Diareea acută la copii: cauze, simptome, tratament, prevenţie

Informaţii generale

Diareea acută este cea mai frecventă tulburare gastrointestinală şi principala cauză de deshidratare la copiii sub 5 ani.

Aceasta este caracterizată de prezenţa a trei sau mai multe scaune apoase pe zi, care persistă de la 7 până la 14 zile sau chiar mai mult (diaree cronică), însoţite de simptome precum vărsături, dureri abdominale sau febră crescută.

Incidenţa maximă a diareei acute este înregistrată în ţările în curs de dezvoltare, unde copiii sunt deseori malnutriţi, consumă alimente incorect preparate şi beau apă care provine din surse contaminate.

Principala abordare terapeutică a medicilor este reechilibrarea hidrică, pentru a preveni deshidratarea şi complicaţiile asociate dezechilibrului electrolitiv. Uneori pot fi necesare antipiretice (pentru scăderea febrei), medicamente antiparazitare sau probiotice. Antibioticele, antiemeticelşe şi spasmoliticele sunt contraindicate în tratamentul diareei acute şi chiar riscante pentru sănătatea copilului.

Potrivit unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din 2004, peste 1,5 milioane de copii din lume mor din cauza complicaţiilor diareei acute, majoritatea – 80% – provenind din ţări precum India, Nigeria, Republica Democrată Congo, Afganistan şi Etiopia.

Simptome

Simptomele diareei acute la copii includ:

• Febră crescută (în primele 1-3 zile)
• Vărsături şi senzaţie de greaţă
• Lipsa poftei de mâncare
• Dureri abdominale
• Scaune apoase dese, mai mult de 3 pe zi, cu urme de mucus sau firişoare de sânge
• Tenesme (senzaţie de defecaţie incompletă sau dificultatea în timpul defecaţiei)
• Anurie (suprimarea secreţiei urinare)
• Hiperpotasemie (exces de potasiu în sânge)
• Hipoglicemie (nivel scăzut al glicemiei în sânge)
• Dureri de cap sau dureri musculare
• Gură uscată
• Ochi înfundaţi
• Slăbiciune generalizată
• Mâini şi picioare reci
• Respiraţie sacadată
• Convulsii

Astfel de simptome pot ridica suspiciune de deshidratare severă, care este o urgenţă medicală şi trebuie tratată în consecinţă!
În lipsa unui tratament adecvat, deshidratarea severă cauzată de diareea acută poate creşte riscul unor complicaţii precum: inflamaţii oculare sau ale pielii, sindromul de intestin iritabil, sindrom hemolitic uremic, intoleranţă la lactoză etc.

Cauze

Cea mai frecventă cauză a diareei acute este infecţia gastrointestinală, de natură virală sau bacteriană, rareori parazitară. Infecţiile sunt transmise pe care fecal-orală, de exemplu, prin contaminarea alimentelor şi a surselor de apă.

Cele mai contagioase sunt rotavirusurile, norovirusurile, adenovirusurile şi bacteriile Shigella, Salmonella, Campylobacter şi E. coli. Microorganismele virale care determină apariţia diareei acute se transmit pe calea aerului. Rareori, diareea acută are la bază o infecţie parazitată cu Giardia, Entamoeba histolytica sau Cryptosporidium.

Pe de altă parte, diareea acută poate fi cauzată şi antibioticele cu spectru larg de acţiune, preparatele pe bază de fier, laxative, citostatice, supresoare ale secreţiei gastrice sau alte afecţiuni, precum infecţii de tract urinar, otită medie, colită, intoleranţă alimentă sau pneumonie.

Când trebuie să te adresezi medicului

De cele mai multe ori, diareea acută nu necesită un tratament medical de specialitate, deoarece simptomele se ameliorează de la sine pe parcursul câtorva zile. În acest interval, este important ca micuţul să consume cât mai multe lichide. Cu toate acestea, există câteva situaţii în care este necesar consultul medical de specialitate, cum ar fi:

• Copilul are vârsta sub 6 luni şi prezintă simptomele prezentate mai sus
• Copilul prezintă o altă afecţiune a inimii, o boală renală, diabet sau s-a născut prematur
• Copilul are febră foarte mare, este confuz, prezintă episoade dese de vărsături, care nu se opresc după 1-2 zile, sau scaune diareice care persistă după 3-4 zile
• Copilul ar fi putut căpăta o infecţie în urma unei vacanţe în afara ţării

Diagnostic

Diagnosticul de diaree acută la copii se stabileşte pe baza anamnezei, examenului clinic complet şi a testelor de laborator (proteina C-reactivă, leucocitoza, eritrocite, rata de sedimentare a hematiilor, creatinină, glucoză, status acido-bazic etc.). De asemenea, poate fi necesar examenul scaunului (coprocultura), în scopul identificării unei eventuale infecţii parazitare sau bacteriene.

Diareea acută la copii: tratament

De regulă, sistemul imunitar poate învinge de unul singur infecţia care a cauzat diareea acută, ajutat, desigur, de măsuri simple, precum rehidratarea, pentru a compensa pierderile de electroliţi prin vărsături şi scaune apoase. Trebuie evitate însă sucurile de fructe şi băuturile carbogazoase, deoarece acestea pot agrava simptomele.

Bebeluşii cu vârsta sub 6 luni prezintă cel mai ridicat risc de deshidratare, motiv pentru care se recomandă creşterea frecvenţei de alăptare şi consumul crescut de lichide în cazul mamei. Sunt indicate şi băuturile speciale cu electroliţi din farmacii, care asigură un aport optim de apă, săruri şi zahăr pentru cel mic.

În cazul în care copilul cu diaree acută nu este deshidratat, se recomandă menţinerea dietei obişnuite şi aportul suplimentar, nu exclusiv, de lichide.

Medicamentele antidiareice nu sunt recomandate copiilor cu vârsta sub 12 ani, deoarece pot fi periculoase pentru sănătatea lor. În schimb, pot fi administrate antipiretice pentru scăderea febrei (paracetamol) sau analgezice pentru eliminarea durerilor abdominale (ibuprofen).

Dacă simptomele se agravează sau persistă mai mult de 14 zile, este obligatoriu să vă adresaţi medicului pentru un tratament, deoarece cauza poate fi o infecţie parazitară ori bacteriană. În urma antibiogramei, medicul va descoperi germenele care a cauzat diareea acută şi va recomanda medicamente specifice.

Prevenţie

Igiena strictă, prepararea termică a alimentelor şi consumul de apă din surse sigure sunt cele mai eficiente metode de prevenţie a diareei acute la copii. De asemenea, diareea acută care este cauzată de virusuri, cel mai adesea de rotavisururi, poate fi uşor prevenită prin vaccinare.

Vaccinul antirotavirus administrat oral, în două doze (prima începând de la vârsta de 6 săptămâni, dar nu mai târziu de 16 săptămâni, iar a doua la interval de cel puţin 4 săptămâni), protejează copilul de gastroenterita rotavirală, principala cauză a deshidratării prin diaree acută.

Terapia de rehidratare orală

În urmă cu 24 de ani, terapia de rehidratare orală s-a demonstrat a fi eficientă în rândul pacienților cu diaree cu deshidratare severă produsă de holeră. Dezvoltarea acestei simple terapii ca metode de tratament a fost cel mai mare pas în medicina secolului XX. Terapia orală este susținută și de Organizația Mondială a Sănătății în eforturile de a reduce morbiditatea și mortalitatea produsă de diaree.

Dezvoltarea acestei terapii orale de rehidratare și menținere a hidratării copiilor care se confruntă cu diareea a intrat în multe programe de naționale de control. Terapia intravenoasă rămâne esențială pentru episoadele de diaree asociate deshidratării severe. Un aspect crucial când vine vorba de menținerea sub control a diareei ține de volumul de fluide administrat, dar și de numărul adecvat de calorii. Medicația și alte tratamente sau remedii homemade trebuie evitate.

Pentru un pacient ușor deshidratat cu un deficit de 3%-5% de fluide, rehidratarea orală trebuie să conțină fluide cu 50-90 mEq/L sodiu. Cantitatea de fluide administrate ar trebui să fie de 50 mL/kg pe o perioadă de 2-4 ore. Pentru început se folosesc o linguriță sau o seringă pentru a administra volume mici de fluide, apoi treptat se crește cantitatea, cât se tolerează. După 2-4 ore, statusul de hidratare ar trebui revizuit.

Pentru un pacient cu deshidratare moderată, adică un deficit de 6%-9% fluide, rehidratarea orală al trebui administrată similar situației prezentate mai sus. Cantitatea de fluide, în schimb, trebuie să crească cu 100mL/kg, la 2-4 ore.

Deshidratarea severă, care presupune un deficit mai mare sau egal de 10%, este o urgență medicală. Rehidratarea intravenoasă trebuie să înceapă imediat în această situație.

Articol revizuit 2022

Surse: researchgate.net, patient.info, cdc.gov