Implantul dentar

Implantul dentar

Ce este implantul dentar?

Astăzi, implantul dentare este, în multe cazuri, tratamentul de elecţie pentru restaurarea dinţilor pierduţi, iar medicii au înregistrat un număr mare de cazuri realizate cu succes.

Prin tratamentul cu implanturi dentare, poate fi evitată prepararea dintilor adiacenţi sănătoşi zonei afectate de lipsa dinţilor, iar un avantaj suplimentar al restaurării prin implanturi este păstrarea osului alveolar, care altfel, prin alte tratamente restaurative, s-ar resorbi, ducând adesea la complicaţii.

Implantul dentar este o piesă din titan, cel mai adesea sub forma unui şurub, care serveşte ca înlocuitor pentru rădăcina unui dinte natural lipsă.

Plasarea se face după ce locul extracţiei s-a vindecat sau imediat dupa extracţie, printr-o intervenţie chirurgicală nu foarte complicată, comparând-o ca agresivitate cu o extracţie. După un timp, necesar integrării in os, implantului i se ataşează o altă piesă metalică numită bont protetic, deasupra căruia medicul poate plasa coroana, puntea sau proteza ce va înlocui dintele sau dinţii lipsă.

Cui se adresează implantul dentar?

În general, orice persoană căreia îi lipsesc unul sau mai mulţi dinţi poate beneficia de tratament cu implanturi dentare.

Principalele limite sunt date de cantitatea şi calitatea osului receptor, poziţia sinusului maxilar sau nervului alveolar-inferior, cauze legate de starea generală a organismului (pacientul este încă în creştere sau suferă de afecţiuni generale cum ar fi diabetul zaharat, anumite afecţiuni ale sângelui, etc.).
De aceea, înaintea de plasarea implanturilor dentare se vor face un set de radiografii speciale şi analize de sânge.

Specialiştii vor determina dacă sunteţi sau nu un candidat pentru implanturi dentare, dupa o evaluare atentă a tuturor testelor şi istoricului dumneavoastră dentar.

Este important de ştiut că nu există durere la inserarea unui implant, iar această operaţie, comparabilă cu cea a extracţiei dentare, se va face cu anestezie. Datorită evoluţiei echipamentelor şi medicaţiei, precum şi a pregătirii echipei de anestezişti, pacienţii susţin că se simt mult mai confortabil cu tratamentul lor decât s-au simţit vreodată în trecut.

Implantul dentar: cât durează intervenţia?

După ce implantul este inserat în os, se acoperă cu gingie, iar pacientul nu simte nimic în plus în afara firelor de sutură. Un disconfort moderat poate apărea după aproximativ 3 ore, atunci când anestezia încetează să-şi mai facă efectul.

Această intervenţie durează aproximativ o oră, poate un timp mai îndelungat dacă este plasat un număr mai mare de implanturi.

Urmează perioada de vindecare, aşa numita perioadă de osteointegrare, care este de 3 până la 6 luni, apoi este ataşat bontul protetic. Din acest moment, protezarea prin coroane, punţi sau proteze mai necesită câteva şedinţe, deci câteva zile.

De reţinut este că fiecare pacient reprezinta un caz unic şi de aceea este dificil de menţionat un timp anume până la finalul realizării implantului.

Dinţii susţinuţi de implanturi vor arăta şi vor funcţiona ca dinţii naturali. Acest lucru înseamnă că puteţi mânca şi bea ca de obicei. Protezarea cu ajutorul implanturilor dentare îmbunătăţeşte concret calitatea vieţii.

Persoanele care până atunci erau jenate şi îngrijorate din cauza problemelor sunt întotdeauna copleşite de ceea ce poate să facă noua lor dantura pentru încrederea în sine.

Contraindicaţiile unui implant dentar

Contraindicaţii pentru inserarea implanturilor dentare:

– Dependenţa de alcool, tutun;
– Dependenţa de droguri;
– Bolnavii cardiaci;
– Reumatismul articular acut;
– Bolnavii cu tare sanguine;
– Hipertensiune arterială majoră;
– Tulburări endocrine;
– Diabetul insulino-dependent;
– Deficite imunitare;
– Bolnavi iradiaţi;
– Bolnavii cu neoplasme;
– Afecţiuni psihotice;
– Igiena deficitară.

Implanturile dentare necesită aceeaşi atenţie şi igienă orală precum dinţii naturali, incluzând atât periajul (corect) – utilizarea unei paste de dinti care sa asigure protectie pentru cele mai frecvente probleme dentare, cat si utilizarea aţei dentare, ideală pentru curăţarea implanturilor.

La fel de importante sunt si controalele medicale regulate.

La o lună de la inserţia lucrării protetice, se realizează un control pentru a evalua starea ţesuturilor şi a implantului dentar, apoi controalele periodice se vor efectua din 3 în 3 luni.

Specialiştii consideră că, pentru fumători, riscul de infecţie în urma efectuării intervenţiei chirurgicale este mai mare decât la nefumători, iar vindecarea în urma implantului dentar este mai lentă.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”