Diagnosticul genetic de preimplantare

Diagnosticul genetic de preimplantare: aducerea pe lume a unui copil sanatos este o dorinta fireasca a tuturor cuplurilor, in conditiile in care riscul transmiterii unor afectiuni genetice de la parinti la copii este deosebit de mare.

Daca afectiunea genetica este diagnosticata in cursul perioadei de graviditate, aceasta se poate solda cu intreruperea sarcinii.
Pentru a preintampina aceasta situatie nedorita, exista o solutie alternativa: diagnosticul genetic de preimplantare, cunoscut sub numele de analiza PGD.

Pentru ce se face analiza PDG (diagnostic genetic de preimplantare)?

Diagnosticul genetic de preimplantare permite descoperirea anomaliilor embrionilor, inainte ca aceştia sa fie implantati in uter, in cadrul porcedurii de fertilizare in vitro. Mai precis, PGD ajuta la determinarea genotipului embrionilor, inainte de obtinerea unei sarcini prin fertilizarea in vitro, asigurand astfel naşterea de copii sanatoşi.

Analiza PGD se utilizeaza pentru diagnosticarea bolilor monogenice, ca talasemia şi fibroza chistica, precum şi pentru aproximativ alte 350 de afectiuni genetice rare (hiperplazia congenitala renala, Coreea lui Huntington, boala Cadasil, tulburarile neuromusculare etc.).
De asemenea, analiza PGD poate fi aplicata si pentru a exclude genele care afecteaza calitatea vietii sau care pot conferi viitorului copil conditii de viata limitative, precum diabetul şi unele forme de cancer.

Diagnosticul genetic de preimplantare: procedura

Diagnosticul genetic de preimplantare (PGD) se realizeaza in cadrul unei incercari de fertilizare in vitro, in perioada cuprinsa intre ovulatie şi transferul de embrioni. Astfel, la fiecare ciclu de fertilizare in vitro, se provoaca stimularea ovariana a femeii, cu ajutorul terapiei medicamentoase, dupa care urmeaza extragerea ovocitelor (punctia foliculara, cu indrumare ecografica) şi prelucrarea lor in laborator. In continuare, se realizeaza fertilizarea ovocitelor cu materialul seminal, prin tehnica de injectare a spermatozoizilor in interiorul ovulelor. Ovulele astfel fertilizate sunt pastrate in laborator.

Pentru diagnosticul genetic, este necesara prelevarea catorva celule, prin biopsie, din ovulele fecundate. Biopsia se poate efectua la ovulele din cea de-a 3-a zi sau la blastocitele din ziua a-5-a.

Din fiecare ovul fecundat se vor preleva una sau mai multe celule, care sunt supuse analizei genetice. Siguranta biopsiei embrionului, in scopul diagnosticului genetic de preimplantare, este asigurata in laboratorul de fertilizare in vitro. Extragerea unei celule nu pune in pericol embrionul. Biopsia se efectueaza cu ajutorul unui laser special, conectat la microscop, iar aceasta metoda noua permite recoltarea in siguranta a celulelor din embrion.

Celulele recoltate prin biopsie, introduse in eprubete numerotate, sunt trimise laboratorului de genetica. Aici sunt supuse unor serii de analize moleculare, pentru diagnoza. Se poate efectua o biopsie a blastomerului (este extrasa o singura celula) sau o biopsie a blastocistului (sunt recoltate 2-6 celule, din circa 150 de celule, cat contine un blastocist). Dupa biopsie, celulele fertilizate sunt pastrate in incubatoarele laboratorului, pana la incheierea analizei genetice.

In ziua transferului embrionar vor fi cunoscute şi rezultatele controlului genetic, pe baza caruia vor fi selectati embrionii ideali pentru transfer. Vor fi aleşi embrionii fiziologici, sanatoşi, in timp ce embrionii care se dovedesc a fi purtatori de boli genetice vor fi excluşi.

Cand este nevoie de diagnosticul genetic de preimplantare?

Diagnosticul de preimplantare este recomandat cuplurilor afectate de boli ereditare, care au şanse mari de a transmite aceste boli copiilor. Analiza PGD poate fi aplicata pentru toate bolile cu transmitere genetica, dar şi pentru a exclude genele care sunt asociate cu diverse tumori – de pilda neurofibromatoza, neoplazia endocrina multipla de tip II şi retinoblastomul.

Verificarea anomaliilor cromozomiale

Cuplul in care unul dintre parteneri este purtator de anomalii cromozomiale (translocatii, inversiuni cromozomiale etc.), are un risc crescut de a concepe embrioni anormali, din care se dezvolta copii cu defecte congenitale sau cu retard mental. PGD reduce riscul acestor efecte adverse, ca şi riscul de avort spontan. Prin diagnosticul genetic preimplantar sunt aleşi pentru transfer doar embrionii cu cariotip normal sau cu o translocatie cromozomiala echilibrata.

Procedura este indicata pentru femeile aflate la varsta fertila inaintata, pentru cele cu antecedente de avorturi spontane, precum şi pentru cele care au inregistrat o serie de eşecuri repetate de fertilizare in vitro. Studiile internationale de profil arata ca, in aceste cazuri, aproximativ 60% din ovulele fecundate in etapa canelura (3 zile dupa fertilizare) şi 40% din blastocistele cultivate in laborator (5-6 zile dupa fertilizare) au anomalii cromozomiale. Selectia de embrioni devine asfel esentiala, inaintea transferului lor in uter.

Pentru controlul anomaliilor cromozomiale este utilizata pe scara larga tehnica citogenetica bazata pe hibridizarea fluorescenta (Fluorescent in situ hybridization-FISH). Insa metoda FISH are un mare dezavantaj, dat fiind ca numarul de cromozomi care poate fi controlat este limitat (de obicei sunt cotrolati de la 9 pana la 24 de cromozomi), fara a da o imagine clara legata de starea de ansamblu a cromozomilor embrionului.

O noua metoda, vizeaza hibridizarea genomica comparativa a AND-ului (CGH-Array), in care sunt investigate toate perechile de cromozomi ale celulei umane.

PGD a permis naşterea a mii de copii sanatoşi

Metoda diagnosticului de preimplantare, dezvoltata la sfarşitul anilor 1980, a fost implementata pentru prima data in 1989, de catre un grup de oameni de ştiinta de la spitalul Hammersmith din Londra. Prima sarcina cu aplicarea PGD a fost raportata in 1990. De atunci şi pana in zilele noastre, in intreaga lume s-au nascut mii de copii sanatoşi, scutiti de afectiuni genetice.

Foto: 123rf.com