Virilismul sau virilizarea este un sindrom cauzat de excesul de hormoni androgeni (testosteron), ca urmare a unui dezechilibru la nivelul glandelor suprarenale. Acest sindrom se manifestă în principal prin dezvoltarea unor trăsături masculine, cum ar fi creşterea părului corporal în zone neobişnuite (faţă, piept, zona inghinală, spate etc.), îngroşarea vocii sau alopecia, şi afectează cu precădere femeile.
Printre cauzele virilizării se numără administrarea de steroizi anabolizanţi, folosiţi de regulă pentru creşterea musculaturii, dar şi anumite afecţiuni pot duce la astfel de dezechilibre hormonale, precum carcinomul suprarenal. Prin urmare, tratamentul acestui sindrom depinde de cauza descoperită la momentul diagnosticului.
Simptomele virilismului depind de vârsta şi sexul pacientului, astfel:
La copii, în special fete, virilismul se poate manifesta similar pubertăţii precoce feminine: creştere accelerată în înălţime pe termen scurt, în raport cu vârsta, urmată de stagnarea acestui proces (statură mică), apariţia precoce a părului pubian, apariţia precoce a menarhei, tulburări de comportament şi apariţia coşurilor pe frunte, nas, bărbie.
La bărbaţi, excesul de testosteron poate duce la creşterea în exces a părului facial, umeri laţi, mărirea în volum a mărului lui Adam, linia maxilarului puternic definită şi risc crescut de infertilitate.
Însă manifestările virilismului sunt mai evidente la femeile adulte, care se pot confrunta cu simptome precum:
Virilismul poate fi cauzat fie de o afecţiune la nivelul glandelor suprarenale, fie de administrarea de steroizi anabolizanţi, substanţe care cresc masa musculară.
Carcinomul glandelor suprarenale poate duce la hipersecreţie de androgen, cortizol şi mineralocorticoizi, care dezechilibrează nivelul hormonal şi duc la apariţia virilismului.
De asemenea, hiperplazia congenitală suprarenală, cancerul ovarian şi sindromul Cushing sunt afecţiuni care pot favoriza instalarea acestui sindrom.
Creşterea în volum a ovarelor, survenită pe fondul existenţei unor chisturi ovariene, poate duce, de asemenea, la apariţia unor simptome specifice virilismului.
Diagnosticul de virilism se stabileşte pe baza simptomelor, a istoricului medical şi familial, precum şi cu ajutorul testelor de sânge sau al investigaţiilor imagistice.
Testele de sânge sunt utile pentru determinarea nivelului de testosteron, estrogen, progesteron sau al altor hormoni ce pot fi asociaţi virilismului.
Dacă se suspectează existenţa unei tumori suprarenale, cel mai probabil medicul va recomanda efectuarea unei tomografii computerizate (CT) sau a unui RMN (imagistică prin rezonanţă magnetică – IRM).
Tratamentul virilismului depinde de cauza descoperită. De exemplu, în cazul unei tumori la nivelul glandelor suprarenale, medicul poate decide că este necesară intervenţia chirurgicală de înlăturare a acesteia sau chimioterapia/radioterapia, dacă zona în care este localizată tumora este una greu accesibilă sau prezintă risc crescut de complicaţii.
De cele mai multe ori însă, tratamentul constă în administrare de anticoncepţionale orale, care reglează nivelul hormonilor. De asemenea, pot fi prescrise medicamente care blochează producţia de androgeni, cum ar fi glucocorticoizii, precum dexametazona, cortizonul acetat sau prednisonul.
Autor: Paula Rotaru
Surse: merckmanuals.com, healthline.com
CSID.ro nu furnizeaza sfaturi medicale similare celor pe care le puteti primi de la medicii care efectueaza consultatia si care vin in contact cu realitatea cazurilor dvs. CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. GÂNDUL MEDIA NETWORK SRL nu este responsabila pentru aplicarea defectuoasa sau nereusita vreunui tratament. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel.