Mononucleoza infecţioasă: simptome și tratament

Mononucleoza infecţioasă (MNI) denumită şi “boala sărutului” este o afecţiune umană, contagioasă, cu evoluţie autolimitantă, care îmbracă diverse manifestări clinice (febră, angină, adenopatie, şi mai rar, hepatosplenomegalie, exantem), caracterizată hematologic prin sindromul mononucleozic şi imunologic, prin apariţia anticorpilor specifici şi a celor heterofili.

Virusul Epstein-Barr (VEB) a fost descoperit de către Epstein, Achong şi Burkitt în urmă cu 54 de ani, în celulele limfomului Butkitt, prin metoda de microscopie electronică. Patru ani mai tîrziu, în 1968, s-a dovedit cu certitudine că virusul EB este agentul etiologic al mononucleozei infecţioase.

Virusul EB infectează aproximatv 90% din populaţie persistând pe întreaga durată a vieţii sub forma unei infecţii latente.

Virusul EB face parte din familia herpesvirusurilor. La om, infecţia cu virusul EB survine în urma contactului cu secreţiile orale. Virusul, odată pătruns în organism, se multiplică direct în limfocitele B sau în celulele epiteliului orofaringian (limfocitele B fiind ulterior afectate prin contactul cu aceste celule).

Mononucleoza infecţioasă: ce este

Manifestări clinice. Incubaţia variază între 3 şi 7 săptămâni, uneori ajungând la 60 de zile. Debutul bolii este, de regulă, insidios (4-5 zile), cu manifestări generale: febră, cefalee, stare generală influenţată, astenie importantă, mialgii. Triada caracteristică constă în febră, faringită, limfadenopatie.

Perioada de stare se caracterizează prin:
– Febră – este o manifestare constantă (80%), care se poate prezenta ca febră în platou, septică, remitentă sau intermitentă, cu valori de 38-40°C, avînd o durată de 7-28 de zile.
– Angină – prezentă la 80-95% din pacienţi, poate fi eritematoasă, eritematopultacee şi pseudomembranoasă (se diferenţiază de angina difterică prin facilitatea cu care se poate îndepărta exudatul inflamator – cu ajutorul unui tampon sau cu spatula). Persistă aproximativ 2 săptămâni.
– Adenopatie – este, de asemenea frecventă (80%); poate interesa orice grupă ganglionară, dar, mai ales, ganglionii laterocervicali şi submandibulari. Aceştia sunt de consistenţă fermă, nedureroşi şi nesupurativi.
– Splenomegalie – prezentă în 50% din cazuri, este friabilă, cu risc de ruptură datorită hemoragiilor lacunare, subcapsulare.Persistă 2-3
săptămâni şi chiar mai mult.

Forme clinice

Infecţia congenitală şi neonatală se manifestă prin micrognaţie, cataractă, trombocitopenie. La sugari şi copii până la vârsta de 4 ani, infecţia este asimptomatică, sau se manifestă prin simptome nespecifice (diaree, dureri abdominale, infecţii ale căilor respiratorii superioare). Adolescenţii şi adulţii tineri dezvoltă mononucleoza infecţioasă cu caracterele descrise anterior.

Diagnostic diferenţial

Diagnosticul diferenţial se face în funcţie de manifestările clinice:
– Angina – cu anginele bacteriene, adenovirale, angina difterică, anginele secundare (din agranulocitoze, post ingestie de substanţe caustice);
– Adenopatia – cu adenopatiile determinate de coci patogeni, din boala zgârieturii de pisică, toxoplasmoză, tuberculoză ganglionară, limfoame;
– Sindromul eruptiv – cu erupţia din rubeolă, rujeolă, scarlatină, toxoplasmoză, alergia medicamentoasă, boala serului, sifilis;
– Febra – cu febrele prelungite din sepsis, febră tifoidă, bruceloză, infecţii de focar, etc;
– Hepatita – cu hepatitele virale, hepatita medicamentoasă, alcoolică etc;
– Sindromul mononucleozic – poate apare în infecţia cu: citomegalovirus, HIV, virusuri herpetice, v. rubeolic, v. hepatitice A, B, C, Listeria
monocytogenes, Mycoplasma, Treponema palidum, Toxoplasma gondii, şi în leucozele acute sau cronice.

Evoluţie şi prognostic: mononucleoza infecţioasă este o boală benignă, cu evoluţie spontană spre vindecare şi cu imunitate durabilă după boală. În condiţii de imunodepresie, virusul EB persistent în limfocite, se poate reactiva determinînd apariţia unor afecţiuni neoplazice şi limfoproliferative.

Mononucleoza infecţioasă: tratament

Nu există o terapie specifică pentru mononucleoza infecţioasă. Deşi aciclovirul inhibă multiplicarea şi reduce eliminarea virusului, nu are nici un efect asupra simptomelor din mononucleoza infecţioasă, nefiind, deci, recomandat. Aciclovirul este eficient doar în terapia leucoplaziei păroase a limbii, dar recăderile sunt frecvente după stoparea terapiei.

Corticosteroizii scurtează durata febrei şi a simptomelor orofaringiene, dar, nu sunt recomandaţi decât în formele complicate de mononucleoză infecţioasă: obstrucţii ale căilor respiratorii superioare, anemie hemolitică acută, afectare cardiacă severă, sau afectare neurologică.

Mononucleoza: când trebuie mers la medic urgent

Dacă o persoană se confruntă cu semne care ar putea anunța mononucleoza, ar trebui să ajungă într-un serviciu medical. Simptomele care ar trebui semnalte medicului sunt temperatura crescută, frisoanele, durere severă de gât, umflarea ganglionilor de la nivelul gâtului, amigdalita care nu trece și oboseala extremă.

Surse: Boli infecţioase. Diagnostic şi tratament, Editura “Gr.T.Popa”, U.M.F. Iaşi, 2012, www.nhs.uk

Articol actualizat în 2022.