Caragenanul este un aditiv folosit pentru îngroşarea, emulsionarea şi conservarea alimentelor şi băuturilor. Este un ingredient natural care provine din algele roşii şi se regăseşte în laptele de nuci, produsele din carne şi iaurt.
Până la sfârşitul anilor 1960 au existat numeroase controverse cu privire la beneficiile carangenanului în privinţa sănătăţii. Unele studii au sugerat că acesta este un declanşator al inflamaţiilor, ulcerului gastrointestinal şi că reprezintă un pericol pentru sistemul digestiv. În acea perioadă, oamenii au cerut ca alimentele care conţineau caragenan să aibă o etichetă de avertizare sau să fie scoase de pe piaţă.
Caragenan: pericole şi efectele negative
Este posibil ca produsele care conţin caragenan să fie etichetat ca fiind ”naturale”, dar câteva studii au arătat că acest ingredient poate produce sau cauza inflamaţii, balonare, sindromul, sindrom de intestin iritabil, intoleranţă la glucoză, cancer de colon şi alergii alimentare. Inflamaţiile la rândul lor pot duce la boala de intestin inflamat, artrită, tendonită şi colecistită acută.
Alimente care conţin caragenan
Caragenanul tinde să se afle în produsele vegane. Fiind o plantă este folosită pentru a înlocui gelatina, care este în mare parte realizată din părţi animale.
Printre principalele surse de caragenan se numără:
Caragenanul nu are valori nutriţionale aşa că, odată ce renunţi la alimente care conţin acest ingredient, nu pierzi nimic. Vestea bună este că înlocuirea alimentelor vegane care să nu conţină caragenan este posibilă.
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.