Ectima este o infecţie a pielii similară impetigoului, cauzată de obicei de stafilococi sau streptococi, care se manifestă iniţial prin apariţia unor vezicule care formează cruste maro închis şi care ulterior se transformă în leziuni ulcerative profunde ale pielii. Acestea pot fi însoţite de durere, disconfort şi mâncărime, iar scărpinatul poate creşte riscul de apariţie a unor leziuni ce pot constitui o cale facilă pentru pătrunderea multor microorganisme.
Ectima se manifestă prin apariţia unor bule sau pustule cu lichid care cresc treptat în dimensiune (de la o,5 până la 3 centimetri) şi formează o crustă de culoare închisă.
Odată cu înlăturarea acestei cruste apar ulceraţiile şi pielea se vindecă foarte greu, rămânând adesea cicatrici. Astfel de leziuni afectează de regulă membrele inferioare (fese, coapse, picioare, gleznă) şi pot cauza durere sau mâncărime.
De asemenea, infecţia poate duce la inflamarea ganglionilor limfatici din zona inghinală.
În cazurile severe, ectima poate favoriza apariţia unor complicaţii precum celulita infecţioasă, osteomielita, erizipelul, limfangita, limfadenita, glomerulonefrita post-streptococică sau chiar şocul septic.
Cea mai frecventă cauză a ectimei este infecţia streptococică, iar leziunile apărute pot determina noi infecţii stafilococice.
Copiii, vârstnicii şi persoanele imunocompromise, care suferă de diabet, neutropenie, diverse forme de cancer, infecţie cu HIV/SIDA, prezintă un risc mai crescut de a dobândi această infecţie.
Alţi factori care pot contribui la apariţia ectimei sunt:
Pentru stabilirea microorganismului care a determinat apariţia ectimei, dar şi pentru a exclude alte posibile afecţiuni dermatologice care se manifestă similar (pioderma gangenosum, leishmaniaza, infecţiile fungice) sunt necesare testele de sânge cu antibiogramă şi biopsia cutanată.
Pentru tratamentul simptomatologic al ectimei sunt indicate unguentele pe bază de antibiotice (mupurocin, acid fusidic) şi badijonările cu betadină sau apă oxigenată.
În cazul unei infecţii streptococice (Streptococcus pyogenes şi Staphylococcus aureus), medicul poate recomanda administrarea de antibiotice (cefalexină, dicloxicilină, flucloxacilină) pe cale orală timp de 10 zile, dar numai după efectuarea antibiogramei.
Dacă apare o infecţie secundară stafilococică, este posibil să fie necesară antibioterapia intravenoasă combinată (clindamicină, oxacilină, vancomicină etc.).
Pentru prevenirea infecţiilor se recomandă igiena corporală riguroasă, schimbarea periodică a lenjeriei de pat, evitarea folosirii la comun a obiectelor de îngrijire personală (unghieră, prosoape, lame de ras etc.).
Autor: Paula Rotaru
Surse: dermatologyadvisor.com, dermnetnz.org, msdmanuals.com
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.