Sindromul de detresă respiratorie a adultului

Sindromul de detresă respiratorie a adultului

Sindromul de detresă respiratorie a adultului poate fi definit ca o forma speciala de edem pulmonar acut necardiogen, care asociaza multiple suferinte organice din cauza unui proces inflamator difuz.

Exista doua forme de pentru acest sindrom: de origine pulmonara sau extrapulmonara in functie de factorul patogenetic implicat.

Simptomele pentru sindromul de detresă respiratorie a adultului

Tabloul clinic este acut, sever, pacientii prezentand dispnee severa (senzatie de sufocare), cianoza (coloratie albastra-vinetie a tegumentelor si mucoaselor din cauza oxigenarii proaste a sangelui) si hipoxemie (scaderea cantitatii de oxigen din sangele arterial).

Diagnostic si investigaţii imagistice şi de laborator in SDRA

Stabilirea diagnosticului presupune coroborarea datelor:

– anamnestice (istoric sugestiv- traumatism, transfuzii sange, septicemie, etc)
– clinice (pacient intens dispneic, cianotic)
– radiologice- radiografia toracica evidentiaza infiltrate alveolare difuze, bilateral

de laborator: gazometrie arteriala care pune in evidenta hipoxemia

Tratamentul in sindromul de detresă respiratorie a adultului

Avand in vedere severitatea bolii, tratamentul reprezinta o urgenta, pacientii fiind tratati pe sectia de terapie intensiva, pentru a putea fi monitorizate functiile vitale (cardiaca, respiratorie, renala, nutritionala). Tratamentul are doua obiective importante: rezolvarea cauzei declansatoare si sustinerea functiilor vitale in perioada critica a afectiunii.

Gold-standardul de tratament in SDRA este reprezentat de ventilatia mecanica care are rolul de a asigura schimburile gazoase la nivelul plamanului. De asemenea, trebuie avut in vedere si tratamentul cauzal- antibioticoterapie in infectii, rezolvarea leziunilor traumatice, a intoxicatiilor, etc.

Evoluţie, Complicaţii, Prevenţie in sindromul de detresă respiratorie a adultului

Mortalitatea in SDRA este cuprinsa intre 30-40%, fiind una dintre cele mai letale afectiuni pulmonare. Marea majoritate a pacientilor mor in primele 48-72 ore de la diagnostic din cauza afectiunii de baza (trauma, sepsis), numai 15% murind ulterior din cauza insuficientei respiratorii netratabile. Mortalitatea este influentata de o serie de  factori de risc : politraumatisme, sepsis sever, pacient varstnic, alte comorbiditati, ventilatie mecanica prelungita.

Evolutia bolii poate fi grevata de aparitia complicatiilor pulmonare: embolii pulmonare, fibroza pulmonara sau extrapulmonare: insuficienta renala acuta, aritmii cardiace, distensie gastrica, anemie, insuficienta hepatica, malnutritie.

De asemenea, pot aparea o serie de complicatii legate de ventilatia mecanica- barotrauma, volutrauma, atelectrauma, biotrauma, pneumonia asociata de ventilator (cu mortalitate foarte ridicata, cuprinsa intre 24-76%).

Profilaxia presupune aplicarea unor masuri prin care sa scada riscul de aparitie a SDRA, de exemplu: prevenirea sepsisului, imbunatatirea tehnicilor chirurgicale, diagnosticul precoce.

Recomandări medicale/ adresabilitate

Dupa cum am amintit anterior, boala fiind de gravitate extrema, se trateaza in sectia de terapie intensiva, insa in majoritatea cazurilor este necesara o colaborare interdisciplinara- ATI-ist, pneumolog, infectionist, chirurg, radiolog.

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Dr. Alina Stanca
Dr. Alina Stanca este medic primar pneumolog in cadrul Hyperclinicilor Medlife Unirii si Medlife Grivita, cu competenta in somnologie si apnee de somn.
citește mai mult
Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”