O fertilizare in vitro este o metoda de reproducere umana asistata medical şi reprezinta crearea embrionului in afara corpului uman. Este o procedura medicala ce cuprinde mai multi pasi si este recomandata atunci cand alte tratamente clasice de infertilitate sau alte metode de reproducere asistata, cum este inseminarea artificiala, au esuat.
Procedura de fertilizare in vitro cuprinde mai multe etape: stimularea ovariana, punctia cu ajutorul carora sunt colectate ovocitele, fertilizarea acestora cu materialul seminal al partenerului si transferul embrionar.
Iata in cateva cuvinte ce reprezinta fiecare procedura in parte:
Procedura de fertilizare in vitro are mai multe etape, iar prima dintre ele este stimularea ovariana. Aceasta presupune stimularea ovarelor prin terapie medicamentoasa specifica, in scopul de a obtine mai multe ovule.
Foliculul este o capsula mica plina cu lichid, in interiorul careia creste si se maturizeaza ovulul. Multiplicand acesti foliculi, vor rezulta mai multi embrioni, care, dupa fertilizare, cresc sansele de a obtine o sarcina reusita. Monitorizarea acestora, a numarului si a cresterii acestor foliculi, se realizeaza prin ecografie transvaginala si cu ajutorul unor teste hormonale din sange.
Rolul acestor analize este de a stabili care este cel mai bun moment pentru recoltarea ovocitelor. Tratamentul medicamentos destinat producerii si maturizarii acestor foliculi, precum si dozajul acestora, este adaptat nevoilor fiecarui cuplu in parte, in functie de varsta pacientei, de reactia ovarelor, dar si de nevoile fiecarui cuplu. Inceperea tratamentul de stimulare ovariana nu garanteaza si recoltarea ovulelor, deoarece unele paciente aflandu-se in imposibilitatea de a produce mai multi foliculi, chiar si cu ajutorul tratamentului medicamentos.
Este al doilea pas al procedurii de fertilizare in vitro si se realizeaza dupa ce monitorizarea maturarii foliculare s-a terminat, iar procedura se numeste punctie foliculara transvaginala.
Extragerea ovocitelor se face sub ghidaj ecografic, este o procedura de scurta durata (nu dureaza mai mult de 20 de minute) si nedureroasa, pacienta aflandu-se sub o usoara anestezie (la cerere se poate face si anestezie totala), astfel ca poate pleca acasa dupa doar doua ore de a interventia medicala. Cu 12 ore inainte de efectuarea colectarii ovocitelor, nu se recomanda sa mancati, iar consumul de apa, cafea, guma de mestecat sau bomboane va fi evitat pentru a preintampina aparitia senzatiilor de voma.
Ovocitele colectate sunt depozitate intr-o cultura speciala, in incubatoare. In acest timp, partenerul va dona materialul seminal. Daca barbatul are probleme in a dona in momentul respectiv sperma, se poate folosi material seminal donat in zilele precedente, dar pastrat in laborator in conditii exceptionale.
Aceasta etapa, fertilizarea, este cea mai importanta din cadrul intregului proces. La finalul acesteia, medicul va afla care este numarul embrionilor ce vor putea fi transferati ulterior in uter. Pentru reusita acestei proceduri sunt importante experienta si pregatirea embriologilor, precum si dotarile laboratorului de embriologie.
Dupa fertilizare, embrionii sunt transferati in uter cu ajutorul unui cateter foarte subtire. Transferul acestora are loc la 2-6 zile de la punctia foliculara si dupa prelevarea ovulelor.
Embrionii sunt amplasati la baza uterului printr-un proces nedureros, ce nu necesita anestezie. Numarul embrionilor transferati urmeaza a fi stabiliti in urma discutiei intre cuplu, medicul si specialistii embriologi. De obicei, se transfera intre doi si patru embrioni, transferul fiind influentat de varsta femeii, de istoricul cuplului, de numarul incercarilor la care a mai fost supus cuplulul pentru obtinerea unei sarcini, dar si de riscul aparitiei unei sarcini multiple.
Dupa efectuarea transferului embrionar, se recomanda ca pacienta sa stea un timp intinsa la orizontala. Nu s-a demonstrat faptul ca odihna stricta pentru o perioada indelungata ajuta la implantarea embrionului in uter, dar medicii recomanda 2-3 zile de repaos, fara excese.
Succesul sau esecul procedurii de fertilizare in vitro este confirmat de Bhcg, o analiza de sarcina din sange. Aceasta se face la 14 zile de la punctia foliculara, o perioada dificila din punct de vedere psihologic, o perioada pentru care orice cuplu este bine sa fie pregatit si inarmat cu rabdare.
Procedura de fertilizare in vitro se poate repeta la distanta de doua cicluri menstruale.
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.