Fenomen rar constand in inflamaţie a ţesutului muscular striat.
Cauze sunt diverse: cancer (al bronhiilor, al sânului), conectivită (anomalie a colagenului, substanţa diseminată în ţesuturi), boli autoimune (dereglarea sistemului imunitar), uneori infecţia muşchilor sau efectul nedorit al unui medicament. Daca este de origine infecţioasă (infecţii cu germeni anaerobi) ele pot duce la o necroză a muşchiului sau la o distrugere a fibrelor musculare striate.
Există trei tipuri de miozită.
Polimiozitele – se caracterizează printr-un deficit muscular la rădăcina membrelor (dificultate la ridicarea braţului, la a se ridica de pe scaun, la urcatul scărilor), simetric şi cu evoluţie rapidă.
Dermatomiozitele – intalnit la adulţii şi copiii de preponderenţă feminină, pastreaza specificul unei polimiozita insa este insotita de pleoape purpurii şi umflate, înroşirea feţei, a pieptului, a articulaţiilor membrelor.
Miozită cu incluzii – preponderenţa la subiecţii în vârstă şi la subiecţii masculini caracterizata prin extinderea deficitului muscular la extremităţile membrelor, distribuţie asimetrică şi evoluţie cronică.
Tratamentul constă în administrarea de corticosteroizi, de imunosupresoare şi în plasmafereză (epurarea plasmatică).
CSID.ro nu isi propune sa inlocuiasca consultul medical de specialitate, informatia prezentata pe acest site are un caracter informativ. Utilizatorii nu trebuie sa isi fundamenteze actiunile viitoare pe sfaturile furnizate de CSID.ro, pentru ca intotdeauna diagnosticul medical necesita consultarea in persoana a unui medic specialist. Informatiile de pe site si materialele aferente sunt oferite spre folosire "asa cum sunt" fara garantii de nici un fel. Informatia prezentata poate include inacurateti de ordin tehnic sau erori de tastat. Informatiile acestui site va sunt oferite cu buna credinta, din surse apreciate ca fiind de incredere.