Alzheimer (Boala lui Alzheimer)

Dr. Alois Alzheimer, psihiatru şi neuropatolog german a descris pentru prima dată, la 3 noiembrie 1906, în cadrul unui congres al specialiştilor germani în afecţiuni psihice, cazul doamnei Augusta D. A fost considerat ca fiind primul caz diagnosticat după autopsie, prin metode de laborator, cu maladia ce va purta numele medicului  Alzheimer, cel care a tratat-o în timpul vieţii pe doamna în cauză. 

Este o boală cronică, evoluţia ei fiind de ani, zeci de ani uneori, caracterizată de involuţie intelectuală până la demenţă. La microscop, boala lui Alzheimer este definită prin apariţia unei degenerescenţe specifice, cu reducerea a numărului de neuroni, atrofie cerebrală şi evidenţierea „plăcilor senile”.

Specialiştii neurologi folosesc şi termenul de demenţă presenilă, în această categorie intrând şi alte demenţe senile (demenţă vasculară, demenţă cu corpi Levy, degenerescenţa lobului fronto-temporal, etc). La nivel mondial, boala lui Alzheimer afectează din ce în ce mai multe persoane, vârsta de debut fiind în general în jur de 65 de ani, dar multe cazuri debutează chiar şi la 55-58 de ani.

Este o problemă financiară dar şi emoţională pentru societate, costurile îngrijirii unei astfel de perosoane fiind deloc neglijabile, în condiţiile în care pacienţii cu Alzheimer devin complet dependenţi de terţe persoane. Dar şi pentru că odată cu instalarea semnelor de demenţă apar şi bolile asociate înaintării în vârstă, desoclializare, odificarea sau chiar alterarea vieţii familiei pacientului.

Nu se cunosc auzele apariţiei acestei maladii.  Sunt în derulare studii care afirmă că boala apare ca urmare a nivelurilor unei enzime, colin-acetil-transferaza, în diferite zone ale creierului. Ca urmare, scade cantitatea de aceticolină.

Consecutiv, scade conducerea nervoasă, dar această teorie nu explică apariţia degenerării substanţei nervoase.Unii avansează teoria transmiterii ereditare, aproximativ 15% dintre subiecţi având antecedente în familie.

Este în studiu şi teoria infecţiei virale, care ar determina degenerescenţa, dar nu s-a semnalat un mecanism comparabil cu cel al unei reacţii alergice, tip antigen-anticorp.

Cea mai apropiată teorie de ceea ce se constată în laborator şi prin investigaţii este cea vasculară, reducerea pe termen lung a cantităţii de oxigen putând explica degenerescenţa. Au mai fost incrimante nivelurile de aluminiu fixate în decursul vieţii în ţesutul cerebral, dar această direcţie nu explică lipsa bolii la pacienţii care folosind dializa pe termen lung, nu ajung sa prezinte şi degenerescenţa sistemului nervos. La ora actuală se încearcă şi verificarea teoriei radicalilor liberi, dar este încă prematur să se tragă o concluzie.

Boala debutează cu tulburări de memorie tip lapsus sau confuzii minore, care nu îngrijorează. Dar treptat, bolnavul nu îşi mai aminteşte numele unei persoane apropiate, al străzii pe care locuieste. Începe să piardă noţiunea timpului, uită unde stă. Memoria legată de întâmplări din trecut este afctată, bolnavul uită apoi anii de şcoală în ordine inversă finalizării studiilor, uită ultima limbă străină învăţată apoi celelalte, tot în ordine inversă învăţării (dacă ştia mai multe).

Începutul bolii este, în general, discret, marcat prin simptome banale. Tot în perioada de debut apar şi unele maifestări „ciudate” de personalitate – iritabilitate bruscă, fără motiv, apatie, reacţii întârziate, răspuns întârziat – şi pentru că nu mai cunoaşte persoana din faţa lui sau nu înţelege toate lucrurile care i se spun. Apar ideile de persecuţie,  apoi, nerecunoscând persoanele apropiate se sperie, devine violent, practic încercând să se apere de ele.

În evoluţie apar apoi tendinţa de a folosi anumite cuvinte în mod repetitiv, în alternanţă cu momentele în care îşi caută cuvintele. Ulterior se instalează afazia, tulburările de înţelegere a limbajului verbal şi scris.

Uită cum să deshidă o uşă, nu mai ştie să performeze gesturi cotidiene, nu mai recunoaşte obiectele, nu mai ştie cum să le utilizeze, nu recunoaşte persoanele, nu se mai recunoaşte pe sine dacă se uită într-o oglindă.Uneori, boala are un debut brusc, cu uitare şi confuzie, de obicei ca urmare a unui şoc psihic puternic sau a unui tratament medicamentos (anticolinergice).

Boala lui Alzheimer evoluează însă în mod progresiv.

Bolnavul ajunge treptat să piardă autonomia, supravieţuirea lui depinzând de una sau mai multe persoane.

La ora actuală se utilizează mai multe scheme de tratament axate pe îngrijirile paleative.Se administrează anumite antidepresive, vasodilatatoare, se evită medicaţia anticolinergică – ce accentuează manifestările bolii. Spitalizarea intervine fie când pacientul nu are reţea de sprijin şi posibilităţi de asigurare a îngrijirii 24/24, fie în stadiile grave ale bolii.