Tulburarea anxioasă generalizată: simptome, cauze, tratament

Anxietatea este o stare emoţională încadrabilă până la un punct în normalitate, fiind corelată în mare măsură cu starea de „alertă” pe care o poate trăi fiecare individ în situaţii cu semnificaţie de pericol fizic real sau în situaţii sociale evaluative.

Anxietatea ce apare în absenţa unor situaţii de pericol fizic sau psihologic obiective sau când reacţia emoţională este disproporţionată ca intensitate şi durată faţă de pericolul actual, influenţând negativ comportamentul adaptativ, indică în general anxietatea patologică.

În constituirea şi manifestarea clinică a tulburărilor anxioase sunt implicaţi numeroşi factori psihosociali, care se acumulează la o persoană vulnerabilă. Vulnerabilitatea pentru a dezvolta o tulburare psihopatologică este condiţionată psihosocial şi biologic.

Influenţele psihosociale joacă un rol important în constituirea vulnerabilităţii pentru tulburări psihopatologice dacă acţionează timpuriu şi prelungit. În primii ani de viaţă, în constituirea persoanei vulnerabile, un rol important îl pot juca identificările insuficiente sau deformate cu părinţii şi mai târziu cu diverşi educatori, cu persoane apropiate, cu tipurile de eroi vehiculaţi de socio-cultură. De asemenea, psihotraumele repetate, atmosfera 57 stresantă de durată şi frustrările multiple pot contribui la vulnerabilizarea persoanei. În acest context, învăţările patologice pot fi vulnerabilizatoare, ele derivând din identificările cu adulţii cu comportament aberant, din atitudini disfuncţionale ale părinţilor şi educatorilor (ex: atitudine de tip rejecţie, puniţie, hipercriticism, hiperprotecţie) care pot determina constituirea unor convingeri disfuncţionale despre sine şi despre lume în general. De asemenea, atitudini parentale disfuncţionale pot să contribuie la realizarea deficitară a independenţei în sensul progresiei anormale şi întârziate, astfel încât tânărul adult rămâne în mod exagerat dependent de părinţi, de locurile familiare protectoare, de alte persoane apropiate. Astfel de deficit apare destul de frecvent la persoanele care dezvoltă tulburări anxioase.

TAG debutează insidios, majoritatea pacienţilor precizând cu dificultate momentul şi circumstanţele în care au apărut simptomele anxioase prima dată.

Care sunt simptomele tulburării anxioase generaalizate

Simptomele anxietăţii generalizate sunt numeroase şi variate şi pot fi grupate în manifestări:

• subiective: sentimentul unui pericol difuz, neprecizat, îngrijorări nejustificate faţă de diferite circumstanţe de viaţă ipotetice, tensiune psihică, iritabilitate, insomnie de adormire, somn întrerupt, dificultăţi de concentrare şi persistenţă a atenţiei, ce determină hipomnezie de fixare şi scăderea randamentului intelectiv.
• somatice şi vegetative: sunt moderate ca intensitate comparativ cu cele din tulburările de panică şi constau în: palpitaţii şi frecvenţă cardiacă crescute, disconfort în respiraţie cu senzaţie de torace blocat şi aer insuficient, oftat frecvent, tahipnee, tremor interior sau observabil la nivelul extremităţilor de mică amploare, tensiune musculară, transpiraţii palmare, plantare şi axilare, incapacitate de relaxare, disconfort epigastric, gura uscată, cefalee de tip tensiune, apăsare, ameţeli, dureri articulare
• comportament observat: nelinişte şi instabilitate psihomotorie, mişcare permanentă şi investigatorie a ochilor, mimică care exprimă aşteptare tensionată, îngrijorare

În general, starea de rău anxios se accentuează vesperal / nocturn şi în locuri necunoscute.

Cum se diagnostichează şi care este evoluţia tulbuării anxioase generalizate

Diagnosticul pozitiv: este necesară prezenţa simptomelor anxioase descrise în majoritatea zilelor pentru cel puţin câteva săptămâni.

Comorbiditate: cele mai frecvente stări comorbide sunt: depresia, consumul excesiv de alcool şi medicamente. Incidenţa depresiei ca stare comorbidă a TAG este apreciată în funcţie de autori între 31-71% din cazuri. Stările depresive sunt episodice, de intensitate variabilă şi în cele mai multe din cazuri sunt secundare tulburării anxioase, fiind considerate ca reacţii la simptomatologia anxioasă severă. La alte cazuri este însă vorba de coexistenţa a două stări independente. Consumul de alcool şi/sau medicamente (în general sedative) ca automedicaţie şi chiar abuzul este raportat cu o prevalenţă 27-35% din cazuri. Dacă în perioada iniţială consumul de alcool are efect anxiolitic, menţinerea prelungită a acestuia şi abuzul ajung în timp să accentueze şi să întreţină simptomatologia anxioasă, creându-se un cerc vicios de potenţare reciprocă, aspect ce are importante implicaţii terapeutice şi de prognostic.

Diagnostic diferenţial: se face în primul rând cu afecţiunile somatice, cu abuzul de substanţe şi medicamente şi sevrajul la acestea, care sunt trecute la tulburările de panică, dar şi cu afecţiuni psihiatrice: – diferenţierea de tulburarea de panică poate fi dificilă la cazurile la care se suprapun atacuri de panică spontane. Dificultatea este determinată de prezenţa anxietăţii anticipatorii la subiecţii cu tulburări de panică, care este asemănătoare din punct de vedere fenomenologic cu anxietatea generalizată. Diferenţierea se realizează prin determinarea focalizării expectanţei sau îngrijorării.

Evoluţia este cronică, fluctuantă, dar cu prognostic favorabil. Aspectul fluctuant, cu alternarea perioadelor asimptomatice şi a exacerbării de durată variabilă a simptomatologiei anxioase este corelată interferării cu perioade de stres şi cu instalarea complicaţiilor sau a stărilor comorbide.

Tratamentul tulburării anxioase generalizate

Tratament medicamentos:

• benzodiazepinele: sunt indicate doze mici/medii de diazepam (20- 30 mg/zi) sau doze echivalente pentru alte benzodiazepine.
• azapirona / buspirona: anxiolitice nonbenzodiazepinice bine tolerate de pacienţi şi care nu determină dependenţă biologică, se recomandă în doze de 15-40 mg/zi. La doze de peste 40 mg/zi au şi efect antidepresiv, fiind utile în tratamentul cazurilor cu simptomatologie mixtă, anxioasă şi depresivă.
• antidepresivele: pot fi utile pentru reducerea simptomelor anxioase (SSRI, SNRI, triciclice). Durata tratamentului medicamentos de întreţinere este de 6-12 luni. Deoarece o proporţie semnificativă din cazuri au o evoluţie îndelungată, este util ca periodic să se încerce scăderea dozelor în vederea întreruperii medicaţiei, cu reluarea acesteia dacă se impune.

Durata tratamentului medicamentos de întreţinere este de 6-12 luni. Deoarece o proporţie semnificativă din cazuri au o evoluţie îndelungată, este util ca periodic să se încerce scăderea dozelor în vederea întreruperii medicaţiei, cu reluarea acesteia dacă se impune.

Tratament psihologic:

• psihoterapia suportivă poate fi eficientă la unele cazuri. Faptul că pacientul poate discuta despre problemele şi dificultăţile sale în mediu securizat, că îi sunt explicate unele aspecte fiziologice ale anxietăţii şi este încurajat să facă faţă situaţiilor generatoare de anxietate, toate acestea vor avea ca rezultat ameliorarea simptomatologiei.
• psihoterapia cognitiv-comportamentală: – tehnici comportamentale de tip relaxare (tehnici de autocontrol), dacă sunt suficient practicate pot reduce simptomatologia anxioasă dar şi  tehnici cognitive – se intenţionează reducerea frecvenţei gândurilor negative prin modificarea convingerilor disfuncţionale din care derivă. Convingerile şi atitudinile disfuncţionale pot fi modificate prin argumente şi prin învăţare, folosind tehnici comportamentale adiţionale;
• psihoterapiile axate pe rezolvarea conflictului intrapsihic, de inspiraţie psihanalitică, pot fi utile la unele cazuri selecţionate. De asemenea, logoterapia sau psihoterapiile care clarifică conflictul existenţial al persoanei.

La unele cazuri este necesar atât tratamentul medicamentos, cât şi cel psihologic, utilitatea tratamentului combinat sau secvenţial va fi apreciat de medicul psihiatru în funcţie de particularitatea cazului şi de rezultatele obţinute.

Sursa: Psihiatrie generală, Editura Victor Babeş, Timişoara, 2014

Foto: 123rf.com