Tulburari de mers la copil: in primii ani de viata, mersul copilului nu seamana cu cel al adultului. La varsta de un an, copilul merge cu baza larga de sustinere (tine picioarele departate), face pasii mici intr-o succesiune rapida. Copilul tinde sa-si redreseze permanent pozitia corpului pentru a-si pastra echilibrul. Desi cade frecvent in aceasta perioada, acest lucru face parte din procesul normal de invatare a mersului. Abia in jurul varstei de 3 ani mersul incepe sa semene cu cel al adultului.
Parintii pot remarca in aceasta perioada o serie de tulburari de mers. Cea mai mare parte a acestora tind sa se corecteze odata cu inaintarea in varsta; altele necesita evaluare medicala.
Mersul cu varful piciorului spre interior/exterior, genunchii in “O”, genunchii in “X”, platfus, etc.
Mersul schiopatat
Cea mai frecventa cauza a mersului schiopatat o reprezinta durerea, localizata oriunde la nivelul membrului inferior. Durerea poate fi determinata de cauze minore (bataturi, aschii, febra musculara) sau poate fi secundara unor afectiuni serioase (luxatii, fracturi, artrita, osteomielita, tumori). Atunci cand mersul schiopatat este o problema veche, nedureroasa, se va lua in considerare o problema de dezvoltare neuromotorie.
Mersul pe varfuri
Atunci cand incepe sa faca primii pasi, cu sustinere de diverse obiecte, copilul poate sa mearga pe varfuri. Aceasta atitudine dispare spontan spre varsta de 2 ani.
Totusi, exista copii la care mersul pe varfuri se pastreaza si dupa aceasta varsta, situatie in care probabil ne confruntam cu o afectiune neurologica ce determina spasticitatea membrelor inferioare (paralizie cerebrala de diverse cauze).
Diagnosticul se stabileste in urma unui examen clinic complet ce include evaluare neurologica, evaluarea sistemului osteoarticular si observarea copilului in timp ce merge/alearga.
La examenul clinic se adauga informatii despre evolutia sarcinii, a evenimentelor peri/postnatale precum si investigatii radioimagistice si de laborator.
Conduita terapeutica depinde de afectiunea care determina tulburarea de mers (kinetoterapie, tratament ortopedic, antibioterapie, tratament oncologic, etc).
Evolutia sau complicatiile depind de afectiunea care a determinat tulburarea de mers.
Recomandari Medicale: atunci cand observati o tulburare de mers cereti initial parerea medicului pediatru care urmareste copilul. Acesta, in urma anamnezei si a examenului clinic va va indruma, daca este necesar, catre alte specialitati medicale (respectiv medic ortoped, neurolog si pe cel al unui kinetoterapeut).
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.