice ce deservesc glandele sudoripare.
Injectarea se realizează direct la nivelul zonei cu probleme, axilar, plamar sau plantar. Pacientul resminte o minimă durere la injectare dar care poate fi combatută prin metode de anestezie locală cu gheaţă şi/sau anestezice topice.

Satisfacţia pacienţilor este una garantată. Efectul durează cu o medie de şase luni, tratamentul necesitând a fi repretat. Reacţiile adverse sunt practic inexistente la injectarea efectuată de personal medical calificat.

O terapie extremă este reprezentată de chirurgia deschisă a glandelor sudoripare axilare cu extirparea acestora însă grevate de complicaţiile invalidante post chirurgicale.

Un control medical amănunţit realizat de personal experimentat, în condiţiile tehnicilor medicale avansate aduce o rezolvare susţinută a acestei probleme cu adevărat deranjante şi cu impact asupra vieţii sociale.