Luxaţia congenitală de şold la copii: simptome, tratament

Luxaţia congenitală de şold la copii este o afecţiune ereditară, comună de regulă în rândul primului născut. Fetiţele sunt mai predispuse la această afecţiune (sunt afectate de aproape 6 ori mai frecvent decât băieţii), iar poziţia inversă a fătului la naştere (cu picioarele înainte) şi torticolisul sunt, de asemenea, factori de risc.

Această boală congenitală constă în dezvoltarea anormală a articulaţiei şoldului – cavitatea osului iliac este aproape plată şi astfel femurul alunecă parţial sau total, provocând o dislocaţie. În lipsa tratamentului corect, această problemă se agravează în timp şi poate duce la luxaţie de şold.

Potrivit Academiei americane de Pediatrie, dacă unul dintre părinţi a avut sau are displazie de şold, riscul ca primul copil să se nască cu această problemă este de aproximativ 12%. De asemenea, riscul de displazie există şi în cazul următorului nou-născut, acesta fiind însă de doar 6%. Datele statistice arată că un copil din 1.000 se naşte cu displazie de şold.

Instabilitatea articulaţiei şoldului, mersul pe vârfuri şi picioarele aparent inegale sunt printre primele semne ce pot indica displazia de şold la copii. Din fericire, dacă este diagnosticată din timp şi tratată corect, această afecţiune poate fi corectată.

Simptome

Există mai multe simptome ce pot indica spre luxaţia congenitală de şold, însă fiecare copil poate prezenta manifestări diferite, în funcţie de evoluţia bolii. Acestea constau în:

• Scurtarea aparentă a piciorului afectat
• Poziţia mai ridicată a unuia dintre picioare la orizontală
• Abducţia limitată a articulaţiei şoldului afectat
• Pliuri (cute) asimetrice pe coapse şi fese
• Deschidere mare între picioare
• Instabilitatea articulaţiei şoldului
• Un sunet ca un clic în zona şoldului
• Întârziere în dezvoltarea abilităţilor motorii, ce poate afecta modul în care copilul stă în şezut, merge de-a buşilea, se târăşte etc.

Luxaţia congenitală de şold la copii: cauze

Încă nu se cunosc cauzele genetice exacte ale luxaţiei congenitale de şold, însă se cunosc anumiţi factori ce ar putea creşte riscul de apariţia a acestei afecţiuni, cum ar fi:

• Prezentaţia pelviană la naştere (copilul iese cu picioarele înainte)
• Poziţia adoptată de făt în burtică – dacă acesta stă în poziţie pelviană, se exercită o presiune crescută asupra ligamentelor, şoldurilor şi oaselor micuţului
• Sexul – displazia de şold este de 6 ori mai frecventă la fetiţe decât la băieţi
• Moştenirea genetică – dacă o mamă a avut sau are displazie de şold, primul născut are un risc de 12% de a face această boală
• Lipsa spaţiului în uter – poate fi cauzată de: prezentaţie pelviană, volum redus de lichid amniotic, hipertensiunea gravidei, mama se află la prima sarcină

Diagnostic

Displazia de şold poate fi prezentă încă de la naştere sau se poate dezvolta în primele săptămâni, Părinţii pot observa că micuţul are tendinţa să meargă de-a buşilea ca racul, cu picioarele răsucite şi călcâiele aproape în faţă. De asemenea, pot detecta simptome precum pliurile asimetrice care se formează în zona inghinală, cea a genunchilor sau a coapselor.

Pentru un diagnostic corect, părinţii care sunt îngrijoraţi în privinţa acestor simptome trebuie să se adreseze unui medic pediatru ortoped.

Medicul va examina poziţia picioarelor copilului şi va executa anumite mişcări în diverse poziţii. Un semn care poate ridica suspiciunea de luxaţie congenitală de şold este zgomotul asemănăător unui clic care se produce atunci când piciorul este mişcat într-un anumit sens. Pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii de displazie de şold, medicul va recomanda efectuarea unei ecografii de şold (în cazul copiilor cu vârsta sub 5 ani) sau a unei radiografii (recomandată copiilor cu vârsta peste 5 ani).

Tomografia computerizată nu este necesară în diagnosticul displaziei de şold, această metodă imagistică fiind folosită de obicei doar pentru monitorizarea tratamentului displaziei.

Luxaţie congenitală de şold la copii: tratament

Tratamentul displaziei de şold depinde de gradul de evoluţie a acesteia şi de momentul depistării bolii, dar şi de vârsta copilului. În funcţie de aceste aspecte, medicul va alege cel mai eficient tratament pentru corectarea poziţiei articulaţiei şoldului.

Acesta poate consta în purtarea unui ham special (care ajută la menţinerea picioarelor în poziţie depărtată, într-un unghi corect), numit ham Pavlik, completată de şedinţe de fizioterapie, sau a altor dispozitive ortopedice (legături sau atele), dar şi în repoziţionarea şoldului (efectuată de chirurg), urmată de fixarea în ghips (mulaj spica) – aceasta are rolul de a fixa şi de a menţine femurul în poziţia corectă.

De reţinut: cu cât afecţiunea este descoperită mai devreme, cu atât tratamentul va avea mai multe şanse de reuşită. Se estimează că 80-95% din cazurile depistate precoce răspund mai bine la metodele terapeutice.

Lipsa tratamentului sau întârzierea acestuia poate duce la dezvoltarea artritei timpurii şi la dureri severe la maturitate, ceea ce poate impune necesitatea înlocuirii şoldului afectat cu o proteză.

Chiar dacă nu poate fi prevenită, luxaţia congenitală de şold la copii poate fi agravată de anumite gesturi, cum ar fi: înfăşurarea strânsă a bebeluşului, purtarea acestuia în marsupii care lasă să atârne picioarele în jos de la şold şi forţarea încheieturii şoldului, prin tragerea de picioare sau împingerea acestora.

Autor: Paula Rotaru

Surse: healthline.com, stanfordchildrens.org, drgreene.com