Mastoidita este o infecţie bacteriană a osului mastoid, localizat în spatele urechii. Durerea de ureche, tulburările de auz, secreţiile neobişnuite din ureche, febra şi durerile de cap se numără printre simptomele comune ale acestei afecţiuni cauzate, de regulă, de otita netratată, o altă infecţie a urechii.
În lipsa unui tratament prompt, care constă de obicei în administrarea de antibiotice, rareori fiind necesară intervenţia chirurgicală, există riscul ca infecţia să se răspândească şi să cauzeze complicaţii precum tulburări severe de auz, cheaguri de sânge, abces cerebral sau chiar meningită. Din acest motiv, este important ca simptomele să nu fie ignorate şi pacientul să se adreseze medicului cât mai curând pentru un diagnostic corect şi un tratament eficient.
Simptomele mastoiditei, acută sau cronică, sunt specifice infecţiilor urechii şi includ:
În lipsa unui tratament rapid, mastoidita poate favoriza apariţia unor complicaţii severe, precum:
Cea mai frecventă cauză a mastoiditei este otita acută netratată. Mai rar, mastoidita poate fi cauzată şi de o tumoare benignă numită coleastom, un chist localizat în urechea medie care împiedică drenajul apei sau al lichidelor de la nivelul urechii.
Diagnosticul de mastoidită se stabileşte pe baza examenului clinic – care constă în examinarea canalului auditiv cu ajutorul unui otoscop şi a structurilor din urechea internă –, completat de investigaţii precum: CT, IRM, radiografie cerebrală, teste de sânge (hemoleucogramă completă), audiometrie, cultură de secreţie din ureche etc.
Mastoidita este o afecţiune care nu poate fi tratată acasă, cu remedii naturale. Singurul tratament eficient constă în administrarea de antibiotice (capsule sau intravenos), la recomandarea medicului. Dacă acestea nu au efect, medicul poate decide efectuarea unei miringotomii, care constă în drenarea secreţiei purulente din urechea internă, sau a unei mastoidectomii (rezecarea ţesuturilor infectate ale osului mastoid).
Pentru ameliorarea temporară a simptomelor mastoiditei (dureri, febră) sunt recomandate acetaminofenul, ibuprofenul. Aspirina nu trebuie administrată copiilor şi adolescenţilor, deoarece creşte riscul de sindrom Reye.
De asemenea, se recomandă purtarea de dopuri de protecţie la duş, piscină etc., aplicarea de comprese calde pe zona dureroasă, hidratarea cu minimum 2 litri de apă zilnic, odihna şi evitarea călătoriilor cu avionul.
Pentru a preveni mastoidita se recomandă tratamentul precoce al infecţiilor urechii, în special al otitei medii, cu medicamentele indicate de medic. Alte măsuri care pot reduce riscul de infecţii ale urechii sunt:
Orice pacient diagnosticat cu mastoidită la care tratamentul nu funcționează ar trebuie sa revină la medic. De asemenea, se impune consultul medical dacă simptomele se agravează.
Surse: medicalnewstoday.com, healthline.com, medicinenet.com
Articol revizuit în 2022.
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.