Dislexia: ce este, simptome, cauze, tratament

Dislexia reprezintă o tulburare de învăţare care constă în dificultatea de a citi corect şi fluent. Deşi este o afecţiune comună, numărul real al copiilor şi adulţilor care se confruntă cu ea nu este momentan cunoscut. Unii experţi consideră că aproximativ 17% din adulţi şi copii prezintă semne ale dislexiei. Pe lângă dificultatea de a citi, persoanele dislexice pot avea probleme cu scrisul sau rezolvarea problemelor la matematică, precum şi dificultăţi de înţelegere a unui text.

Dislexia nu este o tulburare vizuală, aşa cum multă lume crede, iar persoanele diagnosticate cu această problemă nu sunt mai puţin inteligente decât cele normale. Există numeroşi actori, antreprenori şi politicieni diagnosticaţi cu dislexie care nu au lăsat această problemă să stea în calea succesului lor.

Chiar dacă nu există un tratament curativ pentru dislexie, anumite metode terapeutice şi strategii educaţionale pot diminua gradul de dificultate în ceea ce priveşte procesul de citire. Dislexia poate trece neobservată ani de-a rândul, fiind recunoscută abia la maturitate, dar asta nu înseamnă că aceste strategii nu vor da rezultate. Important este ca persoana dislexică să ceară şi să accepte sprijinul în acest sens.

Dislexie simptome

Dislexia poate prezenta simptome uşoare sau moderate, în funcţie de fiecare individ. În general, semnele apar în copilărie, când micuţul nu poate citi cu voce tare fluent şi corect. Alteori însă, copiii pot avea probleme cu scrisul, cu înţelegerea limbajului sau la matematică. De aceea, ei se pot izola de restul clasei, evită să citească un text cu voce tare, pot deveni anxioşi sau frustraţi.

Dislexia se poate manifesta diferit în funcţie de vârstă, astfel:

• Preşcolari – întârzierea vorbirii, învăţarea cuvintelor noi se face cu dificultate, lent, inversarea anumitor litere din cuvinte, deformarea cuvintelor sau înlocuirea acestora cu altele care sună la fel, dar au sensuri diferite, probleme cu pronunţia sau amintirea unor litere, numere ori culori etc.
• Şcolari – cititul cu voce tare se face cu dificultate, probleme cu înţelegerea textului scris sau vorbit, dificultăţi în găsirea cuvintelor sau a răspunsurilor potrivite la anumite întrebări, tulburări în ceea ce priveşte depistarea asemănărilor şi diferenţelor dintre cuvinte, incapacitatea de a pronunţa corect un cuvânt nou învăţat, timp îndelungat petrecut cu rezolvarea temelor care presupun scris sau citit, evitarea activităţilor care presupun cititul.
• Adolescenţi şi adulţi – dificultăţi de citire în gând sau cu voce tare, scrisul şi cititul presupun un efort mai mare şi se fac lent, tulburări de pronunţie, evitarea vorbitului în public, mai ales dacă implică cititul de pe o foaie, pronunţarea incorectă a unor cuvinte, lipsa de înţelegere a unor glume sau expresii, dificultate la formularea unei concluzii, învăţarea unei limbi străine se face cu dificultate, problemele la matematică sunt greu de rezolvat, îngreunarea, memoria de scurtă durată este slabă, numele persoanelor şi mesajele nu sunt reţinute.

Cauze pentru dislexie

Deşi cauza precisă a dislexiei nu este cunoscută, specialiştii cred că de vină poate fi o tulburare la nivel cerebral care determină disfuncţii în zone ale creierului care se ocupă de procesarea limbajului şi cititul. De asemenea, s-a observat că afecţiunea se găseşte la mai mulţi membri ai aceleiaşi familii, motiv pentru care există suspiciunea că ar putea fi o tulburare genetică.

Dacă dislexia se manifestă pentru prima dată la vârsta adultă, cauza poate fi reprezentată de o leziune cerebrală traumatică, un accident vascular sau demenţă. S-a observat că dislexia apare la aproximativ 40% dintre persoanele cu tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), aşa că şi acesta poate fi considerat un factor de risc.

Alţi factori de risc în apariţia dislexiei sunt: greutatea mică la naştere sau naşterea prematură, consumul de droguri, alcool sau tutun în timpul sarcinii.

Diagnosticul dislexiei

Diagnosticul de dislexie se stabileşte pe baza unor examene complexe, realizate de echipe multidiscipinare de medici (psiholog, neuropsiholog, logoped, psihopedagog, psihomotrician, terapeut ocupaţional etc.).

Aceştia vor efectua diverse teste pentru excluderea altor tulburări care prezintă simptome similare, precum autism, ADHD, anxietate, depresie, epilepsie etc. În funcţie de rezultatele acestor evaluări – Weschler Intelligence Scale for Children, Woodcock-Johnson Psychoeducational Battery-Revised, Kaufman Assesment Battery for Children – se va stabili diagnosticul diferenţial.

De asemenea, specialiştii vor realiza o serie de explorări în vederea stabilirii diagnosticului de dislexie: determinarea capacităţii de învăţare a copilului, de asimilare a informaţiilor furnizate pe cale auditivă, vizuală sau kinestezică (practică), evaluarea performanţelor copilului când trebuie să reproducă oral o informaţie etc.

Dislexia: tratament

Simptomele dislexiei pot fi ameliorate atât la copii, cât şi la vârsta adultă, cu ajutor din partea specialiştilor.

Un profesor particular sau/şi un logoped va şti să adapteze metoda de învăţare – care implică auzul, văzul, vorbitul şi lucratul în paralel (metoda Orton–Gillingham) – la nevoile speciale ale copilului cu dislexie. De asemenea, un psiholog îl poate ajuta să îşi depăşească anxietatea de a vorbi în public, dar şi să îşi recapete încrederea în sine.

Foarte important este şi sprijinul părinţilor, care trebuie să îl încurajeze pe copil şi să îi aprecieze progresele.

Autor: Paula Rotaru

Surse: mayoclinic.org, medicinenet.com, medicalnewstoday.com