Boala Parkinson: simptome, tratament

Din punct de vedere etiopatogenic, boala Parkinson primară este consecinţa unui proces degenerativ neuronal difuz al sistemului nervos central, în care primele leziuni apar în trunchiul cerebral inferior şi care, progresând, determină la un moment dat o degenerescenţă şi a celulelor dopaminergice din substanţa neagră mezencefalică (pars compacta), suficient de mare pentru a dezorganiza sistemul de control al activităţii motorii de la nivelul ganglionilor bazali. În acest proces sunt afectate atât calea directă cât şi, mai ales, cea indirectă de la nivelul circuitelor corti co-strio-palidale, cu implicarea (dezinhibiţia) nucleului subtalamic Luys, având drept consecinţă o exacerbare a fenomenelor inhibitorii în circuitul palido-talamo-cortical.

Boala Parkinson primară este o afecţiune cu evoluţie progresivă, care începe cu mulţi ani înaintea debutului clinic şi care are o evoluţie continuă după aceea în următorii cca. 15 ani sau mai mult. Viteza de progresie este variabilă de la pacient la pacient.

• tremorul de repaus cu o frecvenţă de 4-7 cicli/s.
• hipokinezia, definită că o dificultate în iniţierea actelor motorii, mai evidentă atunci când este necesară trecerea de la un anumit tip de mişcare la altul (care adesea nu se poate face decât după o perioadă de blocaj motor) şi care determină un aspect global de „sărăcire“ a complexităţii comportamentului motor; forma extremă a hipokineziei este akinezia.
• bradikinezia, definită că o scădere a vitezei de realizare a mişcărilor (lentoare); deoarece diferenţierea clinică a hipokineziei de bradikinezie este uneori difi cil de realizat, ele reprezentând caracteristici ale actului motor care se întrepătrund în mare măsură, în practica clinică se foloseşte adesea doar termenul de bradikinezie, cu sens mai larg (care include de fapt şi caracteristicile hipokineziei – v. scala UPDRS).
• rigiditatea musculară caracteristi că parkinsonismului, cu fenomenul de roată dinţată.
• postura în flexie şi mersul cu paşi mici, cu viteză variabilă, uneori cu fenomene de freezing şi căderi frecvente.

Examenele paraclinice uzuale, în particular imagistica convenţională (tomodensitometrie, IRM), nu pun de regulă în evidenţă modificări caracteristice bolii Parkinson, dar ele trebuie obligatoriu efectuate pentru stabilirea diagnosticului iniţial, deoarece sunt extrem de utile pentru excluderea altor afecţiuni care se includ în diagnosticul diferenţial (procese expansive intracraniene, leziuni vasculare, alte

boli neurodegenerati ve ş.a.). În ultimii ani, se folosesc din ce în ce mai multe metode radioizotopice specifice, dar nu în practica clinică de rutină, ci atunci când examenul clinic şi explorările uzuale nu reuşesc să certifice diagnosticul pozitiv, respectiv.

Criterii de confirmare

• Bradikinezie şi cel puţin unul dintre:

1. Rigiditate musculară
2. Tremor cu frecventă de 4-6 Hz
3. Instabilitate posturală (ne-cauzată de o disfuncţie primară vizuală, vestibularacerebeloasă sau proprioceptivă)

• Criterii de susţinere (cel puţin 3, pentru BP definită)

1. debut unilateral
2. tremor de repaus
3. evoluţie progresivă
4. asimetrie persistentă (mai accetuat pe partea de debut)
5. evoluţie clinică >/= 10 ani

• Criterii de excludere

1. AVC repetate cu sd. parkinsonian treptat evolutiv
2. Istoric de TCC repetate
3. Istoric defi nit de encefalită
4. Crize oculogire
5. Tratament neurolepti c la debutul simptomelor
6. Remisiune susţinută
7. Simptome strict unilaterale după 3 ani
8. Paralizie supranucleara a privirii
9. Semne cerebeloase
10. Afectare vegetativă severă precoceDemenţa severă precoce cu tulburări de limbaj, memorie şi de praxie