Meningiomul: simptome, tratament

Meningiomul este o tumoră care se dezvoltă în meninge, adică în membrana care înconjoară şi protejează creierul, dar şi măduva spinării. În majoritatea cazurilor, meningiomul se dezvoltă lent şi asimptomatic, motiv pentru care este descoperit târziu, când are o dimensiune mare, dar există şi situaţii când evoluţia este mai rapidă, în funcţie de tipul de meningiom.

Potrivit Brain Science Foundation, meningioamele reprezintă peste 30% din tumorile cerebrale şi afectează în special persoanele cu vârste cuprinse între 30 şi 70 de ani, femeile având un risc de două ori mai crescut. De asemenea, meningiomul apare mai frecvent la persoanele care se nasc cu neurofibromatoză. Meningiomul apare rareori în cazul copiilor. Doar 2-3% din meningioame sunt însă maligne. Există 3 tipuri de meningioame, clasificate pe grade:

• Gradul I – meningiom benign (peste 90% din cazuri – se dezvoltă lent)
• Gradul II – meningiom atipic (7-8% din cazuri – evoluează rapid)
• Gradul III – meningiom malign sau anaplastic (2-3% din cazuri – se dezvoltă şi se extinde foarte rapid, uneori chiar la nivelul plămânilor)

Majoritatea pacienţilor dezvoltă un singur meningiom, dar sunt şi cazuri când apar 2-3 meningioame care se dezvoltă simultan la nivelul creierului, dar şi în măduva spinării. Tumorile pot ajunge la dimensiuni de 5 centimetri, caz în care creează presiune intracraniană şi duc la simptome severe sau chiar deces.

Meningiomul: simptome

Meningiomul este adeseori benign, caz în care se dezvoltă lent şi nu produce simptome îngrijorătoare decât foarte târziu. Unele tipuri de meningiom pot fi asimptomatice ani întregi sau chiar pe durata întregii vieţi şi sunt descoperite întâmplător, cu ocazia efectuării unui RMN cerebral pentru o altă afecţiune.

Simptomele depind de mărimea, de tipul şi de localizarea tumorii. Acestea pot include:

• Dureri de cap
• Dureri la nivelul mâinilor sau picioarelor
• Confuzie
• Sete excesivă
• Tulburări de vedere (vedere în ceaţă sau vedere dublă) sau de auz (ţiuituri sau păcăneli în ureche)
• Senzaţie de greaţă şi vărsături
• Crize de epilepsie
• Tremurături
• Amorţeală la nivelul feţei
• Tulburări de comportament sau de personalitate
• Pierderea simţului olfactiv
• Tulburări de memorie
• Vorbire incoerentă
• Tulburări de echilibru şi coordonare
• Dureri de spate
• Letargie
• Dificultăţi la înghiţire
• Incontinenţă urinară
• Dificultăţi de concentrare

Cauze şi factori de risc

Între 40% şi 80% din cazurile de meningiom au la bază o anomalie a cromozomului 22, despre care se consider că este implicată în dezvoltarea acestor tipuri de tumori. Istoricul familial de neurofibromatoză şi cancer de sân este un factor de risc în apariţia meningiomului. De asemenea, tratamentul radioterapeutic la nivelul capului poate creşte riscul de meningiom.

Deşi nu se cunoaşte cu exactitate rolul hormonilor în dezvoltarea meningiomului, oamenii de ştiinţă au observat că acesta se dezvoltă mai rapid în timpul sarcinii, când producţia de estrogen şi progesteron este mai crescută. Un alt factor de risc ar putea fi administrarea incorectă a contraceptivelor orale, fără analize prealabile, care pot determina dezechilibre hormonale, dar şi terapia de substituţie hormonală la menopauză.

O altă posibilă cauză a apariţiei meningiomului este obezitatea, care este asociată cu 13 tipuri de cancer. S-a observat că prevalenţa meningiomului este mai crescută în rândul persoanelor obeze, dar încă nu există o explicaţie ştiinţifică pentru care se întâmplă acest lucru.

Diagnostic

Din cauza evoluţiei lente şi a lipsei simptomelor, diagnosticul de meningiom este destul de dificil de stabilit. În cazul în care se suspectează existenţa unei astfel de tumori, medicul poate recomanda următoarele analize:

• Computer tomograf
• Imagistica prin rezonanţă magnetică
• Angiogramă cerebrală
• Biopsie

De cele mai multe ori, simptomele meningiomului sunt puse pe seama îmbătrânirii, aşa că pacientul nu se prezintă la medic pentru investigaţii amănunţite. Tulburările de auz sau de vedere, pierderile de memorie şi durerile persistente de cap se numără printre semnele care îi pot indica medicului prezenţa unei tumori la nivel cerebral, aşa că examenul clinic este esenţial pentru stabilirea unui diagnostic corect, coroborat, desigur, cu analizele de laborator şi examinările radiologice.

Meningiom: tratament

Tratamentul meningiomului depinde de mai mulţi factori, precum: dimensiunea şi localizarea tumorii, tipul de meningiom, vârsta şi starea generală de sănătate.
Cele mai frecvente opţiuni terapeutice sunt radiochirurgia – o procedură care constă în administrarea unei doze mari de iradiere într-o singură şedinţă unui volum redus intracranian – şi intervenţia chirurgicală.

Chimioterapia este rareori indicată, în special în cazul meningiomului malign, atipic sau celui beningn care nu răspunde corespunzător în urma intervenţiei chirurgicale. De asemenea, pot fi luate în considerare medicamentele cu corticosteroizi sau antiepilepticele, înainte sau după tratamentul chirugical, pentru ameliorarea simptomelor.

Pentru că meningiomul are tendinţa să se dezvolte la nivelul creierului, există un risc destul de crescut ca intervenţia chirugicală să prezinte anumite riscuri pentru pacient. De aceea, în cazul meningiomului benign se preferă monitorizarea evoluţiei tumorii şi medicaţia, deoarece uneori simptomele sunt absente şi tratamentul chirugical este contraindicat, mai ales la persoanele vârstnice, din cauza riscurilor pe care le presupune acesta (sângerări, infecţii, lezarea nervilor optici etc.).

Deşi meningiomul poate fi înlăturat chirurgical, riscul de recurenţă este destul de ridicat. În general, la 5 ani după intervenţie, circa 75% din meningioamele benigne sau/şi atipice extirpate complet reapar. Rareori se poate întâmpla ca menigiomul reapărut să fie mai agresiv şi de dimensiuni mai mari.

Potrivit American Society of Clinical Oncology, prognosticul pacienţilor cu meningiom benign tratat este excelent, fără o modificare semnificativă a speranţei de viaţă în comparaţie cu populaţia generală. În schimb, în cazul meningioamelor atipice tratate, speranţa de viaţă la 5 ani este de aproximativ 80%, iar la 10 ani de circa 50%. Prognosticul meningioamelor maligne este mult mai prost, supravieţuirea cu tratament fiind de aproximativ 45% la 5 ani şi de doar 15% la 10 ani de la tratament. Însă prognosticul ţine cont de vârsta pacientului la diagnostic, precum şi de starea generală de sănătate a acestuia. Cu cât pacientul este mai tânăr şi cu mai puţine afecţiuni asociate, cu atât speranţa de viaţă este mai lungă.

Surse: aans.org, mayoclinic.org, neurosurgery.ucla.edu, webmd.com, abta.org

Autor: Paula Rotaru