Inlocuire valvulara

Ablaţia chirurgicală a unei valvule cardiace defectuoase (aortică, mitrală, pulmonară, tricuspidă),  urmată de punerea unei proteze.

Inlocuirea valvulară este indicată în bolile valvulare congenitale sau dobândite ca urmare a unui reumatism articular acut, a unei ischemii (oprirea aportului sangvin).

Alegerea între valva mecanică şi bioproteză depinde de vârsta pacientului, de valvula de înlocuit şi de o eventuală contraindicaţie la un tratament de lungă durată cu anti­coagulante.

Interventia chirurgicala se practică sub anestezie generală (2- 4 ore), întâi este incizată pielea toracelui si secţionat sternul. Subiectul este conectat la o maşină cord-plaman iar inima sa este „oprită“ (pusă în fibrilaţie ventriculară, de exemplu prin răcire). Chirurgul deschide inima, înlocuieşte valvula defectă cu o cu valva de substituţie aleasă fixând-o cu vreo douăzeci de puncte de sutură de inelul valvular. Apoi închide inima şi o defibrilează electric, se deconecteaza maşina cord-plaman iar peretele toracic si pielea sunt suturate.

Supravegherea postoperatorie este strictă şi necesita o convalescenţă cu reeducare de câteva săptămâni.Buna funcţionare a valvulei este verificata prin examenul eco-Doppler cardiac, efec­tuarea acestui examen o dată pe an.

In caz de intervenţie dentară subiectul trebuie să prevină stomatologul asupra stării sale.

In cazul purtătorii de valvă mecanică (proteză), trebuie să fie supravegheată eficacitatea tratamentului anticoagulant.