Opacifiere parţială sau totală a cristalinului, cauzat de metabolismul deficitar al fibrelor cristaliniene, care duce la o scădere progresivă a vederii.
Se manifesta printr-o scădere progresivă a acuităţii vizuale, o senzaţie de ceaţă, orbiri de scurtă durată rezultat al difracţiei razelor luminoase într-un mediu care se opacifiază.
Cataracta copilului – poate fi congenitală, cauzată de o boală infecţioasă contractată de mamă în timpul sarcinii şi transmisă embrionului (rubeolă), mai rar poate fi consecinţa unei boli metabolice.
Cataracta adultului – poate avea origine traumatică sau mai poate rezulta şi dintr-o boală generală (diabet, din tulburări de metabolism fosfocalcic (hipoparatiroidie, tetanie), din unele afecţiuni neurologice sau dermatologice, precum şi din unele tratamente prelungite cu corticosteroizi.
Cataracta subiectului în vârsta – orice individ începând de la 65 de ani poate prezenta un început de cataractă, care se accentuează cu vârsta.
Tratamentul propriu-zis al cataractei este chirurgical: extragerea cristalinului cu implantarea, sau nu, a unui cristalin artificial.
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.