Ambliopie

Scăderea temporară sau totală, a vederii clare, a capacităţii de a forma o imagine clară. Este cunoscută şi ca „ochiul leneş”, de fapt ochiul nereuşind să ajungă la o acuitate vizuală normală. Poate debuta în copilărie, când sunt cele mai multe şanse ca ochiul să nu fie folosit, copilul ingnorând imaginile în mod incoştient.

Dacă problema este diagnosticată la timp, vizibilitatea poate fi îmbunătăţită, dar dacă se întârzie, peste vârsta de 7 – 9 ani, poate deveni un handicap.

Cele mai frecvente cauze sunt strabismul, miopia sau hipermetorpia unui singur ochi – la copil, creierul se adaptează şi ignoră imaginea confuză, neclară de la ochiul afectat.Uneori poate fi incriminată şi cataracta sau un traumatism important al globului ocular.

Diagnosticarea poate fi precoce, la primele semne tip: privire încrucişată, înclinarea capului copilului când se uită la un obiect, ochii nu se mişcă în aceaaaşi direcţie, dureri de cap şi oboseală, plâns atunci când copilului i se acoperă câte un ochi şi este rugat să spună ce vede, pleoapă care nu se închide bine sau pleoapă „căzută”.

Tratamentul se adresează precoce, înainte de vârsta de 7 ani când se consolidează reflexul de vedere binoculară. Se corectează problemele de refacţie, strabismul, sau se tratează cataracta. Metoda cea mai folosită este acoperirea ochiului sănătos timp de câteva ore pe zi, pentru a forţa ochiul leneş să funcţioneze cât mai aproape de normal.

Se colaborează strâns cu medicul oftalmolog, supravegherea şi controlul fiind necesare pentru a nu fi afectat şi ochiul sănătos pe măsură ce îşi revine cel leneş, prin această metodă.