Infecţia cu bacteria Neisseria gonorrhoeae este cauza gonoreei, o boală cu transmitere sexuală din ce în ce mai greu de tratat, care poate cauza complicaţii severe, precum infertilitate, aritmie cardiacă, avort spontan sau chiar meningită. Odată contractată, bacteria este foarte greu de tratat, deoarece nu mai răspunde la tratamentele clasice cu antibiotice, precum cefalosporine, penicilină, sulfonamidă, tetraciclină, chinolonă sau macrolidă. De altfel, specialiştii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii avertizează că gonoreea ar putea deveni curând o boală netratabilă, ca urmare a rezistenţei bacteriei la acţiunea antibioticelor.
Din acest motiv, este necesar să se ia măsurile necesare de prevenţie – contactul sexual vaginal, anal sau oral protejat, cu prezervativ – şi să se acorde importanţa cuvenită simptomelor acestei afecţiuni.
Manifestările gonoreei survin la aproximativ 14 zile de la contractarea bacteriei şi pot include:
În lipsa unui tratament adecvat, infecţia cu Neisseria gonorrhoeae poate favoriza apariţia unor complicaţii precum: boală inflamatorie pelvină, sarcină extrauterină, infertilitate, avort spontan, artrită, inflamaţia creierului (meningită) sau a măduvei spinării (mielită), stenoză valvulară aortică.
Până la 3% dintre pacienţii cu gonoree dezvoltă gonoccemie, adică infecţia se răspândeşte în circulaţia sangvină şi duce astfel la apariţia unor manifestări cutanate. Cele mai expuse persoane sunt gravidele şi femeile aflate la menstruaţie, cele cu boala HIV sau cu lupus eritematos sistemic. Odată diseminată în fluxul sangvin, infecţia cu Neisseria gonorrhoeae este foarte periculoasă, chiar ameninţătoare de viaţă.
Iniţial, infecţia duce la tenosinovită – o inflamaţie a tendoanelor aflate pe lateralele încheieturii mâinii, la baza degetului mare –, artralgie (durere la nivelul unei articulaţii) şi dermatită, după care poate provoca diverse complicaţii clinice, precum osteomielita, meningita, endocardita, sindromul de detresă respiratorie, vasculită, şoc septic sau poliomiozită.
În astfel de situaţii, manifestările cutanate includ:
Infecţia cu Neisseria gonorrhoeae se diagnostichează pe baza simptomelor observate la examenul clinic, dar şi prin prelevarea unei mostre de ţesut cutanat afectat şi examinarea acesteia la microscop. Obţinerea rezultatelor finale la acest test poate dura până la 3 zile.
Tratamentul infecţiei cu Neisseria gonorrhoeae presupune administrarea de antibiotice, după efectuarea antibiogramei. Acesta durează 7 zile şi constă în administrarea unei combinaţii de antibiotice – de obicei, azitromicină şi doxiciclină.
În prezent, oamenii de ştiinţă încearcă să dezvolte un vaccin care poate preveni gonoreea. Momentan însă, singura metodă eficientă de prevenire a gonoreei este abstinenţa sexuală sau folosirea prezervativului în cazul contactului sexual.
Autor: Paula Rotaru
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.