Sfaturi utile pentru igiena orală a copiilor

Despre igiena orală la copii

La fel ca şi în cazul adulţilor, şi la copii igiena dentară este decisivă în a avea o dantură frumosă şi sănătoasă. Mai mult decât atât, valoarea unui zâmbet frumos este nepreţuită, iar la baza lui se află o igienă dentară realizată corect încă din primii ani de viaţă.

Problemele dentare se numără printre cele mai frecvente probleme de sănătate în rândul copiilor, iar printre factorii responsabili pentru acest fapt se numără alimentaţia bogată în zaharuri şi igiena orală defectuoasă.

La vârste fragede, stă în responsabilitatea părinţilor să îi înveţe pe cei mici ce înseamnă şi cum se efectuează o igienă dentară corectă.
De la naştere şi până erup primii dinţi, igiena copilului trebuie menţinută astfel: se foloseşte o compresă sterilă de la farmacie şi se şterg cu atenţie gingiile copilului, suprafaţa internă a obrajilor, limba, cerul gurii şi planşeul bucal.
Acest lucru se face cel puţin o dată pe zi, seara înainte de culcare, dar este preferabil să se procedeze astfel chiar de două ori pe zi, dimineaţa şi seara.

De când erup primii dinţi, trebuie neapărat început periajul acestora, fie că dinţii sunt temporari sau definitivi.
Pentru un periaj dentar la copii, se utilizează un volum de pastă de dinţi de mărimea unui bob de mazăre pentru a preveni ingestia unor cantitati prea mari de fluor, deoarece ei nu ştiu să se clătească corect.

O igienă orală neadecvată şi acumularea plăcii bacteriene duc la apariţia cariilor. Astfel, pot apărea diverse probleme dentare  întâlnite în rândul copiilor: carii şi complicaţii ale acestora, accidente de erupţie, gingivite, etc.

Primii dinţişori – simptome, recomandări

Odată cu apariţia acestora sunt semnalate o serie de manifestări precum hipersalivaţia, agitaţia, plânsul, iritabilitatea, lipsa poftei de mâncare sau inflamarea gingiilor.

Simptomele apariţiei dinţilor diferă de la un bebeluş la altul, în funcţie de vârstă, imunitate, rezistenţă la durere. Specialiştii nu au stabilit deocamdată cu exactitate dacă anumite simptome precum vărsăturile, diareea sau febra sunt secundare erupţiei dentare sau dacă acestea apar independent, în aceeaşi perioadă.

Orice stare febrilă asociată erupţiei dentare trebuie privită independent de aceasta şi trebuie investigată cu atenţie deoarece are mai mult ca sigur o altă cauză. Febra este rar asociată cu erupţia dentară. Aceasta poate provoca, cel mult, o stare subfebrilă (între 37 şi 38 de grade Celsius).

Pentru a diminua starea de iritabilitate şi disconfort se recomandă folosirea unei suzete din cauciuc, care previne şi introducerea diverselor obiecte străine în gură. Aceasta nu va fi folosită decât până în jurul vârstei de doi ani, evitând astfel eventualele defecte de poziţie ale dinţilor.
De asemenea, se recomandă ca alimentaţia să fie predominant lichidă, la temperaturi potrivite, evitându-se iritarea gingiilor. În plus, este necesară o igienă foarte bună în această perioadă, mai ales pentru a preîntâmpina contactarea unei infecţii locale.

În cazul în care este nevoie (stari subfebrile, durere) se poate administra paracetamol, care ajută la ameliorarea simptomelor datorită efectului său analgezic.
De îndată ce apar primii dinţi, se recomandă folosirea periuţei cu perii moi şi a unei paste atât pentru dinţi, cât şi pentru gingii, în cantitate mică.
După vârsta de 1 an, se poate folosi o pastă de dinţi cu fluor.

Pe lângă toate acestea, se recomandă un control la medicul stomatolog pentru a semnala eventualele probleme care ţin de erupţia şi alinierea dinţilor în cavitatea bucală.

Ce periuţă de dinţi alegem pentru copii?

Dentiţia temporară începe să-şi facă apariţia de la 5-6 luni şi este completă cam în jurul vârstei de 2 ani jumatate – 3. În toată această perioadă se acordă atenţie metodelor de profilaxie (periajul dentar) şi alimentaţiei sănătoase, care au un rol decisiv în a avea dinţi permanenţi sănătoşi, fără carii. Părinţii ar trebui să ştie că igiena dentară începe chiar de la vârsta de 6 luni. Încă de pe atunci copilul trebuie să facă cunoştinţă cu periuţa de dinţi.

Pe piaţă există periuţe de dinţi pentru diferite vârste: pentru 6-24 luni, pentru 2-4 ani, pentru 5-7 ani pentru băieţi, pentru 5-7 ani pentru fete şi pentru copiii de peste 7 ani. Sunt chiar şi paste de dinţi pentru diferitele etape ale copilului.

• Între 4-24 de luni

La această vârstă, bebeluşilor încep să le apară dinţii. Când apare primul dinte – de obicei între luna a 4-a şi luna a 6-a – e timpul să începeţi periajul cu o periuţă special proiectată pentru curăţarea dinţilor abia apăruţi şi a gingiilor sernsibile.

• Între 2-4 ani

La această vârstă copiii învaţă să se spele pe dinţi, iar dinţii lor de lapte cresc în continuare. Deoarece gura lor este mică, iar mâna nu foarte sigură, este important să alegeţi o periuţă care să li se potrivească şi care să vină în întâmpinarea nevoilor de la această vârstă.

• Între 5-7 ani

La această vârstă, molarii definitivi încep să crească, în timp ce unii dinţi de lapte cad. Copiii se spală singuri pe dinţi dar încă învaţă cum să manevreze periuţa corect, deci alegeţi o periuţă care să-I ajute în tot acest proces.

• Peste 8 ani

Copiii de 8 ani şi mai mari au dinţi de lapte, dinţi permanenţi dar şi dinţi lipsă. Este important ca ei să se perieze foarte bine, dar toate aceste schimbări pot să le sensibilizeze gingia. De aceea, este indicată o periuţă de dinţi cu peri combinaţi, care ajută la curăţarea dinţilor cât mai eficient.

Părinţii trebuie să cureţe cu periuţa specifică vârstei lui toate suprafata dinţilor, a limbii şi obrajilor copilului. De asemenea, trebuie să fie foarte atenţi să nu lase peste noapte copilului biberonul cu lichide dulci, aceasta fiind cea mai frecventă cauză a apariţiei cariei de biberon la dentiţia temporară. Periajul dinţilor la vârste foarte mici se poate face cu mişcări circulare, având grijă să nu se rănească gingia.

Odată ce creşte, copilului trebuie să-i fie insuflată datoria de a se spăla pe dinţi. Poţi începe prin a-i oferi mici recompense după ce se spală singur, să-i faci un calendar sau să iniţiezi diferite jocuri cu abtibilduri pe care să le lipesti la baie lângă periuţă şi pasta de dinţi. Astfel reuşeşti să faci copilul să se simtă bine în momentul în care se spală pe dinţi, să interpreteze acest proces ca pe un lucru normal, nu ca pe o pedepsă.

Nu uita să-l verifici dacă s-a spălat pe dinţi, mai ales înainte de culcare, asta până devine o obişnuită a copilului.

Dacă copilul este predispus la apariţia cariilor este posibil ca nici cea mai strictă igienă să nu-l ferească de probleme. În cazul în care copilul se plânge de dureri de dinţi, consultaţi medicul imediat. Medicina modernă permite obturarea cavitaţilor în condiţii sigure, fără durere.

Frica de dentist – sfaturi

Prima vizita la medicul dentist: deşi nu este obligatoriu, este bine să duceţi copilul la un dentist specializat în îngrijirea copiilor. Obiectivul medicului va fi să prevină eventualele probleme şi să supravegheze dezvoltarea danturii. Prima vizită a copilului la medicul dentist trebuie să aibă loc în perioada de 6 luni de la apariţia primului dinte şi nu mai târziu de vârsta de 12 luni.

Vizita la dentist inspiră frică şi în rândul adultilor, aşa că nu este de mirare că micuţii evită cât se poate întâlnirea … Cu toate acestea, trebuie acordată o atenţie deosebită în ceea ce priveşte igiena orală a copilului. Pentru a evita plânsetele sau ţipetele la uşa cabinetului, ajută-l pe copilul tău să îşi schimbe perspectiva despre medicul dentist şi ţine cont de următoarele aspecte:

• Atunci când mergi la dentist pentru un consult destinat ţie, ia-l şi pe copilul tău cu tine. Încearcă să nu îţi manifeşti frica faţă de dentist sau de durere, ci menţine o atitudine pozitivă. Dacă este posibil şi nu trebuie să suferi intervenţii majore, lasă-l pe copilul tău să privească modul în care medicul dentist efectuează un control de rutină.
• Alege un dentist „prietenos”. Înainte de a-l duce pe copilul tău la dentist, caută un medic amabil, prietenos, răbdător, care să se înţeleagă bine cu copiii şi să îl încurajeze pe micuţ în timpul consultului. Încearcă să te informezi mai ales de la alţi părinţi, care au trecut prin această experienţă. Înainte de prima vizită, vorbeşte cu medicul despre copilul tău, dacă este mai timid, dacă îi este frică de durere sau de sunetul frezei dentistului etc.
• Familiarizează-l pe copil din timp cu dentistul. Medicii dentisti recomanda ca primul consult sa aiba loc la cel mult sase luni de la aparitia primului dintisor si nu mai tarziu de un an de zile. In felul acesta, il vei obisnui din timp pe copil cu dentistul si, mai tarziu, cand va deveni mai mare, va fi deja obisnuit cu mirosul cabinetului, medicul in halat alb, sunetul instrumentelor folosite de dentist etc.
• Explică-i micuţului scopul vizitei la dentist. Îl vei scăpa pe copilul tău de multe clipe de durere pe scaunul dentistului dacă vei avea grijă să îi explici importanţa igienei dinţilor. Există suficiente cărţi şi programe pentru copii care promovează spălatul pe dinţi. În plus, pastele de dinţi cu gust de gumă de mestecat şi periuţele colorate constituie arsenalul perfect pentru a-l convinge pe copilul tău să se spele pe dinţi.
• Descrie-i ce se va întâmpla la dentist. Spune-i exact ce se va întâmpla în cabinetul dentistului, începând de la momentul din sala de aşteptare, întâlnirea cu dentistul, controlul şi, eventual, primirea unei răsplate. Un joc de rol îl va amuza şi îi va mai îndepărta din temeri. De asemenea, roagă-l pe medic să îi vorbească în timpul consultaţiei şi să îi explice care sunt paşii care vor urma.
• Prezenţa părinţilor în cabinet / sala de aşteptare. Copiii mici se simt în siguranţă şi au mai multă încredere atunci când părinţii sunt în preajma lor din timpul tratamentului. În ceea ce priveşte copiii mai mari, comunicarea doctor-pacient este de cele mai multe ori consolidată dacă părinţii rămân în sala de aşteptare. Ocazional, comportamentul unui copil în timpul tratamentului dentar are nevoie de anumite decizii clare pentru a-l proteja de posibilele accidente.
  Controlul vocii (medicul vorbeste calm, dar ferm) de obicei e cea mai eficientă metodă de calmare a copilului dacă acesta devine nervos sau agitat. Unii copii necesită imobilizarea uşoară a mâinilor şi a picioarelor. Sedarea uşoara cu oxigen sau cu oxid de azot sau cu un alt sedativ vine în ajutorul copiilor care se tem de dentist. În cazul în care copilul are nevoie de un tratament extins, se recomandă alte tehnici de sedare sau o anestezie generală.
• Mergeţi la un medic dentist de copii. Chiar daca copilul vostru este speriat de dentist şi are deja vârsta adolescenţei, e mai bine să îl duceţi la un dentist specializat în copii, pentru că această categorie de medici are experienţă bogată in a gestiona pacienţi fricoşi şi ştiu cum să îi facă să coopereze ca să îşi termine treaba. Dacă medicul nu are suficient timp sau răbdare, continuă să cauţi un alt dentist până îl găseşti pe cel potrivit.

Dacă copilului continuă să îi fie frică de dentist, este important să nu îi ignoraţi fricile, ci să staţi în linişte şi să îl ascultaţi cu adevărat. De ce îi este frică cu adevărat? Îi e frică de durerea pe care i-o va pricinui medicul dentist? Dacă da, explică-i că medicul face tot ce poate ca munca sa să producă cât mai puţin disconfort pacientului, îndeamnă-l să aibă încredere în el.
Vorbiţi şi cu dentistul despre aceste frici accentuate ale copilului pentru ca acesta să vorbească cât mai mult cu copilul şi să îi explice pas cu pas în avans ce face concret şi la ce senzaţie să se aştepte în fiecare clipă.