Fractura de coloană cervicală: simptome, tratament

Fractura de coloană cervicală: simptome, tratament
Foto: 123rf.com

Fractura de coloană cervicală este adesea consecinţa unei traume fizice puternice, cum ar fi cea cauzată de un accident rutier, de o cădere în gol sau de o lovitură puternică în zona cervicală. De asemenea, fractura de coloană cervicală poate fi cauzată şi de anumite afecţiuni, cum ar fi osteoporoza, cancerul de oase, o infecţie sau diverse boli inflamatorii sau autoimune.O fractură la nivelul vertebrelor coloanei cervicale poate avea consecinţe foarte grave, cum este paralizia de la gât în jos (tetraplegie), pareza brahială sau chiar decesul.

Coloana vertebrală este împărţită în trei segmente – lombară (5 vertebre), toracică (12 vertebre) şi cervicală (7 vertebre) – şi este alcătuită din 33 de vertebre şi numeroase discuri, ligamente şi muşchi, care au rolul de a o proteja şi de a-i asigura flexibilitate şi stabilitate. Cel mai expus segment la acţiunea traumatică a factorilor externi în cazul unui traumatism este coloana vertebrală cervicală.

Cauze

Cauzele fracturii de coloană cervicală implică leziunile severe la nivelul gâtului, survenite pe fondul unei lovituri puternice (sportivii care practică rugbi, fotbal, schi sau box sunt mai expuşi acestui gen de lovituri), al unei căderi (de la înălţime, într-un bazin cu apă de mică adâncime, de pe bicicletă) sau al unui accident rutier (lovirea bărbiei de volan, de exemplu).

Fractura de coloană cervicală: simptome

Fractura de coloană cervicală poate prezenta diverse simptome, în funcţie de vertebra afectată şi de gravitatea şi extinderea leziunii. Cele mai frecvente simptome ale fracturii de coloană cervicală sunt:

  • Durere la locul fracturii (porneşte de la gât şi ajunge pe umeri şi braţe)
  • Umflături
  • Gât înţepenit
  • Vânătăi
  • Slăbiciune musculară la nivelul gâtului, trunchiului sau al membrelor inferioare sau superioare
  • Mobilitate redusă
  • Tulburări de echilibru
  • Dificultate la mers
  • Amorţeala sau paralizia membrelor

Diagnostic

Diagnosticul de fractură de coloană cervicală se stabileşte pe baza unei tomografii computerizate (CT) sau a imagisticii prin rezonanţă magnetică (IRM sau RMN), care identifică precis structura şi aliniamentul certebral, precum şi eventualele colecţii hemoragice. De asemenea, medicul poate efectua un examen neurologic, pentru a determina posibile leziuni ale nervilor şi tratamentul care trebuie instituit.

Fractura de coloană cervicală: tratament

Tratamentul fracturii de coloană cervicală depinde de vertebra care a fost lezată şi de severitatea afecţiunii. O fractură minoră poate fi vindecată prin imobilizarea gâtului cu un guler cervical, până la „sudarea” oaselor lezate, aproximativ 6-8 săptămâni. Pentru ameliorarea durerilor pot fi recomandate analgezice, iar pentru grăbirea vindecării sunt indicate exerciţiile speciale, recomandate de un fizioterapeut.

În cazul unei fracturi severe, medicul poate lua în considerare intervenţia chirurgicală, realizată sub anestezie generală, care are drept scop decomprimarea măduvei şi a rădăcinilor nervoase afectate, realinierea fiziologică a coloanei vertebrale şi stabilizarea focarului de fractură.

Există două tehnici operatorii pentru fractura de coloană cervicală:

Abordul cervical anterior – această procedură prezintă complicaţii precum hematom local, dificultăţi la înghiţire sau răguşeală, care dispar însă la în termen de cel mult o lună de la intervenţie.

Abordul cervical posterior – această procedură prezintă mai puţine riscuri (hematomul local este cea mai frecventă complicaţie) şi presupune implantarea unor şuruburi în vertebra de deasupra şi dedesubtul celei fracturate, care vor fi conectate pe fiecare parte cu bare de titan.

Refacerea punţilor osoase are loc în 10-12 săptămâni, timp în care pacientul trebuie să evite mişcările ample şi bruşte ale capului şi gâtului. De asemenea, se recomandă un control neurochirurgical şi o tomografie computerizată la finalul perioadei de recuperare.

Prevenţie

Pentru a preveni o fractură de coloană cervicală, pot fi luate măsuri simple, precum:

  • Purtarea centurii de siguranţă în autovehicul
  • Purtarea de echipament adecvat în cazul practicării sporturilor de contact
  • Evitarea săriturilor într-un bazin sau piscină cu apă de mică adâncime sau tulbure

Autor: Paula Rotaru

 

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”