Indigestia: cauze, simptome, tratament, prevenţie

Indigestia: cauze, simptome, tratament, prevenţie
Sursa foto: 123rf.com

Indigestia este o problemă cu care se confruntă majoritatea oamenilor, cel puţin o data în viaţă. Numită şi dispepsie sau, mai popular, „deranj la stomac”, indigestia este un termen care descrie disconfortul la nivelul stomacului. Indigestia în sine nu este o afecţiune, ci mai degrabă un simptom sau, mai bine spus, un cumul de simptome care includ: dureri abdominale, senzaţie de greaţă, balonare sau diareea.

Indigestia este cauzată, în majoritatea cazurilor, de anumite alimente, dar poate fi şi o consecinţă a stresului, a unor boli digestive sau a unor medicamente. Din acest motiv, tratamentul indigestiei vizează în principal eliminarea cauzei şi, secundar, ameliorarea simptomelor.

Simptome

Indigestia poate prezenta numeroase simptome, unele mai uşoare, altele mai grave. Printre manifestările comune ale indigestiei amintim:

  • Senzaţia de preaplin după masă, chiar dacă nu aţi consumat o cantitate mare de alimente
  • Disconfort/ durere/ senzaţie de arsură/ balonare în partea superioară a abdomenului
  • Gaze intestinale şi eructaţii excesive
  • Greaţă şi stări de vomă
  • Reflux acid / gust acid în gură
  • Constipaţie şi/ sau diaree
  • Lipsa poftei de mâncare

Mergeţi de urgenţă la medic dacă aceste simptome persistă sau se înrăutăţesc, sau sunt însoţite de scădere nejustificată în greutate, scaun cu sânge, dificultate la înghiţire, vărsături repetate, vărsături cu sânge sau cu aspect de zaţ de cafea.

Cauze

Indigestia poate avea o sumedenie de cauze, majoritatea fiind legate de stilul de viaţă. În cele mai multe cazuri, indigestia este cauzată de anumite alimente, băuturi sau medicamente.

Cauze frecvente ale indigestiei:

  • Supraalimentarea sau mâncatul prea rapid
  • Alimentele foarte grase sau picante
  • Excesul de cafea, alcool, ciocolată sau băuturi carbogazoase
  • Fumatul
  • Anxietatea
  • Sarcina
  • Anumite medicamente (antiinflamatoarele nonsteroidiene, prednisonul, estrogenul, contraceptivele orale, tetraciclina, eritromicina, medicaţia pentru boli de tiroidă, antihipertensivele, statinele, analgezicele etc.) sau suplimente, în special cele cu fier

Afecţiuni care pot cauza indigestie sunt:

Diagnostic

Pe lângă examenul fizic şi întrebările clasice privind simptomatologia, medicul poate solicita efectuarea anumitor analize pentru a depista cauza care a dus la apariţia indigestiei, cum ar fi:

Indigestia: tratament şi prevenţie

Tratamentul indigestiei presupune adesea modificări în stilul de viaţă, care pot ajuta şi la prevenirea acestui simptom. Acestea constau în:

  • Evitarea alimentelor (grase, picante) care pot cauza indigestie
  • Consumul a 5 mese pe zi, împărţite în porţii mici
  • Mâncatul mai lent şi mişcarea uşoară după mese
  • Reducerea sau eliminarea consumului de alcool, cafea, energizante şi băuturi carbogazoase
  • Renunţarea la fumat
  • Evitarea anumitor medicamente (aspirină, ibuprofen, naproxen etc.)
  • Ţinerea sub control a stresului şi anxietăţii
  • Scăderea în greutate

Dacă simptomele nu se ameliorează urmând aceste sfaturi, există medicamente care pot ajuta la ameliorarea indigestiei, cum sunt antiacidele. Acestea nu trebuie luate pe termen lung, deoarece prezintă şi reacţii adverse, precum: diaree, constipaţie, greaţă, vărsături, iritaţii, mâncărimi, dureri de cap, ameţeală etc. În cazul unei infecţii cu H. pylori, medicul ar putea recomanda administrarea de antibiotice.

Indigestia: când trebuie mers urgent la medic

În anumite situații, simptomele unei indigestii persistente pot fi de fapt semne ale unor afecțiuni mai grave. Astfel, există câteva situații care ar trebui să aducă orice pacient cu indigestie la medic. Acestea sunt:

  • persistența indigestiei;
  • durerea puternică de burtă;
  • vârsta de cel puțin 55 de ani;
  • scăderea în greutate, dificultatea la înghițit;
  • starea de rău
  • anemia prin deficit de fier;
  • prezența sângelui în urină sau fecale;
  • senzația unui ghem în stomac.

Surse: emedicinehealth.com, mayoclinic.org, healthline.com

Articol actualizat in 2022.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Paula Rotaru - Senior Editor
Senior Editor, [email protected] A făcut parte din echipa Ce se întâmplă, Doctore? în perioada aprilie 2013-decembrie 2023. Articolele sale cuprind informații despre diverse afecțiuni, alimentația echilibrată, îngrijirea pielii și sănătatea emoțională. Colaborări: Viața ...
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”