Sindromul de tunel carpian – descriere, simptome, cauze, tratament, recuperare

Sindromul de tunel carpian este o afecţiune comună care cauzează durere, amorţeală şi furnicături la nivelul mâinii şi al braţului. Situaţia apare atunci când unul dintre nervii majori ai mâinii – nervul median – este comprimat la nivelul încheieturii mâinii.

La majoritatea pacienţilor, sindromul de tunel carpian se agravează de-a lungul timpului, deci diagnosticarea şi tratamentul precoce sunt importante. La început, simptomele pot fi ameliorate prin măsuri simple, cum ar fi purtarea unei orteze de pumn sau evitarea anumitor activităţi.
Dacă presiunea asupra nervului median continuă, aceasta poate duce la afectarea nervului şi agravarea simptomelor. Pentru a preveni deteriorarea permanentă, poate fi recomandată intervenţia chirurgicală cu scopul de a scădea presiunea asupra nervului median.

Sindromul de tunel carpian: anatomie

Tunelul carpian este un pasaj îngust la încheietura mâinii, de aproximativ un centimetru lăţime. Podeaua şi părţile laterale ale tunelului sunt formate din oasele de la încheietura mâinii, numite oase carpiene. Acoperişul tunelului este o bandă puternică de ţesut conjunctiv numit ligament transvers. Deoarece aceste limite sunt foarte rigide, tunelul carpian are o capacitate mică sau de a-şi mări dimensiunea.

Nervul median este unul dintre principalii nervi din mână. Acesta provine ca un grup de rădăcini nervoase cu punct de plecare de la nivelul coloanei cervicale. Aceste rădăcini vin împreună pentru a forma un singur nerv în braţ. Nervul median coboară pe braţ şi antebraţ, trece prin tunelul carpian de la încheietura mâinii, intră la nivelul mâinii şi este responsabil de sensibilitatea degetului mare şi arătător, mijlociu şi inelar. De asemenea, nervul controlează muşchii din jurul degetului mare.

Cele nouă tendoane care îndoaie degetele trec prin tunelul carpian. Aceste tendoane sunt denumite tendoane flexor.

Ce este sindromul de tunel carpian

Sindromul de tunel carpian apare atunci când tunelul se îngustează sau când ţesuturile care înconjoară tendoanele flexorilor, se umflă, punând presiune asupra nervului median. Aceste ţesuturi sunt numite teci tendinoase.

Atunci când teaca tendonului se inflamează (se umflă), ea ocupă spaţiu în tunelul carpian şi, în timp, pune presiune pe nervul median. Această presiune anormală asupra nervului poate duce la durere, amorţeală, furnicături şi senzaţie de slăbiciune la nivelul mâinii.

Cauzele aparitiei sindromului de tunel carpian

Cele mai multe situaţii de sindrom de tunel carpian, sunt cauzate de o combinaţie de factori. Studiile arată că femeile şi persoanele în vârstă au o probabilitate mai mare de a dezvolta această afecţiune.

Factorii de risc pentru sindromul de tunel carpian includ:

• Ereditatea;
• Tunelul carpian poate fi mai mic la unii oameni sau pot exista diferenţe anatomice care micşorează spaţiu pentru nerv;
• Utilizarea repetată a mâinii: repetarea aceloraşi mişcări şi activităţi ale mâinii şi încheieturii mâinii, pe o perioadă îndelungată de timp, poate inflama tendoanele din încheietură, provocând umflarea, care pune presiune asupra nervului;
• Poziţia mâinii şi a încheieturii mâinii: efectuarea unor activităţi care implică o flexiune sau o extensie extremă a mâinii şi încheieturii mâinii pentru o perioadă prelungită de timp poate creşte presiunea asupra nervului;
• Sarcina: modificările hormonale în timpul sarcinii pot determina inflamarea tendoanelor;
• Condiţiile de sănătate: diabetul, artrita reumatoidă şi dezechilibrul glandei tiroide sunt condiţii care sunt asociate cu sindromul de tunel carpian.

Simptomele pentru sindromul de tunel carpian

Simptomele sindromului de tunel carpian pot include:

• Amorţeală, furnicături, senzaţie de arsură şi durere – în primul rând în degetul mare şi arătător, mijlociu şi inelar;
• Durere sau furnicături care pot iradia în sus pe antebraţ spre umăr;
• Slăbiciune şi senzaţie de scădere a forţei în mână – acest lucru poate face dificilă efectuarea de mişcări fine, cum ar fi îmbrăcarea.

În cele mai multe cazuri, simptomele sindromului de tunel carpian încep treptat – fără un traumatism specific. Pe măsură ce starea se agravează, simptomele pot apărea mai frecvent sau pot persista pe perioade mai lungi de timp.

Simptomele care apar noaptea şi trezesc pacientul din somn sunt foarte frecvente. În timpul zilei, simptomele apar atunci când ţineţi ceva în mână pentru o perioadă lungă de timp cu încheietura îndoită, înainte sau înapoi, cum ar fi atunci când utilizaţi un telefon, conduceţi sau citiţi o carte.

Analize si diagnostic

În timpul evaluării, medicul dumneavoastră va examina cu atenţie mâna şi încheietura mâinii şi va efectua o serie de teste fizice.

Teste electromiografice (EMG) vor ajuta medicul să măsoare cât de bine funcţionează nervul dumneavoastră median şi să vă ajute să determinaţi dacă există prea multă presiune asupra acestuia. De asemenea, testele vor ajuta medicul să determine dacă aveţi o altă boală nervoasă, cum ar fi neuropatia sau alte cauze de compresie asupra nervilor care ar putea contribui la simptomele dumneavoastră.

Testele pentru stabilirea diagnosticului pot include:

• Electromiograma (EMG). Un EMG măsoară activitatea electrică în muşchi. Rezultatele EMG pot arăta dacă aveţi orice leziuni nervoase sau musculare;
• Ecografia. Utilizează unde de sunet de înaltă frecvenţă pentru a ajuta la crearea imaginilor de os şi ţesuturi;
• Radiografia. Razele X oferă imagini cu structuri dense, cum ar fi oasele. Dacă aveţi mişcare limitată a încheieturii mâinii sau durere la încheietura mâinii, medicul vă poate recomanda o radiografie pentru a exclude alte cauze ale simptomelor, cum ar fi artrita, leziunile ligamentului sau o fractură;
• Imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN). Aceste studii oferă imagini mai bune ale ţesuturilor moi ale corpului. Medicul vă poate recomanda un RMN pentru a vă ajuta să determinaţi alte cauze ale simptomelor sau pentru a căuta ţesuturi anormale care ar putea comprima nervului median. Un RMN poate ajuta medicul să determine dacă există probleme cu nervul însuşi – cum ar fi cicatricea acestuia secundară unui traumatism sau a unei tumori.

Tratament sindromului de tunel carpian

Deşi este un proces gradual, pentru cei mai mulţi oameni, sindromul de tunel carpian se va agrava în timp în lipsa tratamentului adecvat. Din acest motiv, este important să fiţi evaluat şi diagnosticat, de la început şi iniţiat tratamentul. În primele etape, acesta este posibil să încetinească sau să se oprească evoluţia bolii.

Tratamentul non-chirurgical

Dacă este diagnosticat şi tratat devreme, simptomele sindromului de tunel carpian pot fi ameliorate fără intervenţie chirurgicală. Dacă diagnosticul este incert sau simptomele sunt uşoare, medicul va recomanda mai întâi tratament de recuperare.

Tratamentele non-chirurgicale includ:

• Purtarea unei orteze în timpul nopţii vă va împiedica să vă îndoiţi încheietura mâinii în timpul somnului. Menţinerea încheieturii mâinii într-o poziţie dreaptă sau neutră reduce presiunea asupra nervului din tunelul carpian;
• Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, pot ajuta la ameliorarea durerii şi a inflamaţiei;
• Schimbări de activitate;
• Exerciţii medicale. Unii pacienţi pot beneficia de exerciţii care ajută mişcarea nervului median la nivelul tunelului carpian. Exerciţii specifice pot fi recomandate de medic sau de kinetoterapeut;
• Injecţii cu steroizi. Corticosteroidul (cortizonul) este un agent puternic antiinflamator care poate fi injectat în tunelul carpian. Deşi aceste injecţii uşurează adesea simptomele dureroase sau ajută la calmarea unei apariţii a simptomelor, efectul lor este uneori doar temporar. O injecţie cu cortizon poate ajuta la diagnosticarea sindromului de tunel carpian.

Tratamentul chirurgical

Dacă tratamentul non-chirurgical nu scuteşte simptomele după o perioadă de timp, medicul poate recomanda intervenţia chirurgicală.
Decizia de a avea o intervenţie chirurgicală se bazează pe severitatea simptomelor – câtă durere şi amorţeală aveţi în mână. În cazurile de lungă durată cu amorţeală constantă şi risipirea musculaturii degetelor, chirurgia poate fi recomandată pentru a preveni deteriorarea ireversibilă.

Procedura chirurgicală efectuată pentru sindromul de tunel carpian se numeşte „decompresia tunelului carpian”. Există două tehnici chirurgicale diferite pentru a face acest lucru, dar scopul ambelor este să elibereze presiunea asupra nervului median prin tăierea ligamentului care formează acoperişul tunelului. Aceasta creşte mărimea tunelului şi scade presiunea asupra nervului median.

Chirurgia poate fi făcută sub anestezie generală, sau sub anestezie regională: doar mâna şi braţul. În unele cazuri, vi se va administra şi un sedativ uşor prin intermediul unei linii intravenoase (IV) inserată într-o venă în braţ.

• În chirurgia deschisă, medicul face o mică incizie în palma mâinii. În timpul procedurii, medicul va împărţi ligamentul transversal carpian (acoperişul tunelului carpian). Aceasta creşte mărimea tunelului şi scădea presiunea asupra nervului median. După intervenţia chirurgicală, ligamentul poate creşte treptat – dar va exista mai mult spaţiu în tunelul carpian şi presiunea asupra nervului median va fi uşurată.
• Eliberarea tunelului carpian endoscopic. În chirurgia endoscopică, medicul face una sau două incizii de piele mai mici – numite portaluri – şi utilizează o cameră miniaturală – un endoscop – pentru a vedea în interiorul mâinii şi încheieturii mâinii. Un cuţit special este folosit pentru a diviza ligamentul transversal carpian, similar procedurii de eliberare a tunelului carpian deschis.

Rezultatele intervenţiilor chirurgicale deschise şi chirurgiei endoscopice sunt similare. Există beneficii şi riscuri potenţiale asociate ambelor tehnici. Medicul va vorbi cu pacientul despre tehnica chirurgicală care este cea mai bună.

Recuperarea medicală

Imediat după o intervenţie chirurgicală, veţi fi încurajaţi să vă ridicaţi mâna deasupra inimii şi să vă mişcaţi degetele pentru a reduce umflarea şi pentru a preveni rigiditatea.

Trebuie să vă aşteptaţi la o anumită durere, umflare şi rigiditate după procedură. Simptomele minore din palmă pot dura câteva săptămâni până la câteva luni.

Este posibil să trebuiască să purtaţi o orteza de pumn pentru câteva săptămâni. Cu toate acestea, vi se va permite să utilizaţi mâna pentru activităţi uşoare, având grijă să evitaţi disconfortul semnificativ. Conducerea, activităţile de auto-îngrijire, ridicarea şi prinderea uşoară pot fi permise la scurt timp după intervenţia chirurgicală.

Medicul va vorbi cu pacientul despre momentul în care va putea reveni la serviciu şi dacă vas avea restricţii asupra activităţilor de lucru.

Complicaţii

Cu toate că sunt posibile complicaţii cu orice intervenţie chirurgicală, medicul va lua măsuri pentru a minimiza riscurile. Cele mai frecvente complicaţii ale chirurgiei de eliberare a tunelului carpian includ:

• Sângerare
• Infecţie
• Leziuni nervoase

Rezultate

Pentru majoritatea pacienţilor, intervenţia chirurgicală va îmbunătăţi simptomele sindromului de tunel carpian. Totuşi, recuperarea poate fi treptată şi recuperarea completă poate dura până la un an.

Dacă aveţi dureri şi slăbiciuni semnificative mai mult de 2 luni, medicul vă poate trimite la un kinetoterapeut pentru a vă ajuta să vă maximizaţi recuperarea.

Dacă aveţi o altă afecţiune care cauzează durere sau rigiditate la nivelul mâinii sau încheieturii mâinii, cum ar fi artrita sau tendinita, aceasta poate încetini recuperarea globală. În cazurile îndelungate de sindrom de tunel carpian, cu o pierdere severă de senzaţie şi/sau scăderea forţei musculare în jurul bazei degetului mare, recuperarea va fi, de asemenea, mai lentă. Pentru aceşti pacienţi, este posibil ca o recuperare completă să fie sub semnul întrebării.

Ocazional, sindromul de tunel carpian se poate repeta, deşi situaţia este rară.
Dacă se întâmplă acest lucru, este posibil să aveţi nevoie de tratament suplimentar sau intervenţie chirurgicală.