Insamantare artificiala

Tehnică de procreaţie asistată medical utilizată în cazuri de sterilitate a cuplului.

Insămânţarea artificială nu poate fi practicată decât dacă aparatul genital al femeii (cavitate uterină, trompe Fallopio, ovare) nu prezintă vreo anomalie. Principala condiţie este permeabilitatea trompelor. Însămânţarea se efectuează cu sperma partenerului sau a unui donator.

Insămânţarea cu sperma partenerului se utilizata in 2 cazuri: când glera cervicală a femeii este defectuoasă (absenţa glerei sau compoziţie dăunătoare spermatozoizilor) sau când sterilitatea este cauzată de un defect al spermei (lipsă de mobilitate sau număr insuficient de spermatozoizi). Sperma, recoltată prin masturbare, este utilizată proaspătă sau congelată.

Insămânţarea cu donator este utilizata în caz de alterare ireversibilă a producţiei de spermatozoizi ai partenerului, în caz de boală genetică sau transmisibilă. Ea utilizează paiete de spermă congelată furnizate de o bancă de spermă şi alese după criterii de asemănare cu partenerul (tip fizic, culoarea ochilor, a părului) şi după criterii de compatibilitate sangvină cu viitoarea mamă.

Tehnica constă în injectarea sau în depunerea spermei proaspete sau a paietelor de spermă congelată cu un pistol de însămânţare sau un cateter la nivelul orificiului intern al colului, în glera cervicală (însămânţare intracervicală) fie în cavitatea uterină (însămânţare intracorporală), în perioada ciclului menstrual cea mai favorabilă pentru fecundaţie. Acest ciclu poate fi natural sau stimulat prin injecţii hormonale. In acest ultim caz rata de reuşită este crescută dar există un risc mai mare de sarcină multiplă.

Şansele de a obţine o sarcină în următoarele 6 luni care urmează însămânţării, în ritm de o încercare pe lună, sunt de aproximativ 65% cu sperma proaspătă şi de 55% cu sperma congelată.