Spondiloza cervicală: tratament

Spondiloza cervicală: tratament

Spondiloza cervicală – numită şi artrita gâtului – este termenul medical folosit pentru toate schimbările ce intervin în această zonă  odată cu trecerea timpului. Durerea cervicală poate fi cauzată de mai mulţi factori, dar cel mai adesea este legată de vârstă, pentru că discurile vertebrale şi încheieturile se deteriorează din cauza trecerii timpului. Conform Mayo Clinic spondiloza cervicală afectează peste 85% dintre oamenii trecuţi de 60 de ani şi cauzează dureri şi rigiditate în zona cervicală

Factori de risc

Factorii de risc includ: vârsta ( spondiloza cervicală face parte din procesul natural de îmbătrânire), ocupaţia ( job-uri care implică mişcări repetitive ale gâtului, poziţii ciudate ale acestuia şi pe timp îndelungat sau muncă fizică susţinută, toate pun un stres prelungit pe gât), leziuni ale gâtului (accidentările anterioare din această zonă cresc riscul apariţiei spondilozei), factori genetici ( în anumite familii au fost mai mulţi membri care au suferit de spondiloză cervicală, în altele nu), fumatul (sunt studii care au demonstrat că fumatul creşte riscul apariţiei acestei boli).

Spondiloza cervicală: cauze

Oasele şi cartilagiul protector din zona gâtului sunt predispuse la anumite probleme. Iată care sunt cauzele principale ale spondilozei cerrvicale:

Excrescenţe osoase

Aceşti “pinteni” sunt rezultatul încercării corpului de a întări coloana. Aceste excrescenţe pot presa pe anumite zone delicate ale coloanei precum măduva spinării sau nervi, provocând durerile spondilozei cervicale.

Discuri deshidratate

Discurile vertebrale aflate între oasele coloanei, fiind subţiri, amortizează şi absorb şocurile create de ridicări, răsuciri şi alte activităţi în care este implicată coloana. Substanţa asemănătoare cu un gel din interiorul discurilor se usucă pe măsură ce trece timpul. Din această cauză, oasele coloanei vertebrale încep (conform Mayo Clinic în jurul vârstei de 40 de ani) să intre în contact direct, “frecându-se” unul de celălalt.

Discuri afectate de hernie

Discurile spinale pot căpăta anumite fisuri ce poate permite scurgerea substanţei care amortizează şocurile coloanei. Această substanţă poate presa măduva spinării şi nervii, cauzând simptome precum senzaţii de amorţeală şi durere ce radiază în braţe.

Accidente în zona gâtului

Orice accident – de genul unei căzături sau accident de maşină – pote agrava procesul de îmbătrânire sin zona gâtului, cauzând o formă de spondiloză cervicală.

Rigiditatea ligamentelor

Ligamentele – aceste “legături” puternice ce conectează oasele coloanei vertebrale se pot rigidiza pe măsură ce înaintăm în vârstă, fapt ce  duce la o ridigitate a zonei, dar afectează mişcările gâtului şi pot da senzaţia de gât încordat.
Suprasolicitarea

Unele preocupări sau hobby-uri care implică mişcări repetitive ale gâtului, ridicări bruşte ( precum cele din domeniul construcţiilor) pun o presiune specială pe coloană, ce se poate finaliza cu dureri şi rigiditate.

Spondiloza cervicală: diagnostic şi tratament

În cazul în care durerile sunt puternice şi radiază în braţe sau picioare, iar mişcările gâtului, braţelor sau picioarelor sunt limitate, e nevoie de un consult la un medic ortoped sau neurolog. Acesta va verifica cât de mult poate mişca pacientul gâtul, braţele, va testa reflexele şi capacitatea musculară pentru a afla dacă este vreo presiune pe măduva spinării sau pe nervi, îl va pune să meargă pentru a vedea dacă presiunea pe măduva spinării afectează mişcările, iar dacă depistează probleme, va recomanda teste imagistice care oferă informaţii detaliate care ajută la stabilirea diagnosticului.

Radiografia gâtului poate arăta, de exemplu, excrescenţele osoase, care sunt semn clar de spondiloză sau cauze mai grave ale durerii şi rigidităţii: tumori, infecţii sau fracturi. CT-ul sau RMN-ul pot oferi acele informaţii importante despre nervi şi măduva spinării, dar şi despre oase sau discurile vertebrale, ce ajută la stabilirea clară a diagnosticului, fiind metode mai specifice de diagnostic.
La acestea, medicul poate adăuga şi nişte testări ale nervilor: electromiografie ( care măsoară activitatea electrică din nervi în timp ce aceştia transmit mesaje către muşchi atunci când aceştia se contractează sau se odihnesc) sau o analiză a activităţii nervilor prin care se depistează forţa şi viteza semnalelor nervoase.

Spondiloza cervicală: tratament

În funcţie de severitatea simptomelor, se aplică şi tratamentul care să o amelioreze. Scopul acestuia este să elimine durerea, să ajute pacientul să realizeze activităţile uzuale, dar şi să prevină leziuni permanente ale măduvei spinării sau nervilor.

Medicaţia

Pentru a ameliora durerea, medicul va putea prescrie: medicamente anti-inflamatorii nonsteroide, corticosterozi ( în cazul în care durerea e persistentă, se pot face chiar şi injecţii cu prendinson), medicamente relaxante muscular ( acestea ajută la eliminarea spasmelor musculare din zona gâtului), medicamente destinate epilepsiei ( gabapentin sau pregabalin pot ameliora durerea nervilor afectaţi), antidepresive (unele astfel de substanţe s-au dovedit eficiente pentru a uşura durerea cauzată de spondiloza cervicală).

Recuperarea medicală

Pentru ameliorarea durerii, dar şi pentru a preveni o afectare mai puternică a zonei gâtului, este nevoie de exerciţii de gimnastică medicală pentru a relaxa, dar şi întări muşchii gâtului şi umerilor. Anumiţi oameni cu spondiloză cervicală sunt ajutatţi de anumite exerciţii de tipul tracţiunilor datorită cărora se distanţează puţin discurile vertebrale, mai ales dacă rădăcinile nervoase au fost lezate.

Intervenţia chirurgicală

Dacă toate aceste tratamente nu au efect sau dacă simptomele neurologice se agravează – precum slăbirea coordonării braţelor sau picioarelor – este posibil să fie nevoie de o operaţie pentru a crea spaţiu pentru măduva spinării sau rădăcinile nervilor. Aceasta poate presupune: îndepărtarea unui disc cu hernie sau a excrescenţelor osoase, îndepărtarea unei părţi dintr-un disc vertebral, grefă de os.

Stil de viaţă şi remedii

Exerciţii regulate
Activitatea fizică susţinută ajută la recuperarea rapidă, chiar dacă e nevoie să modifici anumite exerciţii din cauza durerilor din zona cervicală. Studiile spun că oamenii care merg zilnic experimentează mai puţin durerea de spate sau de gât.

Căldură sau gheaţă
Durerea din muşchii aflaţi în zona cervicală poate fi ameliorată prin aplicarea de comprese calde sau gheaţă.

Acupunctură şi masaj medical
Terapia cu ace poate fi de folos în ameliorarea durerilor cervicale, pentru că detensionează zona, eliberând durerea. La fel, şi masajul medical ajută la relaxarea muşchilor şi la ameliorarea durerilor provocate de spondiloză.

 

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala trofoblastică gestațională. Dr. Alice Barbu: „Există cazul în care pacienta vine cu testul pozitiv”