Dispareunia reprezintă durerea manifestată în timpul actului sexual, dar şi ulterior acestuia, care poate fi prezentă atât la femei (într-o proporţie mai mare), cât şi la bărbaţi. Potrivit American Academy of Family Physicians, peste 20% dintre femeile din America se confruntă cu dispareunia la un moment dat. Numeroase cauze ale dispareuniei sunt uşor de tratat, aşa că persoanele afectate nu trebuie să se resemneze, ci să solicite ajutor pentru un tratament eficient.
De regulă, femeile cu dispareunie resimt durere puternică, ascuţită la penetrare, dar pot apărea şi alte simptome, precum:
Dispareunia poate fi cauzată de o sumedenie de factori fizici sau/şi psihologici, după cum urmează:
Diagnosticul de dispareunie se stabileşte pe baza simptomelor relatate de pacientă, precum şi pe examenul clinic efectuat de medicul ginecolog. Acesta va examina zona genitală în căutarea unor semne de inflamaţie, infecţii sau anomalii – caz în care va solicita efectuarea unei biopsii – şi va încerca să depisteze locul precis în care apare durerea. De asemenea, este posibil să examineze muşchii pelvieni inserând unul sau două degete în vagin. Pentru examinarea uterului şi a ovarelor, medicul va palpa abdomenul. În plus, poate fi necesară şi o examinară rectală.
Istoricul medical şi cel sexual al pacientei vor fi, de asemenea, parte din anamneza realizată de medic în vederea depistării cauzei care a dus la apariţia simptomelor specifice dispareuniei.
Tratamentul dispareuniei depinde de cauza care a provocat-o. Astfel, dacă se descoperă că uscăciunea vaginală este factorul declanşator, tratamentul poate consta în folosirea unor lubrifianţi şi stimularea clitorisului înainte de actul sexual propriu-zis. Pentru candidoză se recomandă unguente sau ovule cu efect antifungic. Antibioticele pot fi prescrise în cazul în care dispareunia este cauzată de o infecţie urinară sau de o boală cu transmitere sexuală, iar unguentele sau comprimatele pe bază de steroizi sunt indicate în cazul infecţiilor dermatologice.
Pentru vestibulita vulvară şi vaginita atrofică pot fi încercate cremele topice cu estrogen, exerciţiile Kegel, medicamentele pentru ameliorarea durerii sau băile de şezut cu apă caldă.
Pentru dispareunia cauzată de endometrioză, chisturi ovariene, fibrom uterin poate fi necesară inclusiv intervenţia chirurgicală, pentru îndepărtarea aderenţelor şi ţesuturilor anormale.
Dispareunia survenită pe fond emoţional poate fi ameliorată prin terapie psihologică (mindfulness, psihoterapie cognitiv-comportamentală etc.).
Şi poziţia sexuală poate fi o formă de terapie pentru ameliorarea durerii vaginale. De exemplu, dacă stă deasupra bărbatului, femeia capătă mai mult control asupra procesului de penetrare.
Pentru a reduce riscul de dispareunie, se recomandă:
Autor: Paula Rotaru
Surse: health.harvard.edu, msdmanuals.com, aafp.org, medicalnewstoday.com
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.