Testul Papanicolau (PAP): cui se adreseaza si ce indica rezultatele

Testul Papanicolau (PAP): cui se adreseaza si ce indica rezultatele

Testul Babeș-Papanicolau (PAP) este una dintre cele mai bune a preveni apariția cancerul de col uterin și de a avea grijă de sănătatea feminină. Testarea pentru HPV, de asemenea, un factor important, însă cel mai des el trebuie efectuat în urma unor anumite rezultate ale testului Papanicolau.

Cand trebuie facut testul Babes Papanicolau?

Testul trebuie facut de absolut orice femeie dupa inceperea activitatii sexuale. Daca nu exista nici un fel de probleme, recomandarea este ca acest test sa se efectueze anual, iar daca sunt probleme care trebuie urmarite, testul trebuie facut la intervalul pe care il recomanda medicul specialist care a depistat respectivele probleme.

Testul Papanicolau poate depista cancerul de col uterin

Testul identifica de timpuriu celulele cu potential malign din colul uterin, chiar inainte ca ele sa ajunga in acest stadiu. Este o analiza care poate realmente salva vieti, fiind stiut faptul ca, din pacate, cancerul de col uterin este una din patologiile des intalnite in ultima vreme. Tot cu ajutorul testului Babes Papanicolau se identifica infectiile genitale, fiind, de fapt, primul pas catre vindecarea acestora.

Pregatirea pentru testul Papanicolau

Testul nu este o analiza complicata pentru femeie, pregatirea de dinaintea acesteia este insa importanta, pentru ca de ea tine acuratetea rezultatului.

De aceea, este nevoie ca inainte cu 48 de ore de efectuarea testului sa fie evitate orice fel de spalaturi intravaginale, contactul sexual, precum si orice fel de medicatie administrata local. Este recomandat sa nu se efectueze testul in timpul menstruatiei. Cele mai bune zile pentru recoltare pentru test sunt intre ziua 10 si 20 a ciclului menstrual, unde ziua 1 este prima zi de sangerare.

Cum se face testul Papanicolau?

Pentru colectarea de secretie in vederea realizarii analizei, femeia este asezata pe masa ginecologica, este introdus speculul de unica folosinta si apoi o periuta fina pana pe colul uterin, care este rotita pentru colectarea de celule. Nu este in nici un caz o metoda dureroasa, poate fi insa inconfortabila pentru cele care il efectueaza. Insa nici un tip de disconfort nu ar trebui sa fie o scuza pentru neefectuarea testului timp indelungat. Cu cat femeia este mai relaxata, cu atat mai rapid si mai putin inconfortabil este testul.

In cazuri rare si mai ales daca exista o inflamatie la nivelul colului uterin, este posibil sa apara o usoara sangerare imediat dupa recoltare. Nu se poate vorbi insa despre o hemoragie, ci numai de cateva picaturi de sange. Pentru orice alt tip de durere care apare dupa recoltarea testului, trebuie anuntat medicul specialist.

Cele două tipuri de test Papanicolau

Testul Papanicolau se poate analiza un mediu lichid sau in mediul conventional, prima varianta fiind si cea mai noua, cea mai precisa si, de aceea, preferata de medici pentru rezultate. Pentru pacienta nu prezinta nici un fel de diferenta aceste doua tipuri de recoltare, diferenta constand numai in metoda de analiza.

Metoda conventionala presupune ca o data recolata proba, ea sa fie asezata imediat pe lama si fixata, in timp ce recoltarea in mediu lichid inseamna ca proba este introdusa intr-un flacon care contine o substanta speciala si apoi trimisa la laborator pentru analiza, fara nici un risc de deteriorare a probei.

Ce indica rezultatele testului Papanicolau?

In general, rezultatul unui test Babes Papanicolau poate fi:

  • Normal
  • Inflamator – este prezenta o usoara inflamatie la nivelul colului uterin, ce este cauzata cel mai probabil de o infectie.
  • Prezente anomalii: celule anormale, care pot semnifica prezenta unor celule pre-canceroase

ASCUS – în testul Papanicolau

Înseamnă modificari ale celulelor epiteliului scuamos; in peste 50 % din cazuri este prezenta o infectie cu HPV(Human Papilloma Virus) cu risc inalt oncogen. Acest rezultat este foarte comun, iar recomandarea medicului poate consta fie in repetarea testului dupa 4-6 luni, fie examinarea mai atenta a cervixului, cu ajutorul colposcopiei. Un test HPV poate fi, de asemenea, recomandat in acest caz.

L- SIL (leziune intraepiteliala scuamoasa de grad scazut) – în testul Papanicolau

Înseamnă modificari ale epiteliului scuamos situate in 1/3 a grosimii epiteliului scuamos de acoperire. Necesita repetarea testului Babes-Papanicolau la 6 – 9 luni si colposcopie in cazul in care L-SIL apare si dupa repetarea la maxim 9 luni.

H-SIL (leziune intraepiteliala scuamoasa de grad inalt) – în testul Papanicolau

Înseamnă modificari ale epiteliului scuamos situate in 2/3 superioara a grosimii epiteliului scuamos de acoperire. Recomandarea in acest caz este de colposcopie si biopsie si examen histopatologic.

AGC – anomalii ale epiteliului glandular – în testul Papanicolau

Necesita curetaj de endocol si examen histopatologic.

Testul Papanicolau trebuie să facă parte din rutina de analize anuale

Asa cum se vede si dintr-o posibila interpretare a analizelor, nu orice test PAP care nu iese bine inseamna automat cancer de col uterin. El poate insa sa trimita pacienta la analize mai amanuntite, scopul fiind de a avea un diagnostic corect, pentru a putea institui tratamentul potrivit.

Pe de alta parte, simptomele cancerului de col uterin sunt uneori inexistente, alteori vagi, de aceea este foarte bine ca exista aceasta analiza complet nedureroasa care poate oferi prime indicii in cazul acestei patologii.

Este bine de retinut ca si daca femeia se afla la menopauza, tot trebuie sa isi faca testul, cel putin pana cand medicul curant nu ii recomanda altceva. In plus, testul este recomandat chiar si in cazul vaccinarii anti-HPV.

Articol actualizat în 2022

Foto: 123rf.com

CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.

Vezi Boli/Afectiuni în ordine alfabetică
Cel mai nou articol Video:
Boala arterială periferică la pacienții cu diabet. „Marea majoritate a oamenilor se gândesc la evenimentul cel mai neplăcut al acestei patologii: amputația”