Splenomegalia: cauze, simptome, tratament, prevenţie

Splenomegalia sau splina mărită este o consecinţă a unei alte afecţiuni, nu o boală în sine, care poate duce la apariţia unor simptome neplăcute, dar şi la complicaţii mai severe dacă nu se tratează cauza de bază. Infecţiile, anemia, afecţiunile ficatului şi diverse tipuri de cancer pot duce la creşterea în volum a splinei. Principalele simptome ale splenomegaliei sunt senzaţia de preaplin în zona superioară a abdomenului şi durerile abdominale care pot radia spre umărul stâng.

Splina are un rol foarte important în organism, ea ajută la filtrarea celulelor roşii deteriorate sau îmbătrânite din sânge, dar şi la îndepărtarea anumitor bacterii sau virusuri din fluxul sanguin. De asemenea, splina şi nodulii limfatici ajută la producerea de limfocite, celule albe care formează anticorpi ce luptă cu infecţiile din organism.

Dimensiunea normală a splinei nu este însă una standard, ci poate varia de la o persoană la alta, în funcţie de înălţime, vârstă şi sex. În general, femeile au splina mai mică decât a bărbaţilor, în timp ce persoanele înalte au splina mai mare decât cele mai scunde. Ceea ce trebuie reţinut însă este că splina creşte în volum galopant în adolescenţă, apoi îşi reduce semnificativ procesul de creştere la bătrâneţe.

În cazul în care splina se măreşte, aceste procese sunt perturbate şi pot apărea probleme precum leucopenia (nivel redus de celule albe) sau trombocitopenia (număr scăzut de trombocite, celule roşii care asigură hemostaza, adică oprirea sângerării).

Dacă se tratează cauza care a dus la mărirea splinei, aceasta va reveni la dimensiunile normale, dar în cazurile grave se poate ajunge la îndepărtarea chirurgicală a acesteia, ceea ce poate expune pacientului unui risc crescut de infecţii. Prin urmare, într-o astfel de situaţie, este necesar să fie urmate toate măsurile de prevenţie, inclusiv vaccinarea.

Splenomegalia: simptome

Splenomegalia nu dă întotdeauna simptome sau acestea sunt destul de comune ori pot fi confundate cu ale altor afecţiuni. Acestea pot include:

• Indigestie sau senzaţie de preaplin, chiar dacă se consumă cantităţi mici de alimente
• Durere abdominală care poate radia spre umărul stâng
• Oboseală nejustificată
• Infecţii frecvente
• Hemoragii sau vânătăi apărute din senin
• Senzaţie de lipsă de aer
• Sughiţ frecvent, ca urmare a iritaţiei diafragmatice
• Vindecarea lentă a rănilor
• Hemoragie nazală sau gingivală spontană
• Îngălbenirea pielii şi a albului ochilor
• Slăbiciune generalizată
• Apetit redus
• Mâncărimi ale pielii
• Menstruaţie dureroasă şi abundentă

Cauze

Splenomegalia poate fi cauzată de mai mulţi factori sau afecţiuni, cum ar fi:

• Anemia hemolitică
• Talasemia
• Anemia cu celule în seceră
• Hipertensiune portală, cauzată de regulă de ciroză (constă în creşterea presiunii sangvine la nivelul sistemului circulator venos portal, care transportă sângele de la organele abdominale la ficat)
• Insuficienţă cardiacă congestivă (o boală cronică progresivă, care afectează puterea de pompare a muşchilor inimii)
• Diverse tipuri de cancere hematologice (leucemie, limfom)
• Metastazarea cancerului
• Diverse boli metabolice (sindromul Hurler, boala Gaucher, boala Niemann-Pick, sarcoidoza, amiloidoza)
• Anumite infecţii (sifilis, endocardita, mononucleoza, infecţie cu citomegalovirus, infecţia cu HIV/SIDA, hepatita, malaria, tuberculoza, anaplasmoza – o boală cauzată de infecţia cu bacteria Anaplasma phagocytophilum, care apare la oameni ca urmare a muşcăturilor de căpuşe)
• Leziuni sau lovituri puternice în zona splinei

Diagnostic

Diagnosticul de splenomegalie se stabileşte pe baza mai multor criterii. În primul rând, se va face o evaluare a simptomelor pacientului şi va fi efectuat un examen clinic. Pentru confirmarea diagnosticului, medicul poate recomanda efectuarea unei radiografii, a unei ultrasonografii, tomografii computerizate abdominale sau a unui RMN.

Testele de sânge sunt, de asemenea, indicate în caz de splenomegalie, deoarece pot semnala nivelul de celule roşii, albe şi trombocite.

Dacă sunt prezente simptome asociate unor boli mai grave, precum ciroza sau anumite cancere de sânge, poate fi necesară biopsia hepatică sau de măduvă osoasă.

În funcţie de rezultatele acestor analize, se va descoperi cauza splinei mărite şi se va recomanda tratamentul specific.

Splenomegalia: tratament

Tratamentul splenomegaliei depinde de cauza descoperită în urma analizelor. În multe situaţii, splina mărită este o consecinţă a unei infecţii bacteriene, caz în care se va recomanda tratamentul cu antiobiotice, dar numai la recomandarea medicului şi doar după efectuarea antibiogramei.

Alteori însă, când splina mărită nu cauzează simptome sau acestea sunt foarte uşoare, se poate opta pentru monitorizarea pacientului şi reevaluarea stării de sănătate o dată la 6 sau 12 luni.

Dacă splina mărită cauzează complicaţii severe şi nu poate fi identificată cauza, medicul poate decide înlăturarea pe cale chirurgicală a acesteia (splenectomie).

Pentru că splina îndeplineşte un rol foarte important, odată înlăturată din organism, va fi nevoie ca pacientul să acorde mai multă atenţie măsurilor de prevenire a eventualelor infecţii.

După splenectomie, pacientul este sfătuit să se vaccineze pentru a se proteja de diverse infecţii (vaccin antigripal, vaccin antipneumococic şi meningococic etc.). De asemenea, având în vedere riscul crescut de sepsis sever după splenectomie, se recomandă administrarea zilnică de antibiotice, pe perioada indicată de medic. Dacă apare febra, pacientul trebuie să se adreseze de urgenţă medicului, deoarece poate fi un semn de infecţie în corp.

Alteori, pentru a evita splenectomia, se poate recurge la radioterapie pentru micşorarea splinei.

Prevenţie

Splina mărită este deseori o consecinţă a unei alte afecţiuni, aşa că nu poate fi mereu prevenită. Există însă măsuri pentru a reduce riscul apariţiei bolilor care se manifestă prin splenomegalie, cum ar fi:

• Consumul moderat de alcool, fără excese
• Vaccinarea împotriva hepatitei şi tuberculozei
• Evitarea folosirii în comun a obiectelor de igienă personală (prosoape, periuţă de dinţi, lamă de ras etc.)
• Folosirea prezervativului
• Vaccinarea cu 6-8 săptămâni înainte de a călători într-o ţară tropicală (febră galbenă, meningită, difterie, tetanos, rabie, poliomielită etc.)

Ruptura de splină

Anumite afecțiuni, inclusiv febra glandulară, poate face ca splina mărită să devină destul de delicată încât să se producă o rupturp. O persoană care se confruntă cu splenomegalie trebuie să evite sporturile de contact și activitățile care pot avea un impact puternic asupra abdomenului. În urma acestei rupturi se poate produce sângerarea în cavitatea abdominală. În această situație este necesară intervenția chirurgicală pentru a îndepărta splina. Deși acest organ este vital ca organismul să funcționeze, se poate trăi și fără splină. De asemenea, se poate păstra o porțiune sănătoasă a splinei și să se îndepărteze doar părțile afectate.

Articol revizuit 2022

Surse: medicinenet.com, msdmanuals.com, mayoclinic.org, healthline.com, betterhealth.vic.gov.au