Tulburarea schizoafectivă: simptome, cauze, tratament

Reprezintă o psihoză controversată care s-ar plasa într-o zonă intermediară între schizofrenie şi patologia dispoziţiei afective. Definirea conceptului de psihoză nu este foarte clară în prezent, dar există un consens, în sensul că acest termen se referă la prezenţa delirului, a halucinaţiilor, a absenţei conştiinţei bolii, aceste simptome alterând raportarea persoanei la realitate şi necesitând asistenţă medicală specializată.

Poziţia intermediară în cadrul psihozelor este susţinută de aspectele clinice, adică de suprapunerea elementelor de schizofrenie cu cele afective (depresive, maniacale şi mixte) în acelaşi episod de boală.

Prevalenţa pe durata întregii vieţi este de sub 1%, cu un raport femei/bărbaţi uşor în favoarea femeilor.

Tabloul psihopatologic conţine în proporţii aproximativ egale atât simptome de serie schizofrenă (de ex. halucinaţii auditive comentative, dezorganizare ideo-verbală şi/sau comportamentală, sindrom de transparenţă – influenţă etc.), cât şi simptome dispoziţionale (dispoziţie depresivă, euforică şi/sau iritabilă, mixtă).

Pentru a putea diferenţia tulburarea schizoafectivă de cele ale dispoziţiei afective, este necesar (conform criteriologiei diagnostice) să existe o perioadă de minim 2 săptămâni pe parcursul evoluţiei acesteia în care simptomele de serie afectivă să nu fie proeminente. Astfel, în conformitate cu eventualităţile ce pot rezulta din combinarea celor două entităţi psihopatologice, vom avea: episoade schizodepresive, schizo-maniacale, schizo-hipomaniacale etc.

Episoadele schizoafective pot apărea şi în context izolat în evoluţia altor tulburări psihotice, fiind astfel discutabilă calitatea de entitate nosologică distinctă a acestei tulburări în concepţia anumitor autori.

Similar schizofreniei, precum şi patologiei dispoziţiei afective, modelul evolutiv cel mai frecvent întâlnit în această tulburare este de tip episodic, cu remisiuni complete sau parţiale, cu stări defective ce pot rămâne constante sau se pot accentua pe măsura avansării în boală. Evoluţia este heterogenă polimorfă cu apariţia a cel puţin două tipuri diferite de episoade: episoade schizoafective, episoade afective, episoade pur schizofrenice.

Episoadele schizoafective s-au dovedit a fi cele mai frecvente, urmate fiind de cele pur afective şi de cele schizofrenice simple.

Tratamentul constă, în esenţă, din administrarea de medicamente:

• neuoleptice (preferabil de generaţie nouă, administrate atât în timpul episoadelor, dar şi ca tratament de fond)
• antidepresive (în situaţia episoadelor schizo-depresive)
• timostabilizatoare (atât în cursul episoadelor de boală, dar şi ca tratament de întreţinere).

În perioadele în care se obţine remisiunea, este util să se asocieze şi intervenţii psihosociale de genul psihoterapiei, psihoeducaţiei etc.

Sursa: Psihiatrie generalaă, editura Vicotr Babeş, Timişoara, 2014

Foto: 123rf.com