Ureterocelul: cauze, simptome, tratament

Ureterocelul: definiţie

Ureterocelul este un defect congenital care constă în dilataţia extermităţii inferioare a ureterei, ca urmare a îngustării meatului ureteral, adică orificiul de îmbinare a ureterei la vezica urinară. Acest blocaj poate afecta funcţionarea rinichilor, ducând, în cazurile severe, la blocaj renal.
Majoritatea cazurilor de ureterocel apar la copiii cu vârsta sub 2 ani, dar sunt situaţii în care şi adolescenţii sau adulţii pot dezvolta această afecţiune. Se estimează că unul din 1.000 de nou-născuţi dezvoltă ureterocel, mai ales dacă este de sex feminin.

Gravitatea situaţiei depinde de mărimea dilataţiei şi de localizarea acesteia. În mare parte din cazuri, ureterocelul este de mici dimensiuni şi afectează doar într-o mică măsură fluxul urinar. Alteori însă, ureterocelul este foarte mare, ceea ce creşte riscul de infecţii urinare, reflux vezicouretral sau chiar insuficienţă renală.

Ureterocelul: simptome

De cele mai multe ori, ureterocelul nu prezintă simptome decât în momentul în care apar complicaţii precum infecţiile de tract urinar. Acestea se pot manifesta prin:

• Durere sau senzaţie de arsură la urinare
• Urină urât mirositoare
• Durere în zona abdominală
• Hematurie (prezenţa sângelui în urină)
• Febră
• Poliurie (urinare frecventă)
• Umflarea nodulilor limfatici la nivelul abdomenului
• Incontinenţă urinară
• Senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare
• Durere lombară sau în flancuri (laterale)
• Nicturie (urinare frecventă în timpul nopţii)

În lipsa unui tratament adecvat, ureterocelul sever poate duce la apariţia unor complicaţii precum: reflux vezicouretral, hidronefroză, pietre la rinichi sau chiar insuficienţă renală. Din acest motiv, este foarte important diagnosticul precoce al ureterocelului, astfel încât să se instituie cât mai rapid un tratament corect.

Ureterocelul: cauze

Deşi nu se cunosc cauzele acestei afecţiuni, având în vedere faptul că ureterocelul este congenital, deci apare în stadiul prenatal, este posibil ca anumiţi factori genetici să se facă vinovaţi, dar genele specifice nu au fost încă descoperite.

Ureterocelul: diagnostic

De multe ori, ureterocelul este descoperit în urma unei ecografii prenatale de rutină, dar sunt şi cazuri când diagnosticul se stabileşte după naştere, când apar simptome ale unei infecţii urinare. Pentru stabilirea tipului de ureterocel se apelează la un test numit cistouretrografie micţională, prin care se depistează anomaliile tractului urinar.

Tomografia computerizată şi imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN) la nivel abdominal sunt, de asemenea, analize care pot fi luate în considerare de medic pentru depistarea anomaliilor.

Testele de urină pot fi solicitate în cazul în care există suspiciunea de infecţie urinară, pentru a identifica bacteria cu pricina şi a se stabili ulterior tratamentul adecvat (de regulă, cu antibiotice).

Ureterocelul: tratament

Tratamentul ureterocelului depinde de vârsta şi starea generală de sănătate a pacientului, de dimensiunea şi localizarea ureterocelului, dar şi de eventualele complicaţii prezente.

În unele cazuri pot fi necesare mai multe intervenţii, în timp ce în alte situaţii nu se impune deloc tratament, ci doar ţinerea sub observaţie a pacientului.

Dacă ureterocelul este mare şi creşte riscul de afecţiuni renale, este necesară intervenţia chirurgicală. Chiar şi cazurile severe de ureterocel pot fi însă eficient tratate, cu condiţia să fie depistate din timp.

Ureterocelul depistat în perioada prenatală poate fi tratat inclusiv cu antibiotice. După naştere, copilul cu ureterocel poate fi supus unei intervenţii minim invazive numită rezecţie endoscopică trasnuretrală, prin care se îndepărtează ureterocelul şi se reimplantează ureterele.

În cazul în care unul dintre rinichi  nu mai funcţionează corect din pricina ureterocelului, se poate apela la nefrectomie totală sau parţială, adică îndepărtarea rinichiului respectiv sau doar a porţiunii afectate.

Autor: Paula Rotaru

Surse: childrensnational.org, clevelandclinic.org, childrenshospital.org