Prematur

Copil născut înainte de termen înainte de 8 luni (înainte de 37 de săptămâni de amenoree).

Prematurul prezintă o imaturitate globală a organelor şi funcţiunilor care îi poate pune în joc viaţa sau dezvol­tarea sa, prezinta o înălţimea si o greutate mai mică fata de un copil nascut la termen.

Imaturitatea sistemului nervos si a plămânilor poate conduce la tulburări respiratorii :  încetarea de moment a respiraţiei (apnee),  o proastă oxigenare a sângelui şi a ţesuturilor (cianoza).

Slaba dezvoltare a plămânilor prezinta un factor ce poate determina îmbolnăvirea membranelor hialine, afecţiune caracterizată printr-o difi­cultate a plămânilor de a se descreţi în cursul inspiraţiei.

Fragilitatea vaselor creşte riscurile de hemoragie cerebro-meningeană, iar imaturitatea cardiovasculară poate da naş­tere unui suflu cardiac prin persistenţa canalului arterial, care leagă artera pulmonară de aortă în timpul vieţii intrauterine.

Imaturitatea digestivă face dificil reflexul de supt-înghiţit, copilul fiind uneori incapabil să sugă. Imaturi­tatea ficatului provoacă un icter mai pronunţat decât la nou-născutul la termen.

Tot datorita perioadei de viata intrauterina redusa sistemului său imunitar insuficient dezvoltat face prematurul mai vulnerabil la infecţii iar absenţa rezervelor energetice poate conduce la o micşorare a temperaturii corporale, la o hipoglicemie sau la o hipocalcemie (scăderea nivelurilor de zahăr respectiv de calciu).

Copilul este menţinut la incubator la temperatură şi oxigenare constante, îngrijirile îi sunt acordate în condiţiile unei asepsii riguroase este alimentat prin sondă gastrică în mod discontinuu (la fiecare trei ore) sau continuu dacă are o greutate foarte mică sau dacă este hipoglicemic. Se utilizează de preferinţă laptele matern îmbogăţit în proteine şi în calciu sau un lapte artificial pentru prematuri, adaptat posibilităţilor digestive ale copilului. Este necesar un supliment de vitamine E, D şi C. Dacă a fost reanimat la naştere sau dacă prezintă cel mai mic semn de suferinţă respiratorie, copilul este hrănit prin perfuzie intravenoasă. O fototerapie (expunerea nou-născutului la lumina albastră) poate fi practicată în caz de icter.

Un bilanţ infecţios este necesar a se efectua in cazul unei naşteri premature inexplicabile sau la cel mai mic semn de infecţie la copil, în caz de infecţie este prescris un tratament cu antibiotice.

Un prematur este ţinut în spital până când greutatea lui atinge cel puţin 2,5 kilograme.

Viitorul imediat al prematurului depinde de vârsta sa gestaţională, de greutatea sa la naştere şi de cauza prematurităţii sale. Deasupra limitei de 32 săptămâni de amenoree, mortalitatea este foarte mică. Sechelele, îndeosebi neurologice, sunt rare. Supravieţuirea copilului de mai puţin de 32 de săptămâni viaţă intrauterină şi cân­tărind sub 1.000 grame nu mai constituie un lucru de excepţie, dar sechelele neurologice şi psihomotorii sunt mai frecvente.

Prematurul rămâne, timp de câteva luni, cu o greutate corporală mai mică decât copilul născut la termen, iar dez­voltarea sa psihomotorie este uşor în întârziere. Totuşi, la vârsta de 2 ani, copilul, în general, a recuperat acest decalaj.

O naştere prematură poate fi accidentală (prematuritate spontană) sau conse­cutivă unei decizii medicale (prematuritate provocată). Principalele cauze ale prematurităţii sunt materne (anomalie a uterului, infecţii bacteriene sau virale, sarcini repetate, travaliu greu sau traiecte dificile, condiţii socioeconomice defavorabile) sau ovulare (sarcină multiplă, exces de lichid amniotic). O naştere prematură poate să fie declanşată pentru a salva viaţa fătului sau pentru a evita grave com­plicaţii, îndeosebi de cazurile de preeclampsie (existenta unei hipertensiuni arteriale, a unei luări excesive în greutate de către mamă şi a unei proteinurii), de hematom retroplacentar (dezlipire de placentă), de suferinţă fetală, de diabet dezechilibrat al mamei sau de boală maternă gravă şi de incompatibilitate Rhesus, care se agravează.

Din cauza riscurilor întâmpinate de nounăscutul prematur, este de dorit să se prelungească sarcina dincolo de 37 de săptămâni de amenoree în măsura în care nici viaţa mamei, nici cea a copilului nu sunt în pericol. Pot fi puse în aplicare măsuri preventive ale complicaţiilor respiratorii previzibile ale copilului, în particular o corticoterapie maternă, care are drept efect accelerarea maturării pulmonare a fătului.

Supravegherea medicală a femeii gravide şi depistarea şi tratarea principalelor cauze ale prematurităţii permit o reducere a frecvenţei.