Cu siguranţă ai auzit, măcar o dată în viaţă, zicala conform căreia modul în care arăţi este influenţat de starea de spirit pe care o ai şi invers. Astfel, într-o zi când ţi se pare că totul merge prost, este foarte posibil ca acest aspect să se reflecte şi în felul în care arăţi. De aceea, este important, mai ales pentru o femeie, să încerce să arate mereu bine pentru a se simţi la fel de bine.
Părul este cea mai de preţ podoabă a noastră, pe care o purtăm 24/7, lună de lună, an de an. Părul bine îngrijit şi frumos aranjat este un element important în formarea primei impresii şi poate să îţi ridice moralul atunci când ai nevoie. Bineînţeles, pentru ca acest „truc” să funcţioneze, trebuie să ştii cum să-l aranjezi, ce culoare să alegi, dar mai ales cum să ai grijă de el!
Ai făcut vreodată unul dintre următoarele lucruri?
Dacă răspunsul este da la majoritatea dintre aceste întrebări, este momentul să înveţi câteva lucruri despre îngrijirea părului tău!
Majoritatea femeilor apelează la foen pentru a-şi usca şi îndrepta părul după spălare. Dar căldura directă pe care uscătorul o oferă poate să ardă părul extrem de uşor, deteriorându-l într-un timp foarte scurt. George Gonzales, hairstylist-ul multor vedete, printre care şi Oprah Winfrey, spunea: ”majoritatea persoanelor pun foenul extrem de aproape de firele de păr deoarece au impresia că aceasta este singura modalitate de a-l îndrepta în timp ce îl usucă. Din păcate, acestea nu realizează cât rău fac podoabei capilare, singura modalitate de a-şi regenera complet părul după un astfel de tratament fiind tunderea acestuia”. Imaginează-ţi că, dacă scapi apă fierbinte pe piele, te arzi imediat.
Pe acelaşi principiu, dacă uscătorul de păr este folosit incorect, jetul de aer cald poate duce nu doar la îndepărtarea apei de pe fir (atunci când părul e ud), ci şi la reducerea nivelului de hidratare al acestuia.
Pentru a evita acest „dezastru”, încearcă să menţii uscătorul la o distanţă de cel puţin 15cm de păr şi să eviţi folosirea acestuia cât mai des posibil.
Acceptă-ţi părul aşa cum este şi nu încerca să faci schimbări radicale care pe termen lung vor duce doar la deteriorarea acestuia. „Dacă ai părul foarte creţ, un filat excesiv îl va face să ia o formă mult prea rotundă, care nu va fi în avantajul nimănui, indiferent de fizionomie”, spune Scott Buchanan, hair-stylist. ”Pe de altă parte, dacă ai părul perfect întins, nu trebuie să abuzezi nici de ondulator sau bigudiuri. Părul întins nu va arăta niciodată natural încărcat de bucle şi tot ce vei obţine va fi un look wavy timp de 15 minute, iar apoi un păr ars timp de multe luni…”, adaugă acesta.
Din cauza soarelui, părul tău s-a deschis la culoare. Şi ghici ce? Ţi-a plăcut! Ţi-a plăcut atât de tare încât, de-a lungul anului, nu doar că l-ai mai „şuviţat” de câteva ori, dar ai ajuns de la şaten închis la blond platinat.
Da, în prezent există multe tipuri de vopsea de păr care promit să nu îl deterioreze, dar indiferent de ce soluţie ai alege, orice astfel de vopsea conţine şi o cantitate de chimicale care, utilizate prea des, vor ajunge să îţi deterioreze părul. În plus, înainte de a lua o decizie radicală în ceea ce priveşte schimbarea culorii părului tău, gândeşte-te şi la întreţinerea acesteia! Ai timpul şi resursele necesare să ajungi la salon la fiecare câteva săptămâni? Dacă nu, cât de bine crezi că vei arăta cu rădăcinile nevopsite?
Dacă te hotărăşti să te vopseşti nu uita să foloseşti mereu produse de îngrijire dedicate părului vopsit care îi menţin culoarea mai mult timp şi îl protejează împotriva agresiunilor mediului înconjurător şi a proceselor de coafare, precum cele din gama Propoline de la APIVITA, cu extract de floarea soarelui şi miere.
Instrumentele de hair-styling nu trebuie să coste o avere, dar au nevoie de funcţii de bază calitative. Când vine vorba de un foen, caută unul care oferă setări diferite de căldură. Cele mai bune produse au diferite trepte de uscare, care cuprind temperaturi între 60°C şi 90°C. „Bineînţeles, temperatura de 90°C nu trebuie folosită decât în cazul în care eşti un hair stylist şi ştii cum să o foloseşti în avantajul părului şi nu cu scopul de a-l arde complet”.
Aceleaşi reguli se aplică şi în cazul plăcii de întins părul sau al ondulatorului. În primul rând, atunci când foloseşti aceste ustensile trebuie să ţii cont de grosimea părului tău. „Cu cât e mai subţire, cu atât mai mică trebuie să fie temperatura”, spune Mark Goodman, un maestru al îngrijirii părului. Acest lucru nu înseamnă că dacă ai un fir de păr gros ar trebui să alegi temperatura maximă, ci doar că ar trebui să utilizezi cu grijă aceste produse, pentru a nu ajunge să strici mai mult decât ai reuşit să faci.
Nici plăcile şi nici ondulatoarele nu vătămează părul, atâta timp cât ţii cont de câteva reguli în folosirea lor. În primul rând, nu ar trebui să utilizezi astfel de ustensile cât timp părul este încă ud. De asemenea, atunci când le foloseşti, piaptănă bine părul şi împarte-l în şuviţe subţiri, începând cu părţile de dedesubt, pentru a fi mai uşor de coafat şi pentru a rezista mai mult timp. În acest mod, vei obţine cele mai bune rezultate fără a-ţi deteriora podoaba capilară!
Ajută-ţi părul hrănindu-l săptămânal suplimentar cu ajutorul unei măşti. Utilizarea măştilor de păr este benefică atât pentru firul de păr, cât şi pentru pielea capului deoarece conţin ingrediente care îmbunătăţesc starea cuticulelor, întăresc rădăcina părului, conferă volum şi strălucire.
Alege o mască cu ingrediente naturale precum cele din gama Propoline de la APIVITA, acestea conţin exctracte organice din plante, miere, vitamine şi uleiuri esenţiale organice, fără a include parabeni, ftalaţi, propilen glicol, uleiuri minerale sau etanolamină.
Nu exagera cu coafarea! Probabil că ţi-ai dori numeroase tipuri de împletituri şi cocuri în fiecare zi, dar părul tău cu siguranţă nu-şi doreşte acelaşi lucru! Atât scalpul cât şi firele de păr sunt elemente extrem de sensibile, iar coafarea în exces, smulgerea şi fixarea acestuia îl va face, în timp, să capete un aspect „chinuit”, extrem de neplăcut.
Tunde-l regulat! Vârfurile despicate se numără printre cele mai urâte aspecte atunci când vine vorba de păr. Indiferent câtă grijă ai avea de el şi indiferent de faptul că nu foloseşti ustensile de tip foen, placă sau ondulator, părul lung se despică chiar şi prin frecarea acestuia de haine. De aceea, este nu doar recomandat, ci indicat să treci pe la coafor regulat pentru a-ţi tunde vârfurile. În caz contrar, indiferent de modalitatea în care îl coafezi, nu vei obţine un aspect plăcut, ci unul neîngrijit.
Nu îţi minţi stilistul! Oamenii se duc des la coafor pentru a „repara” anumite greşeli pe care le-au făcut singuri, acasă, sau la un stilist care nu se pricepea, dar de cele mai multe ori ascund acest lucru. După ce a suferit multe tratamente diferite, părul are nevoie de o pauză. Iar dacă stilistul tău nu ştie prin ce a trecut podoaba ta capilară, nu te va putea ajuta niciodată.