Tulburările conversiv-disociative: tratament

Tulburările conversiv-disociative apar la un procent situat între 0,1 şi 3% din populaţia generală şi afectează preponderent sexul feminin. Prevalenţa tulburărilor disociativ-conversive (anterior denumite nevroze isterice) se situează

Tulburările conversiv-disociative apar mai frecvent la persoane cu o tulburare de personalitate sau trăsături de personalitate de tip histrionic (persoane hiperexpresive, care doresc să fie mereu în centrul atenţiei, să fie admirate sau compătimite, cu o imaginaţie bogată, sugestionabile, imature afectiv, cu o preocupare excesivă pentru prestigiul personal – „egocentrism”).

În constituirea tulburărilor conversiv-disociative intervin factori psihosociali precum: eşecurile, frustrările, conflictele intrapsihice, care determină diminuarea stimei de sine. Se consideră ca fiind caracteristice acestor tulburări şi reprimarea şi refularea tendinţelor, trăirilor neplăcute şi tensionate pentru eul conştient, de unde se manifestă indirect, uneori simbolic, prin „simptome impresionante”. Atât simptomele conversive, cât şi cele disociative nu sunt produse deliberat de către pacient, ele reprezentând de obicei ideile şi cunoştinţele pacienţilor despre diferite boli somatice sau psihiatrice, existând întotdeauna o discrepanţă mai mult sau mai puţin evidentă între simptomele afişate de către pacient şi cele dintr-o boală somatică/psihiatrică.

Tulburările conversiv-disociative: simptome

Principalele grupe de simptome sunt: cele conversive şi cele disociative.

SIMPTOMELE CONVERSIVE

Se referă la transformarea („convertirea”) trăirilor psihice neplăcute şi neacceptabile în simptome corporale care mimează unele afecţiuni somatice. Sunt simptome funcţionale fără substrat organic. Se pot grupa în simptome conversive de tip motor şi de tip senzorial.

Simptome conversive de tip motor. Cele mai frecvente variante sunt: paraliziile psihogene (monoplegii, tetraplegii, paraplegii), parezele psihogene, mişcări care mimează anumite tulburări neurologice. Se instalează de obicei în context conflictual (reactiv). Sunt simptome funcţionale (determinism psihogen) şi în consecinţă nu sunt prezente modificări ale reflexelor şi alte aspecte care scapă controlului voluntar. Forma de manifestare se desfăşoară în conformitate cu ideile şi cunoştinţele greşite despre bolile somatice pe care le mimează şi conform imaginaţiei pacientului.

Simptomele conversive de tip senzorial. Includ: anestezii, parestezii, hiperestezii, hipoestezii cutanate, cecitate, surditate, anosmie. Simptomele conversive se deosebesc de cele ale bolilor organice prin:  variaţii ale intensităţii şi prin răspuns la sugestie. Hiperesteziile sunt mai frecvent localizate în zona cefalică sau abdominală, fiind descrise de pacienţi ca durere sau arsură. Cecitatea psihogenă poate lua forma unei diminuări concentrice a câmpului vizual (vedere în tunel), pierdere a acuităţii vizuale, estomparea generală a vederii, fără ca aceste acuze să fie însoţite de modificări ale reflexului pupilar, existând şi semne indirecte care arată că pacientul totuşi vede (exemplu: evită un scaun care este pus în faţa lui). Aceleaşi consideraţii pot fi aplicate şi surdităţii psihogene. Sunt descrise şi simptome conversive de tip suferinţă gastro-intestinală (disconfort abdominal, vărsături) sau de tip respirator (crize de pseudo-astm).

SIMPTOMELE DISOCIATIVE

Au la bază disocierea câmpului actual de conştienţă de natură psihogenă. Apar de obicei în situaţii stresante psihologic de durată şi insolubile. Se caracterizează clinic prin debut şi final brusc, o evoluţie fluctuantă diurnă, o durată variabilă (ore, ani) şi având două forme forme clinice.

Amnezia disociativă: simptome şi diagnostic

Principalul simptom este reprezentat de pierderea memoriei legată de evenimente recente importante / stresante. Amnezia este prea intensă pentru a fi explicată prin uitare sau oboseală normală şi nu se datorează unei tulburări mentale organice. Amnezia este centrată pe evenimente traumatice, cum ar fi accidente sau pierderea neaşteptată a unor persoane apropiate şi este, de obicei, parţială şi selectivă. Spre deosebire de normalitate, când un eveniment cu încărcătură emoţională este fixat mai bine, în amnezia disociativă tocmai acest tip de evenimente sunt uitate. Stările afective care cuprind amnezia sunt foarte variate: anxietate, depresie uşoară sau moderată, grade variate de comportamente menite să atragă atenţia altora.

Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu: tulburările mentale organice (prezintă şi alte semne de afectare a sistemului nervos central), intoxicaţiile acute cu substanţe psihoactive (simptomele sunt strâns asociate cu perioada abuzului iar informaţiile pierdute nu pot fi niciodată recuperate), sindromul Korsakov (memoria imediată este normală, dar cea de scurtă durată este pierdută) şi simularea conştientă a amneziei (asociată cu probleme evidente financiare, posibile sentinţe judiciare privative, pericol de moarte în timp de război).

Fuga disociativă: simptome şi diagnostic

Cuprinde toate trăsăturile amneziei disociative şi o „evadare” bruscă de acasă sau de la locul de muncă în afara zonei uzuale cotidiene, cu menţinerea auto-îngrijirii bazale şi a interacţiunilor sociale simple. În unele cazuri poate fi asumată o nouă identitate, de obicei pentru câteva zile, pacientul prezentând amnezia totală a episodului. Comportamentul subiectului în timpul fugii disociative poate părea ca fiind normal pentru observatori independenţi.

Diagnosticul diferenţial se face cu: epilepsia de lob temporal (fuga postictală), unde există un istoric clar de epilepsie şi lipsa unor evenimente stresante/traumatice, cu fuga reactivă şi beţia patologică. La fel ca şi pentru amnezia disociativă, diferenţierea fugii disociative de simularea conştientă poate fi foarte dificilă (în absenţa problemelor asociate mai sus menţionate).

Tulburările conversiv-disociative: diagnostic

Tulburările conversiv-disociative trebuie diferenţiate de numeroase afecţiuni somatice care prezintă simptome asemănătoare. Cele mai mari dificultăţi de diferenţiere sunt cu afecţiunile organice ale sistemului nervos central (cum ar fi patologia cerebrală difuză şi epilepsia de lob temporal). Tulburările conversiv-disociative pot fi comorbide sau pot mima depresia sau anxietatea (de tip paroxistic – „atac de panică”), situaţie în care se pune problema diferenţierii de acestea. De asemenea, uneori se impune şi diferenţierea de simulare (tulburări factice).

Tulburările conversiv-disociative: tratament

Tratamentul medicamentos este administrat în perioadele de acutizare, este de scurtă durată (zile, săptămâni) şi constă din administrarea de antidepresive (SSRI/SNRI) şi/sau anxiolitice (benzodiazepine cu timp de înjumătăţire scurt/mediu).

Tratamentul psihoterapic constă din psihoterapie orientată către conştientizare, psihoterapie suportivă, psihanaliză, terapie prin sugestie şi hipnoză.

Sursa: Psihiatrie generală, editura Victor Babeş, Timişoara, 2014

Foto: pixabay.com