Cum ne păstram dinţii albi cât timp purtăm aparat

Un pas mic şi puţin important în viaţa unui copil este montarea şi purtarea unui aparat ortodontic. La polul opus avem situaţia unui adult care vede un aparat ortodontic o piedică şi nu consideră a fi necesară îndreptarea dinţilor la o vârstă mai înaintată.
  • Publicat:
Cum ne păstram dinţii albi cât timp purtăm aparat

Un pas mic şi puţin important în viaţa unui copil este montarea şi purtarea unui aparat ortodontic. La polul opus avem situaţia unui adult care vede un aparat ortodontic o piedică şi nu consideră a fi necesară îndreptarea dinţilor la o vârstă mai înaintată.

Ce trebuie să ştim despre aparatele dentare obişunite este că există două tipuri de montare: pe partea vestibulară (înspre buză) – metalice sau fizionomice; şi pe partea palatinală a dinţilor (înspre palat şi limbă) şi că se cimentează printr-un ciment adeziv la suprafaţa smalţului. 

Oricare ar fi situaţia, odată montat aparatul ortodontic, pentru a păstra dinţii albi, curaţi şi sănătoşi va trebui instituit un periaj corect care înseamnă curăţarea tuturor feţelor dentare utilizând o periuţă de dimensiune mică.

Braketurile, arcurile, inelele sau aparatele de contentie reprezinta elemente la nivelul carora particulele alimentare pot stagna cu usurinta ceea ce sa faca mai dificila igienizarea dintilor.

De aceea se recomanda un periaj atent, folosirea atei dentare si a apei de gura preferabil dupa fiecare masa pentru a preveni acumularea placii dentare, aparitia cariilor si afectiuni ale gingiilor.

Oral B Pro Expert este o periuta cu capatul subtire si perii orientati in directii opuse ce ajung in locurile greu accesibile. În plus, trebuie curăţată zona dintre gingie şi brackeţi, precum şi pe cea dintre brackeţi şi marginea incizală.

Sa nu uitam de apa de gură cu care se clateste energic dupa periaj şi folosirea atei dentare, de exemplu, apa de gura Oral B Pro Expert si ata dentara Oral B Satin Floss.

Igienizarea standard în cazul purtătorilor de aparat dentar trebuie suplimentată prin folosirea unor mijloace speciale, cum ar fi periuţele interdentare şi dusul bucal. Oral B Interdental este o periuta interdentara cu rezerve ce pot fi schimbate asigurand igiena spatiilor greu accesibile, iar Oral B Oral Care Center combina periutelectrica si dusul bucal.

Dusul bucal este de 3 ori mai eficient decat ata dentara in reducerea tartrului pentru pacientii cu aparate ortodontice – jetul puternic si reglabil destabilizeaza resturile alimentare din zonele inaccesibile igienei obisnuite cu periuta si pasta. Acest procedeu de igienizare ar trebui sa dureze aproximativ 10 minute pentru a fi eficient.

Instituirea unei igiene riguroase va preveni apariţia cariilor şi colorarea suprafeţelor dentare. Din pricina colării brackeţilor, există şi posibilitatea apariţiei unor decalcificări ale smalţului, ce pot accelera riscul apariţiei cariilor. În timpul purtării aparatului, se indică şedinţe suplimentare de igienizare profesională precum şi aplicarea de fluor.  

Care sunt riscurile legate de smalţ după îndepărtarea aparatului dentar şi cum le putem preveni?

După îndepărtarea aparatului, pentru a preveni carierea suprafeţelor decalcificate se va face o şedinţă de finisare a smalţului şi aplicări de fluor.

Acasă, pacientul va folosi paste de dinţi bogate în fluor precum şi ape de gură de asemenea fluorurate.

În cazul în care în locul brackeţilor rămân pete albe cretoase se pot folosi paste microabrazive ce acţionează atât chimic, cât şi mecanic, pentru a le îndepărta optându-se apoi şi pentru o albire dentară în cabinetul stomatologic.

 

Vezi mai multe articole despre îngrijirea şi sănătatea danturii în secţiunea Dental Health.

Citeşte şi: Japonezii înving cariile

Cum puteţi scăpa de tartru!

Exploatarea la maximum a tomografiei computerizate cu fascicul conic

Urmărește CSID.ro pe Google News