Cancerul de sân afectează aproximativ 10 000 de femei anual, doar în România. Din păcate, cea mai mare parte a acestora se prezintă prea târziu la medic, fapt ce le scade serios şansele de supravieţuire. Controlul medical regulat şi investigaţiile clinice periodice trebuie obligatoriu incluse în agenda fiecăreia dintre noi.
Pe de altă parte, femeile care deja au primit acest diagnostic, în stadiu incipient, pot apela astăzi la proceduri minim invazive, cu efecte secundare cât mai reduse asupra organismului. Una dintre acestea este tehnica ganglionului-santinelă.
Doctorul Cristian Viişoreanu, fondator al Institutului Sânului, atrage atenţia asupra faptului că screening-ul mamar periodic oferă pacientelor şansa de a identifica tumorile în stadii incipiente, la dimensiuni foarte mici. ”În aceste cazuri, rata de supravieţuire este de 98%, iar intervenţiile chirurgicale sunt minime atât la nivelul sânului, cât şi la nivelul ganglionilor”, precizează medicul.
Dacă în 1894 doctorul american William Halsted pleda pentru eficienţa operaţiei radicale, care presupunea îndepărtarea tumorii primare împreună cu teritoriul ei limfatic (vasele şi ganglionii limfatici care o deservesc). În timp, tehnicile chirurgicale pentru cancerul mamar au evoluat foarte mult, ajungând astăzi, când programele de screening funcţionează şi sunt descoperite tumori mamare cu dimensiuni foarte mici, să se efectueze rezecţii mamare conservatoare şi disecţii axilare cât mai limitate.
Astăzi, una dintre cele mai moderne şi eficiente proceduri existente în chirurgia oncologică este tehnica ganglionului – santinelă. Recurgând la această procedură minim invazivă, multe dintre femei pot evita limfadenectomia axilară, adică extirparea completă a ganglionilor axilari.
”Ganglionul santinelă este primul ganglion care drenează limfa de la nivelul tumorii şi implicit şi celule tumorale. Acest ganglion este o „oglindă” a stării ganglionilor regionali în cazul unui cancer de sân. Conceptul de ganglion santinelă se bazează pe teoria de diseminare prin căile limfatice a celulelor tumorale de la tumora primară, fiecare zonă din corp având un drenaj limfatic către o anumită grupă ganglionară regională. Ganglionul santinelă poate fi pus în evidenţă prin injectare de colorant vital, trasor radioactiv sau combinând aceste substanţe, în prezent folosindu-se şi alţi agenţi de contrast cum ar fi Sonovue, oxid de fier etc”, explică dr. Viişoreanu.
Dacă analiza patologică arată că ganglionul nu este invadat tumoral, nu va fi necesară o limfadenectomie regională completă, însă în caz contrar, este necesară îndepărtarea ganglionilor limfatici pe cale chirurgicală.
Tendinţa actuală în medicină este de a preveni cât mai din timp şi de a trata orice tip de boală prin tehnici minim-invazive şi medicamente cu efecte secundare minime. În ceea ce priveşte cancerul la sân, tehnica ganglionului santinelă este singura procedură care oferă informaţii despre starea generală a ganglionilor axilari, în cazul femeilor diagnosticate cu cancer la sân în faze incipiente.
Ganglionul santinelă se pune în evidenţă injectând preoperator (în ziua operaţiei sau cu 24 ore înainte de intervenţia chirurgicală), peritumoral, un trasor (Tc99), apoi se efectuează o limfoscintigrafie pentru a se identifica regiunea ganglionară în care drenează limfa. Ganglionul santinelă se identifică cu ajutorul unui detector portabil intraoperator de unde gamma, numit GAMMA FINDER WOM WORLD OF MEDICINE , care poate oferi o soluţie medicală în timp real. Odată extras, ganglionul santinelă este trimis către laborator pentru biopsie.
De rezultatul furnizat de anatomo-patolog după examinarea ganglionului – santinelă depinde decizia doctorului cu privire la fiecare caz în parte. Un rezultat negativ înseamnă că ganglionul nu este invadat tumoral, adică nici restul ganglionilor limfatici nu sunt tumorali şi nu este necesară o limfadenectomie regională completă. În cazul unui rezultat pozitiv, ganglionul este invadat tumoral, aşadar este necesară o limfadenectomie regională completă pentru a indentifica starea celorlalţi ganglioni limfatici.
„Studiile arată că aproximativ 70-80% dintre cazurile cu cancer mamar prezintă ganglioni axilari sănătoşi, iar limfadenectomia axilară este inutilă. Tocmai de aceea este atât de importantă tehnica ganglionului santinelă, deoarece permite oferirea unui diagnostic precis. Astfel, se pot evita intervenţiile chirurgicale radicale care obişnuiau să se facă în trecut, respectiv excizia unui număr cât mai mare de ganglioni”, subliniază specialistul.
Riscurile şi efectele secundare în cazul limfadenectomiei axilare sunt multiple, precum: limfedem al braţului, tulburări de sensibilitate cutanată, serom axilar, limitarea mişcării braţului şi dureri cronice.