Placenta

Organ prin care se efectuează schimburile între făt şi mamă care este eliminat după naştere în cursul delivrenţei.

Structura placentei este definitivata în a 5-a lună de sarcină, in sectiune are un diametrul de 15-20 centimetri cu grosimea peretelui de 2-3 centi­metri si cântăreşte între 400 şi 600 grame. Ea se prelungeşte în părţi cu mem­branele ovulare (corionul, amniosul).

Placenta joca rol in reglarea schim­burilor intre fat si mama, secretă hormoni şi protejează fătul.

Schimburile intre fat si mama se fac prin intermediul pereţilor vaselor şi al vilozităţilor, nu există o comunicaţie directă între circulaţia sangvină a mamei şi cea a fătului.

Secreţia hormonală a placentei se produce de la începutul sarcinii: trofoblastul secretă hormon corionic gonadotrofic (h. C. G.), necesar bunei evoluţii a sarcinii ; hormonul corionic somatotrofic (h. C. S.) sau hormonul placentar lactogen (h. P. L.), joacă rol în nutriţia fătului şi pregătesc lactaţia ; hormoni steroidieni (estrogeni şi progesteron).

Bariera placentară nu este absoluta, placenta permite să treacă virusurile până spre luna a 5-a de sarcină, dată la care fătul începe să fabrice proprii săi anticorpi, lasă să treacă unii anticorpi materni

care protejează fătul împotriva unui mare număr de boli (protectia dureaza aproximativ 6 luni după naştere), blocheaza trecerea a numeroase bacterii  insa placenta permite si trecerea unor medicamente ce pot fi  nocive asupra fătului.

Cand termenul sarcinii este depăşit  placenta nu mai  ”functioneaza” optim iar fătul este mai puţin bine hrănit sau mai puţin oxigenat.

Placenta este inserată în general la fundul uterului. Atunci când este inserată mai jos, între făt şi col (placenta praevia), ea face contraindicată naşterea pe căi naturale şi impune practicarea unei cezariene.

O altă patologie gravă este dezlipirea placentei în timpul sarcinii (hematom retroplacentar).