O hipoglicemie este o complicaţie a diabetului zaharat, dar nu numai, care constă în scăderea nivelului de glucoză din sânge sub 70 mg/dL. În cazul persoanelor diabetic, valorile normale ale glicemiei trebuie să fie între 70 şi 130 mg/dL înainte de masă şi sub 180 mg/dL la 1-2 ore după masă (glicemie postprandială). În ceea ce priveşte valorile normale ale glicemiei la persoanele fără diabet, acestea sunt: între 70 şi 99 mg/dL înainte de masa şi între 70 şi 140 mg/dL după masă.
Hipoglicemia nu este o boală în sine, ci mai degrabă un simptom ce poate ascunde o problemă de sănătate. Transpiraţia excesivă, senzaţia de foame, durerea de cap, slăbiciunea şi tremorul sunt principalele semne ale hipoglicemiei.
De cele mai multe ori, cauza hipoglicemiei este reprezentată de administrarea în doze prea mari de insulină (un hormon produs în mod normal de pancreas, care ajută la transportul glucozei în celule, în special în celulele musculare), de alimentaţia dezechilibrată sau de efortul fizic intens.
Pentru a preveni apariţia complicaţiilor cauzate de hipoglicemie, este important ca glicemia să fie readusă în limitele normale, iar cel mai simplu mod de a face asta este consumul de zahăr, lapte sau alimente bogate în carbohidraţi, precum pâine, orez, cartofi, fructe.
Hipoglicemia se poate manifesta diferit, în funcţie de cât de scăzut este nivelul glicemiei, iar simptomele pot fi uşoare, moderate sau severe. Acestea includ:
Singura cale de a afla cu siguranţă că glicemia este scăzută este măsurarea acesteia cu un glucometru. Dacă aparatul indică o valoare a glicemiei sub 70 mg/dL şi prezinţi unul sau mai multe dintre simptomele descrise mai sus, trebuie să iei urgent măsuri. În cazul în care nivelul glicemiei rămâne scăzut pentru mult timp, există riscul apariţiei unor complicaţii, precum criza hipoglicemică, leziunile cerebrale sau pierderea conştienţei.
Ţineţi cont că simptomele hipoglicemiei sunt specifice şi altor afecţiuni, de aceea este important să vă adresaţi medicului pentru un diagnostic corect şi un tratament adecvat.
Nivelul glucozei din sânge poate scădea ca urmare a mai multor factori. De cele mai multe ori, hipoglicemia este o consecinţă a tratării necorespunzătoare a diabetului zaharat, dar există şi alte cauze ce pot favoriza scăderea glicemiei.
În cazul unei persoane diabetice, administrarea unei doze prea mari de insulină (comprimate sau injecţii) duce adesea la scăderea bruscă a glicemiei. Acelaşi lucru se întâmplă dacă un diabetic nu mănâncă suficient sau la ore nepotrivite.
Alte cauze ale scăderii glicemiei pot fi:
– Efortul fizic intens
– Consumul excesiv de alcool
– Administrarea anumor medicamente (antimalarice)
– Diverse afecţiuni (hepatită, boli renale, insuficienţă cardiacă, tumori endocrine sau pancreatice)
– Consumul de cantităţi mari de alimente bogate în carbohidraţi
– Chirurgia bariatrică
– Sindromul ovarelor polichistice
– Căldura excesivă
– Înfometarea sau dietele restrictive
Diagnosticul de hipoglicemie nu se stabileşte doar pe baza recunoaşterii simptomelor. Pentru a confirma hipoglicemia, este necesară efectuarea testului rapid cu ajutorul unui glucometru.
Cum se foloseşte glucometrul: se înţeapă degetul (de preferat, degetul mijlociu sau cel inelar) cu dispozitivul special pentru a se obţine o picătură de sânge, apoi aceasta se aplică banda de testare, conform instrucţiunilor. Introduceţi banda în glucometru, iar rezultatele glicemiei vor fi furnizate în doar câteva secunde.
Dacă vă confruntaţi des cu episoade de hipoglicemie, este indicat să luaţi legătura cu medicul, pentru a afla care este cauza. Acesta vă va adresa întrebări legate de alimentaţie, istoricul medical şi familial, stilul de viaţă, simptomele pe care le aveţi şi modul în care vă ţineţi sub control diabetul (dacă este cazul).
Pentru a exclude alte cauze ale hipoglicemiei, mediul poate recomanda teste de sânge suplimentare sau alte analize imagistice (CT, RMN, ecografie etc.)
Hipoglicemia este o urgenţă medicală şi trebuie tratată ca atare. O măsură eficientă pentru reglarea glicemiei este consumul de alimente sau băuturi care conţin minimum 15 grame de carbohidraţi, precum: 1-2 linguriţe de miere, un pahar cu suc de fructe sau lapte, 1 linguriţă de zahăr, 2-3 bomboane dulci, un baton de ciocolată etc.
După 15 minute, luaţi-vă din nou glicemia cu ajutorul glucometrului. Dacă rezultatele nu se îmbunătăţesc şi aveţi în continuare simptome, consumaţi încă 15 grame de carbohidraţi, sub forma prezentată mai sus, dar nu mai mult – excesul de carbohidraţi poate duce la apariţia hiperglicemiei!
Pentru a preveni pe viitor scăderea nivelului glucozei din sânge, respectaţi recomandările medicului. Luaţi medicamentele întocmai aşa cum v-au fost prescrise, respectaţi planul alimentar şi nu consumaţi alcool.
În cazul persoanelor care nu reuşesc să aducă la normal nivelul glicemiei, care nu pot bea sau mânca, iar simptomele se înrăutăţesc, există varianta injectării sau administrării intravenoase de glucagon. Această substanţă stimulează ficatul să elibereze cantităţi mari de glucoză şi readuce la normal nivelul glicemiei în 5-15 minute de la administrare.
Dacă hipoglicemia nu este cauzată de diabet, medicul trebuie informat în privinţa medicamentelor pe care le luaţi. Uneori, anumite medicamente pot cauza creşterea glicemiei, iar medicul le poate înlocui sau poate schimba doza acestora, astfel încât să reducă riscul apariţiei episoadelor de hipoglicemie.
Alteori, hipoglicemia poate ascunde alte afecţiuni, cum ar fi tumorile pancreatice, caz în care se recomandă intervenţia chirurgicală sau alt tratament indicat de medic.
Cea mai eficientă metodă de prevenire a hipoglicemiei constă în ţinerea sub control a diabetului. Asta presupune administrarea medicaţiei conform recomandărilor medicului, alimentaţia corectă (vezi aici în ce constă dieta pentru diabetici) şi la ore adecvate, exerciţii fizice zilnice, verificarea periodică a glicemiei şi evitarea consumului de alcool.
Persoanele care se știu hipoglicemice ar trebui să aibă la îndemână gustări sănătoase sau băuturi dulci. Deoarece căderile de glicemie pot surveni și în timpul somnului, persoanele în cauză ar trebui să aibă la îndemână surse de carbohidrați precum pâinea prăjită.
Surse: diabetes.org, medlineplus.gov, merckmanuals.com, healthline.com, endocrineweb.com, mayoclinic.org
Articol actualizat in 2022.
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.