Implanturi mamare: ce implica operatia

Implanturi mamare: ce implica operatia

Femeile apelează din ce în ce mai mult la chirurgia estetică. 6 din 10 femei intră în cabinetele chirurgilor plasticieni pentru proceduri chirurgicale precum rinoplastia, liposucţia, mărirea buzelor s.a. Însă una dintre cele mai solicitate intervenţii chirurgicale, în ultima vreme, este operaţia de mărire a sânilor cu implanturi mamare.

Dr. Cristian Niţescu, medic primar chirurgie plastică şi doctor în ştiinţe medicale, cu 20 de ani de experienţă şi peste 6000 de operaţii estetice efectuate cu succes, ne prezintă cele mai importante aspecte legate de această intervenţie.

 

Descriere generala

Operaţia de implanturi mamare reprezintă intervenţia chirurgicală prin care se inserează un implant cu silicon într-un buzunar creat la nivelul sânului. Aceasta nu durează mai mult de două ore şi se realizează sub anestezie generală. După introducerea implanturilor mamare se folosesc nişte fire speciale pentru ca cicatricile să se vindece şi să dispară rapid.

Această intervenţie chirurgicală este solicitată în primul rând în scop estetic, dar şi în cazul reconstrucţiei sânului după o mastectomie. În prezent este cea mai solicitată intervenţie chirurgicală în scop estetic.

Tipuri de implanturi mamare

În funcţie de materialul din care sunt confecţionate, există 2 tipuri de implanturi mamare: implanturi cu ser fiziologic şi implanturi cu silicon.

Implanturile mamare cu ser fiziologic au fost în trecut principala metodă de mărire a sânilor. Principalul avantaj al acestora era faptul că, în cazul în care apărea o ruptură, serul putea fi absorbit fără probleme de către organism. Însă acestea nu ofereau o senzaţie plăcută la palpare şi exista riscul de apariţie a unor cute, înrăutăţind astfel aspectul estetic al implanturilor.

Implanturile cu silicon sunt cele mai moderne şi utilizate implanturi mamare la ora actuală. Acestea conţin la exterior un înveliş de silicon, iar la interior gel siliconic care nu se împrăştie dacă învelişului este deteriorat. În plus, implanturile cu silicon sunt plăcute la atingere şi dau senzaţia unei glande mamare naturale.

Recomandarea medicului pentru operaţia de implanturi mamare

Operaţia de implanturi cu silicoane îmbunătăţeşte aspectul fizic, dar asta nu înseamnă că va îmbunătăţi şi alte aspecte ce ţin de calitatea vieţii. De aceea, recomand ca această operaţie estetică să fie făcută doar pentru o îmbunătăţire a încrederii în sine şi în propriul corp.” – afirmă dr. Cristian Niţescu.

Eşti una dintre candidatele perfecte pentru operaţia de implanturi cu silicoane dacă:

  • simţi că ai sânii prea mici;
  • consideri că sânii tăi sunt asimetrici;
  • crezi că sânii tăi s-au lăsat în urma naşterii sau a alăptării;
  • consideri că sânii tăi s-au lăsat după ce ai ţinut o cură de slăbire.
  • tocmai ai trecut printr-o mastectomie;

După ce te-ai hotărât că îţi doreşti implanturi mamare, trebuie să îndeplineşti următoarele criterii:

  • ai peste 18 ani;
  • ai aşteptări realiste faţă de finalitatea procedurii;
  • nu eşti însărcinată şi nu alăptezi;
  • nu ai făcut radioterapie;
  • nu ai nicio infecţie în corp.

Pregătirea pentru operaţie

Înainte de operaţia cu implanturi mamare trebuie să urmezi următorii paşi:

  • să renunţi la fumat cu cel puţin două săptămâni înainte de operaţie;
  • să întrerupi orice tratament care ar putea influenţa coagularea sângelui;
  • să faci analize de sânge, ecografie mamară, radiografie pulmonară şi electrocardiogramă;
  • să informezi medicul dacă au existat cazuri de cancer mamar în familie.

Tehnici utilizate în operaţia de mărire a sânilor cu implanturi mamare

În operaţia de mărire a sânilor implantul se introduce într-un buzunar creat printr-o incizie ce poate fi:

• la nivelul şanţului mamar – este una dintre cele mai folosite tehnici, iar marele avantaj al acestei metode este uşurinţa pentru scoaterea şi înlocuirea implanturilor;
• trans-axilară – presupune o mică incizie făcută în axilă, prin care chirurgul va plasa implantul mamar. Această metodă lasă o mică cicatrice în axila, realizându-se o mărire a sânilor fără cicatrici pe piept;
• trans-areolară – presupune o incizie semicirculară, exact pe marginea inferioară a areolei, dar nu orice pacientă este candidata potrivită pentru acest tip de intervenţie, ci doar cele care au areole mai mari.

Buzunarul (metoda de introducere) poate fi submuscular sau subglandular:

• Submuscular – sub muşchiul mare pectoral. Acesta va fi ridicat din zona sa de inserţie şi va acoperi implantul pe aproximativ 2/3 din dimensiuni.

• Subglandular – în spaţiul dintre glanda mamară şi muşchi. Condiţia esenţială în acest caz este prezenţa unei glande mamare de dimensiuni medii sau mari şi a unor ţesuturi cu grosime suficientă cât să permită acoperirea corectă a implantului.

Oricum, atât locul de inserţie, cât şi tipul de incizie, dimensiunea şi forma implantului vor fi stabilite de către doctor împreună cu tine, la consultaţia preoperatorie, în urma efectuării unor măsurători ale sânului şi toracelui.

Recuperarea după intervenţia de implant cu silicoane

După intervenţia de mărire a sânilor urmează procesul de recuperare prin care poţi trece uşor, fără dureri, dacă urmezi instrucţiunile primite de la medicul chirurg.

  • nu ai voie să dormi pe burtă cel puţin 3 luni după intervenţie;
  • orice activitate intensă (alergare, sărituri, s.a.) este interzisă. Acestea pot duce la ruperea cusăturilor sau dislocarea implanturilor.
  • poţi face duş după câteva zile, doar cu apă călduţă, deoarece apa fierbinte stimulează sângerarea;
  • timp de o lună şi jumătate vei purta un sutien special conceput pentru recuperare;
  • se evită contactul sexual pentru cel puţin 3 săptămâni;
  • este recomandat să eviţi fumatul după operaţie;
  • sportul poate fi reluat după cel puţin o lună de la intervenţie şi asta treptat: iniţial doar mişcări simple ale picioarelor, apoi trunchiul şi, în final, exerciţiile obişnuite;
  • este interzis orice fel de medicaţie fără acordul medicului chirurg.

Este foarte important ca, după operaţie, pacienta să fie atentă la orice semn suspect şi să îl comunice medicului chirurg. În cazul în care există sângerări prin bandaje, unul sau ambii sâni sunt umflaţi semnificativ după operaţie sau pacienta are senzaţie de lipsă de aer şi dificultăţi de respiraţie, este important ca medicul chirurg să ştie aceste lucruri, evitându-se astfel orice complicaţie postoperatorie.” – precizează dr. Cristian Niţescu.

Reconstrucţia sânului după mastectomie

Una dintre cele mai frecvente forme de cancer în rândul femeilor o reprezintă cancerul de sân. Acesta reprezintă o treime dintre toate formele de cancer pe care le dezvoltă femeile.

Metoda cea mai sigură prin care femeilor li se poate salva viaţa este mastectomia. Aceasta presupune eliminarea întregii glande mamare, de obicei împreună cu cea a mamelonului, iar datorită dezvoltări tehnologice este posibilă reconstrucţia sânului cu ajutorul implantului cu silicoane. Cu toate acestea, mastectomia se realizează numai cu acordul medicului oncolog.

Procedura de reconstrucţie a sânului se poate realiza în acelaşi timp cu îndepărtarea tumorii. În acest caz, medicilor chirurgi li se alătură şi o echipă de medici plasticieni.

Viaţa după operaţia de implanturi mamare

Atunci când este efectuată de un chirurg estetician calificat, mărirea sânilor este o operaţie sigură cu rezultate de lungă durată.

Cel mai bun mod de a decide dacă această intervenţie chirurgicală este potrivită pentru tine este să te consulţi cu un chirurg estetician.

„Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primesc de la pacientele mele ce şi-au mărit sânii este: Care este durata de viaţă a implanturilor? Datorită evoluţiei tehnologiei, un implant cu silicoane are o durată de viaţă medie de 10 ani, deşi din punct de vedere fizic, un implant cu silicoane poate rezista şi până la 15 ani fără probleme. Implanturile mamare pot sta în corp o viaţă întreagă însă, în cazul în care apar complicaţii, protezele trebuie schimbate.
Pe internet există o mulţime de informaţii despre înlocuirea implanturilor la fiecare 10 – 15 ani, însă nu există date reale care să susţină această afirmaţie. Eu folosesc frecvent acest motto: „În cazul în care implanturile nu te deranjează, atunci nu le deranja nici tu.”

Este important că pacientele care au avut această intervenţie chirurgicală să aibă grijă de aspectul sânilor pe tot parcursul vieţii şi la cel mai mic semn că ceva nu este în regulă cu implanturile să ia legătura cu medicul chirurg.” – revine dr. Cristian Niţescu.
Mai surprinzător decât schimbarea estetică produsă este impactul emoţional pe care operaţia de mărire a sânilor îl aduce la viaţa ta. Dar, dacă ştii la ce să te aştepţi, poţi recunoaşte aceste emoţii, ca parte a procesului normal de vindecare.

În săptămânile de după operaţie probabil te vei uita în oglindă şi te vei întreba „Ar fi trebui să fac asta?” sau „Chiar sunt eu?”. Există posibilitatea să experimentezi momente de îndoială, chiar dacă îţi place rezultatul şi ştii că ai făcut decizia corectă.
Realitatea este ca acest lucru se întâmplă la aproape toată lumea, după o intervenţie chirurgicală estetică.
Gândeşte-te la asta – ai produs o schimbare corpului tău. O schimbare cu care vei trăi toată viaţa. Te-ai trezit „într-un alt corp” şi atunci când vei fi conştientă de schimbarea produsă, te vei simţi de milioane.

FOTO: 123rf.com

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Dr. Cristian Nițescu - Medic primar chirurgie plastică și estetică
Dr. Cristian Nițescu este medic primar chirurgie plastică și estetică, doctor în științe medicale și își desfășoară activitatea în cadrul Royal Hospital, fiind și director medical al Spitalului Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri, București, timp de zece ani. Are ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”