Retracţia gingivală: metode de prevenţie şi tratament

Retracţia gingivală poate afecta şesuturile de susţine şi structurile osoase ale dinţilor dacă nu se acordă tratamentul necesar.
  • Publicat:
Retracţia gingivală: metode de prevenţie şi tratament
FOTO: 123rf.com / Retracţia gingivală: metode de prevenţie şi tratament

Retracţia gingivală reprezintă procesul prin care ţesutul gingival se îndepărtează de dinte, expunând rădăcina acestuia şi formând, „buzunare” sau goluri în care se acumulează bacteriile cauzatoare de boli. Dr. Mihaela Dan, specialist ortodont, atenţionează că lăsată netratată această afecţiune poate afecta ţesuturile de susţinere şi structurile osoase ale dinţilor, ajungându-se chiar la pierderea lor în cazurile extreme.

Sensibilitatea la cald, la rece sau la acizi, respiraţie urât mirositoare, gingii umflate şi roşii şi un gust rău în gură pot reprezenţa şi ele semnale ale retracţiei gingivale, la fel ca şi aspectul estetic neplăcut.

Din fericire, igiena orală şi stomatologia modernă au făcut ca prevenirea sau tratamentul acestei afecţiuni să fie posibilă prin metode deopotrivă eficiente şi accesibile.

“Primul pas în tratarea retracţiei gingivale este determinarea factorilor care contribuie la apariţia ei, astfel încât aceştia să poată fi diminuaţi sau, dacă este posibil, eliminaţi. De exemplu, dinţii incorect aliniaţi pot fi îndreptaţi, fumatul poate fi stopat, iar obiceiurile de igienă orală pot fi îmbunătăţite. Odată luate măsuri în privinţa acestor factori, medicul poate utiliza diferite tratamente pentru a îmbunătăţi şi restabili aspectul gingiilor”, spune specialistul ortodont.

Corectarea tehnicii de periaj

Deşi multe persoane sunt convinse că au un periaj corect, informaţiile greşite dobândite în copilărie sau de-a lungul timpului din diferite surse duc la folosirea incorecte a periuţei dentare.

“Se recomandă folosirea periuţei de dinţi cu duritate medie (de evitat periuţele hard sau soft) sau pe cea electrică cu senzor de presiune şi evitarea mişcărilor verticale sau orizontale, deoarece aceste mişcări produc retracţia gingivală. Tehnica corectă presupune aplicarea periuţei în unghi de 45 grade, jumătate pe gingie şi jumătate pe dinte, iar mişcarea trebuie să fie semicirculară, aplicând gingia pe dinte şi făcând astfel un masaj al acesteia, ce va activa circulaţia sanguină în zonă”, explică Dr. Mihaela Dan, ortodont.

Tratamentul parodontozei

Pentru a stopa evoluţia paradontozei, care se manifestă prin retracţii gingivale uneori foarte severe, va fi necesar un tratament complex şi de lungă durată, ca în orice boală cronică. Metoda de tratament va fi stabilită de către medicul specialist parodontolog în funcţie de gravitatea fiecărui caz în parte.

Reconstrucţia gingivală

Parte a tratamentului parodontal, reconstrucţia gingivală este eficientă în special în retracţiile gingivale izolate, cele extinse neputând beneficia cu succes de acest tratament.

Tratamentul ortodontic

Tratarea inghesuirilor dentare şi a ocluziei incorecte se poate realiza cu ajutorul aparatului dentar la orice vârstă, dar cu şanse mai mari de succes cu cât vârsta pacientului este mai mică.

Protejarea dinţilor de bruxism

În acest caz există două măsuri care pot ajuta: purtarea unor gutiere de bruxism şi eliminarea factorului cauzal principal – stresul.

Incizia frenurilor şi bridelor inserate prea aproape de gingie

Aceasta este o intervenţie foarte simplă, efectuată sub anestezie locală, care se vindecă extrem de repede şi lasă imediat după trecerea anesteziei doar un mic disconfort.

Retracţia gingivală poate avea loc într-un ritm lent, uneori pe o perioadă de ani şi poate fi dificil de observat atunci când nu se manifestă prin durere sau sensibilitate. Cu toate acestea, dacă dinţii par mai lungi sau dacă spaţiile dintre ei devin tot mai mari la bază, este indicată o vizită la medicul stomatolog, deoarece toate acestea ar putea fi semne că este necesar un tratament gingival.

Urmărește CSID.ro pe Google News