Rabia (Turbarea): simptome, tratament, cauze si diagnostic

Rabia este o boala infecţioasă gravă transmisă de la animale vertebrate la om, provocată de un virus din familia Rhabdoviridae (virus neurotrop ce se fixează în celulele cerebrale provocând o meningoencefalita ireversibilă ce conduce la deces în 5-20 de zile).

Boala poate fi răspândită de către animale prin intermediul salivei sau contactului cu ţesutul cerebral. Oamenii pot dobândi boala în urma muşcăturilor de animale sălbatice cât şi domestice. Muşcăturile care afectează faţa, capul, gâtul sau mâinile sunt considerate cu risc crescut.

Cauzele rabiei

Cauza rabiei o reprezintă infecţia cu un virus, care apare de cele mai multe ori ca urmare a contactului cu saliva animalelor infectate.

Cauze şi factori de risc de turbare:

1. Expunerile de risc înalt constau din contacte cu saliva sau ţesut cerebral infectat, incluzind transplantul cornean prin:

•  muşcătura unui animal cu rabie;
• contact cu piele lacerată;
• contact cu membrane mucoase;
• expunere la secreţii aerosolizate de la animale cu rabie.

2. Contactul cu laptele nepasteurizat este o modalitate de transmitere.

3. Pacienţii transplantaţi: – statusul de imunosupresie a acestor bolnavi favorizează replicarea virală;

• transplantul cornean – corneea nu este acceptată dacă donorul a decedat de rabie;
• transpantul renal şi hepatic;
• donarea de organe.

Cum se manifestă rabia – simptome

Manifestări clinice

Primele simptome pot apărea într-un interval cuprins între câteva zile şi aproape un an, însă în majoritatea cazurilor simptomele se dezvoltă în 4-6 săptămâni de la momentul infecţiei. Apariţia simptomatologiei marchează un stadiu evolutiv al bolii care de cele mai multe ori este fatal.

Virusul atacă şi lezează sistemul nervos central care include atât encefalul (creierul) cât şi măduva spinării. Pentru a preveni rabia, persoanele infectate trebuie tratate înainte de apariţia vreunui simptom.

Tratamentul afecţiunii este indicat şi în cazul în care simptomatologia nu debutează la scurt timp de la expunerea la virusul ce produce boala.

Simptomele rabiei la animale

Animalele infestate pot manifesta simptome vizibile sau tulburări de comportament. Animalul care a muşcat o persoană şi care s-a comportat sau se comportă ciudat poate fi infectat cu virusul rabic. Este importantă urmărirea, pe cât este posibil, a animalului respectiv pentru a putea oferi un tratament corespunzător şi la momentul oportun oricărei persoane care a intrat în contact cu animalul respectiv.

Este foarte posibil ca un animal să aibă rabie dacă nu prezintă frică, este neliniştit, excitabilitate crescută. Agresivitatea, schimbarea bruscă de comportament, salivarea în exces, sau dimpotrivă o atitudine timidă la un animal care este prietenos, sunt manifestări care trebuie luate în calcul.

Uneori observăm că animalele active noaptea (lilieci, ratoni şi sconcşi), devin active în timpul zilei sau că ele consumă substanţe care în mod normal nu sunt comestibile. Paralizia poate constitui uneori unicul semn.

Simptome la oameni

Perioada de incubaţie a virusului rabic este de 4-6 săptămâni. De obicei nu este prezent nici un simptom al bolii. Primele simptome care apar includ durerea şi amorţeală la locul muşcăturii, urmate apoi de simptomatologie vagă, care poate apărea în multe alte afecţiuni şi care includ: febră, tusea sau senzaţia de gât uscat, durere, arsură, mâncărime, furnicături sau amorţeală la locul muşcăturii sau al expunerii iniţiale, durere abdominală, anxietate sau nelinişte care se accentuează şi poate evolua spre agitaţie extremă.

Simptomatologia ulterioară este mai specifică şi poate include: perioade alternante de comportament normal şi comportament bizar sau neobişnuit (anxietate, halucinaţii, delir), frică de apă (hidrofobie) sau frică de aer (aerofobie), spasme musculare la nivelul muşchilor feţei, gâtului sau diafragmului, urmate de convulsii.

Paralizia, care este adesea singurul simptom, se dezvoltă în cazul unei forme de rabie mai puţin obişnuită, rabia paralitică, care apare după muşcătura liliecilor vampir, fluctuaţii mari ale temperaturii corporale, pulsului şi presiunii sangvine, coma, insuficienţa cardiacă şi respiratorie.

Rabia: diagnostic

Diagnosticul rabiei la oameni poate include: testul direct cu anticorpi fluorescenţi. Este un test uzual, rapid, care detectează proteinele ce alcătuiesc virusul rabic. Testul se face prin prelevarea unei mostre de ţesut din zona potenţial infectată, testul de polimerizare în lanţ.

Acest test detectează materialul genetic (ADN) al proteinelor din virusul rabic, este foarte exact şi poate fi făcut din salivă, lichid cefalorahidian sau oricare alt ţesut. Dacă o persoană a fost muşcată sau expusă în alt fel virusului rabic, se pot administra o serie de vaccinuri, ca şi profilaxie postexpunere, până la sosirea rezultatelor testelor care să confirme boala şi care au ca scop prevenirea instalării bolii înainte ca diagnosticul să fie confirmat prin teste specifice.

Tratamentul rabiei

După o expunere posibilă la virusul rabic, se impune curăţarea rănii şi vaccinarea pentru că acestea sunt cele mai eficiente metode de a stopa răspândirea infecţiei. Îngrijirea rănii: rana trebuie curaţată imediat cu multă apă şi săpun pentru a reduce riscul unei infecţii. Este indicată efectuarea unui consult medical de specialitate pentru a se stabili un tratament mai complex al rănii.

Vaccinarea împotriva rabiei

In cazul expunerii la virusul rabic este necesară administrarea unor vaccinuri. Acestea constituie terapia post expunere. Vaccinarea ajută sistemul imun să combată boala în stadiile timpurii. Când se administrează vaccinurile înaintea apariţiei simptomelor severe, ele previn de obicei dezvoltarea infecţiei şi cresc şansele de recuperare.

Dacă apar simptomele bolii vaccinurile nu mai sunt eficiente şi persoana infectată decedează. Vaccinul este administrat în funcţie de riscul de expunere la virusul rabic. Medicii din cadrul Directiei de Sănătate Publică locale pot evalua acest risc şi pot stabili dacă este necesară vaccinarea. Printre factorii luaţi în calcul în determinarea riscului se numără:

– tipul expunerii – expunerea la virusul rabic se poate realiza prin intermediul unei muşcături sau a altor răni. Rănile (infecţia apare
când o leziune deschisă a pielii sau mucoaselor este expusă virusului) duc rar la apariţia bolii, tratamentul fiind necesar;
– tipul animalului implicat – unele animale au un risc mai mare de a fi infestate cu virusul rabic. Purtătorii comuni ai acestui virus sunt liliecii, sconcşi, ratonii, vulpile şi coioţii.

Sursa: Boli infecţioase. Diagnostic şi tratament, Editura “Gr.T.Popa”, U.M.F. Iaşi, 2012

Foto: pixabay.com

Articol actualizat in 2022