Rinoadenoidita cronica

Descriere generala

Rinoadenoidita cronica reprezinta marirea de volum a tesutului limfatic ce se gaseste in rinofaringe, adica in spatele foselor nazale. Se mai numeste si hipertrofia amigdalei faringiene (a lui Luscka), sau vegetatii adenoide. Termenul de „polipi” ai copilului este incorect folosit.

Rinoadenoidita cronica – cauze

Cauza principala o reprezinta infectiile acute, repetate ale tractului respirator superior, dar si infectia cronica a vegetatiilor adenoide hipertrofiate. La copii, in general tot tesutul limfatic are tendinta de se mari, astfel ca vom observa concomitent si mariri de volum ale amigdalelor palatine, si ganglioni limfatici multipli mariti.

Varsta la care se diagnosticheaza cel mai frecvent vegetatiile adenoide este intre 3 si 7 ani. De asemenea, frecventarea gradinitei, scolii (colectivitatea), favorizeaza infectiile acute repetate si, prin aceasta inflamatia ireversibila a amigdalei faringiene.

Rinoadenoidita cronica nu este contagioasa, ca atare, dar factorii de risc, adica infectiile respiratorii, se transmit pe cala aeriana, mai ales in colectivitatile de copii (gradinite, scoli, parcuri).

Simptomele rinoadenoiditei cronice

Obstructia nazala este simptomul cel mai des intalnit in cazul rinoadenoiditei cronice si apare progresiv. Mai intalnim sforait, respiratie orala, atat ziua cat si noaptea, voce nazonata, rinoree mucopurulenta (secretii nazale permanente). Copiii mai pot prezenta dureri de cap, oboseala, scaderea simtului mirosului, tuse cronica (in special nocturna), scaderea auzului.

Pe termen lung, daca nu se intervine terapeutic, poate aparea intarziere in dezvoltarea staturo-ponderala a copilului, pot aparea modificari faciale (faciesul adenoidian) caracterizate prin implantarea defectuoasa a danturii, nasul ingust, mandibula retrasa, gura intredeschisa, pot aparea chiar dismorfii ale toracelui si coloanei vertebrale.

Investigatii radioimagistice si de laborator

Metodele de diagnostic al rinoadenoiditei cronice precum si a complicatiilor aparute in cursul evolutiei cuprind:

–rinoscopia directa sau indirecta,
–fibroscopia – vizualizarea hipertrofiei adenoidiene cu fibroscopul flexibil introdus prin fosele nazale

Aceste investigatii vor ajuta la stabilirea diagnosticului precum  si al stadiului in care se afla boala.
Exudatul nazal si exudatul faringian sunt necesare pentru depistarea unei infectii nazofaringiene asociate.

Daca se banuieste si o afectare a urechii medii se poate face o impedancemetrie, care este o metoda obiectiva ce se poate efectua si la copii foarte mici. Prin aceasta se stabileste gradul de afectare a urechii medii si functionalitatea trompei lui Eustachio (comunicarea urechii cu nasul). Este utila si investigarea urechii din punct de vedere al auzului, prin audiograma. Aceasta este o metoda subiectiva si depinde de gradul de cooperare al pacientului.

De asemenea sunt utile si analizele sanguine uzuale ce pot pune in evidenta modificari legate de infectie sau inflamatie, cronica sau acuta, acestea fiind necesare si in eventualitatea interventiei chirurgicale.

Diagnosticul de rinoadenoidita cronica (vegetatii adenoide)

Diagnosticul se pune prin vizualizarea directa, prin fosele nazale, sau indirecta prin rinoscopie posterioara a pachetului de vegetatii adenoide, stabilindu-se si oportunitatea interventiei chirurgicale in functie de marimea hipertrofiei si de prezenta sau absenta complicatiilor.

Rinodenoidita cronica: tratament

Tratamentul de electie este chirurgical si consta in indepartarea tesutului limfatic hipertrofiat din rinofaringe. Interventia se practica in plina stare de sanatate, tratandu-se in prealabil eventualele infectii nazofaringiene asociate.

Adenoidectomia se poate face clasic sau prin coblatie, metoda noua ce reduce sangerarea intraoperatorie si asigura o vindecare mai rapida. Postoperator se poate constata o jena retronazala sau usoara durere de scurta durata (cateva ore) care se rezolva prin administrarea de antialgice obisnuite (ibuprofen, paracetamol).
Copilul se poate intoarce in colectivitate dupa 7 zile de la operatie.

Rinoadenoidita: evolutie, Complicatii, Profilaxie

Netratata rinoadenoidita poate duce la complicatii diverse. Local, prin obstructia trompei lui Eustachio (comunicarea intre nas si ureche), pot aparea otite seroase, seromucoase si otite supurate cu perforarea timpanului si afectarea auzului.

Infectarea tesutului adenoidian determina rinoadenoidite acute, infectii descendente cum ar fi amigdalitele acute sau traheobronsitele acute. Este afectata si dezvoltarea masivului facial (nas ingust, barbie retractata), implantarea dintilor se face defectuos, si apar si modificari ale toracelui si coloanei vertebrale. Dezvoltarea staturoponderala este intarziata, copilul este palid, obosit si neatent.

Profilaxia se adreseaza in special complicatiilor, si presupune decongestionarea cat mai eficienta a foselor nazale in cursul IACRS (infectiilor acute ale cailor respiratorii superioare), si post IACRS cu solutii pentru instilatii nazale recomandate de catre medicul specialist.

Recomandari Medicale

Diagnosticul de certitudine il stabileste medicul ORL-ist, si tot el aplica tratamentul necesar, medical sau chirurgical.

Decongestionarea foselor nazale se poate realiza pe termen scurt, in cazul acutizarilor, cu solutii nazale cum ar fi: xylometazolina, efedrina, fenilefrina, nafazolina, dar si pe termen mai indelungat folosindu-se instilatii nazale cu corticoizi topici cum ar fi mometazona, betametazona, fluticazona, sau dezinfectante precum colargolul.

Tratamentul infectiilor bacteriene asociate se poate face cu antibiotice cu administrare topica (locala), si pe cale generala, cele mai folosite fiind amoxicilina, singura sau in combinatie cu acidul clavulanic, claritromicina, cefalosporinele, gentamicina, tobramicina etc.